Peritoneul este o cavitate delimitata de o seroasa dubla ce captuseste, pe de-o parte cavitatea abdominala (prin foita parietala), iar pe de alta parte inveleste toate organele din aceasta cavitate (prin foita viscerala). Intre aceste doua foite se stabileste o continuitate, prin diferitele cute ale seroasei reprezentate de ligamente, mezenter, epiploon.
Peritoneul indeplineste functii multiple ce permit organelor sa se deplaseze in cavitatea abdominala, impiedica lipirea organelor intre ele, absoarbe diferite lichide din cavitatea abdominala, serveste ca depozit de grasime si are functie de organ de reparatie, in cazul ranilor produse peretelui cavitatii abdominale sau a organelor acestei cavitati. La pasari, peritoneul are o mare importanta in legatura cu functia de ouat a pasarii si cu evolutia bolilor infectocontagioase care lezioneaza organele abdominale.
Cauzele microbiene care produc peritonite sunt cele mai frecvente, cand infectia se realizeaza pe cale sanguina, transabdominal, transvisceral si prin progresie de la organele invecinate. La pasari, rolul peritoneului tine de legatura lui cu ovarul si oviductul in perioada de ouat intens. In aceasta perioada ovulatia este accelerata iar hormonii stimulatori ai maturarii foliculilor ovarieni nu sunt secretati intotdeauna in cantitate suficienta pentru a putea realiza aceasta maturare in conditii normale. In asemnea situatii, foliculii ovarieni aparent maturati, pot ramane prinsi de ovar si incep modificari ale continutului, formei si marimii lor, instalandu-se o ovarita grava, nespecifica. O conditie favorizanta in aparitia acestor tulburari o reprezinta faptul ca in acelasi timp, un ou este gata de a fi expulzat, altul se gaseste pe traiectul oviductului, iar al treilea in infundibulum.
Rolul determinant in aparitia tulburarilor de ouat revine totusi alimentatiei fortate, necorespunzatoare calitativ, bogata in proteina animala si saraca in vitamine (in special in acid folic care face ca oviductul sa nu poata folosi hormonii estrogeni in pregatirea mucoasei, chiar daca el e secretat in cantitati suficiente de ovar). Cu o astfel de alimentatie se obtine doar o accelerare a ritmului de ouat, nicidecum o marire a productiei de oua, numarul de ovule fiind fix, neputand fi influentat de alimentatie. Aceasta greseala (fortaj alimentar) duce pe de-o parte la obtinerea de oua improprii incubatiei si cu o valoare nutritiva redusa, iar pe de alta parte se pot instala tulburari de ouat care se soldeaza chiar cu incetarea productiei de oua.
Ca urmare a deficientelor hormonale, a ritmului particular al ovulatiei si a fortajului alimentar al ouatului se suprasolicita oviductul care nu mai poate capta foliculii astfel desprinsi din ovar care cad in cavitatea abdominala, producandu-se “ouatul abdominal’‘. Ovulele care reusesc sa fie prinse de infundibulul oviductului, din cauza atoniilor sau a diverselor disfunctii ale mucoasei, se opresc la acest nivel in diferite stadii de dezvoltare, consecutiv, masa vitelusului si albusul sufera unele modificari care le transforma in concremente ce provoaca obstructii ale oviductului si retentia de oua. In alte conditii pot interveni ruperi ale peretelui oviductului care duc la caderea oualor in cavitatea abdominala, rezultand ”peritonita de galbenus”. Semnele clinice sunt sterse. In retentia ouatului sau peritonitele aseptice prin ouat abdominal, semenle clinice apar foarte tarziu, constand in oprirea completa a ouatului, anorexie, abdomen voluminos sau pozitie verticala (adoptarea pozitiei de pinguin). Tratmentul este iluzoriu, iar ca preventie, necesita asigurarea cantitatilor de vitamine (A, D, E si complex B), necesare gainilor ouatoare. De asemenea se vor asigura conditii zooigienice corespunzatoare.
Medic veterinar
Dr Galatanu Diana Monica
