Fermierii nu sunt marii beneficiari ai subventiilor UE din agricultura

CategorIes:

By

·

2 – 3 minute

 

Principalii beneficiari ai fondurilor alocate prin intermediul Politicii Agricole Comune (PAC) nu sunt fermierii, ci institutii si organizatii care, in nici un caz, nu au nevoie de fonduri pentru a supravietui, potrivit France Press, care anunta saptamana trecuta ca cel mai bine pastrat secret din Uniunea Europeana a fost dezvaluit.

 

Cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene au fost obligate ca, pana la data de 30 aprilie a.c., sa publice lista integrala si nominativa a celor care au primit ajutoare agricole. Prin acest demers, se urmareste relansarea dezbaterii privind viitorul PAC, care primeste 40% din bugetul total al UE, inregistrand o alocatie de peste 55 miliarde euro in 2007. In Franta, nici un agricultor nu face parte din primii 24 de mari beneficiari ai subventiilor, iar in Marea Britanie, cel mai mare beneficiar este Casa Regala.

Contribuabilii europeni au dreptul sa stie cum le sunt cheltuiti banii. Numai transparenta permite imbunatatirea gestionarii acestor fonduri si numai astfel putem avea o dezbatere mai buna privind viitorul Politicii Agricole Comune“, a declarat Mariann Fischer Boel (imaginea de sus), comisarul european pentru agricultura, care se lupta cu guverenele pentru a face politica agricola mai echitabila.

Germania este singura tara care nu a dat inca publicitatii lista, dupa ce au fost introduse mai multe recursuri in mai multe instante ale tarii, prin care se denunta incalcarea normelor privind protectia datelor personale. Comisia Europeana i-a permis sa mai intarzie, insa ameninta Berlinul ca va fi adus in fata Curtii Europene de Justitie.

In Franta, nici un agricultor nu figureaza printre cei 24 de beneficiari ai unor subventii mai mari de 500.000 de euro. In schimb, pe lista se afla grupul de produse de lux LVMH, pentru coniac, precum si alte grupuri industriale agroalimentare.

Agricultorii au impartit 9,5 din cele 10,3 miliarde acordate Frantei, adica au primit in medie cite 20.000 de euro pe an – mai putin de 2.000 de euro pe luna. Obligativitatea transparentei in ceea ce priveste beneficiarii PAC vine ca urmare a unui acord intens negociat in 2006. La sfarsitul lunii septembrie 2008, beneficiarii unei mici parti din ajutoarele de dezvoltare rurala. Acum este vorba despre marea parte a subventiilor, ajutoare directe acordate agricultorilor, in valoare de 42,6 miliarde euro.

In septembrie 2008, cand a fost facuta putina lumina pe o parte a beneficiarilor, dezvaluirile au facut valuri in Germania, publicul descoperind ca printre ei figurau cluburi de echitatie si de schi sau magnatul automobilelor Wolfgang Porsche. In Marea Britanie, unele date arata ca familia regala a profitat din plin de subventiile de la Bruxelles, intr-o tara adesea gata sa spintece PAC. Regina Elisabeta a II-a, care detine terenuri numeroase, a primit de la PAC un pachet de 769.000 lire sterline (853.000 euro) pentru 2003 si 2004, in timp ce fiul sau, printul Charles, a primit 300.000 lire sterline (333.000 euro).

Autor: Bogdan Tupilat

www.newschannel.ro

 

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.