Hidrogenul din surse regenerabile în UE: Obiectivele fixate pentru 2030 au fost mult prea ambițioase

Hidrogenul din surse regenerabile in UEUE a reușit și nu prea să pună bazele unei piețe emergente a hidrogenului din surse regenerabile, potrivit unui raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană. Comisia Europeană a luat unele măsuri care s-au dovedit de succes, dar drumul, mai precis lanțul valoric al hidrogenului, rămâne presărat cu obstacole. Există puține șanse ca UE să își atingă până în 2030 obiectivele pentru producția și importul de hidrogen din surse regenerabile.


Auditorii solicită ca obiectivele UE să fie supuse unui „test al realității”. Alegerile strategice care ne așteaptă, mai spune Curtea, nu trebuie să fie în detrimentul competitivității marilor industrii europene sau să creeze noi dependențe.

Hidrogenul din surse regenerabile sau, mai pe scurt, hidrogenul verde, este extrem de important pentru viitorul unor industrii majore din UE. Acest gaz poate contribui la decarbonizarea unor sectoare, cum ar fi siderurgia, petrochimicele, cimentul și îngrășămintele, în care trecerea la o alimentare pe bază de energie electrică este dificilă sau costisitoare. Totodată, hidrogenul verde poate ajuta UE să își îndeplinească obiectivul climatic pentru 2050 de zero emisii de carbon. Iar mai mult hidrogen verde înseamnă și o dependență mai mică de combustibilii fosili din Rusia.

„Politica industrială a UE privind hidrogenul din surse regenerabile trebuie să treacă printr-un test al realității”, a declarat domnul Stefan Blok, membrul Curții responsabil de acest audit. „Atunci când va decide cu privire la calea strategică de urmat către decarbonizare, UE trebuie să aibă grijă să nu slăbească nicicum competitivitatea unor sectoare industriale esențiale din UE și să nu creeze noi dependențe strategice.”

În primul și în primul rând, Comisia a stabilit obiective mult prea ambițioase pentru producția și importul de hidrogen din surse regenerabile. Se doreau nu mai puțin de 10 milioane de tone până în 2030. La baza acestui deziderat nu se afla o analiză temeinică, ci simpla voință politică. În plus, începutul s-a dovedit anevoios. O problemă a fost că statele membre au ambiții diferite, care nu corespundeau întotdeauna cu obiectivele. Comisiei îi putem reproșa că, în încercările sale de coordonare cu statele membre și cu industria, nu s-a asigurat că toată lumea trage în aceeași direcție.

Pe de altă parte, auditorii laudă Comisia pentru rapiditatea cu care a prezentat majoritatea propunerilor legislative. Cadrul legal este aproape complet și a adus o certitudine indispensabilă pentru crearea unei noi piețe. Nu trebuie înțeles însă de aici că lucrurile au mers șnur: adoptarea regulilor care definesc hidrogenul din surse regenerabile a durat mult și numeroase decizii de investiție au fost amânate. Dezvoltatorii de proiecte și-au amânat deciziile de investiție și pentru că oferta depinde de cerere și viceversa. 

Construirea unei industrii europene a hidrogenului necesită investiții publice și private masive. Comisia nu știe însă cu precizie care sunt nevoile sau ce finanțare publică există. În același timp, banii de la UE, pe care auditorii îi estimează la 18,8 miliarde de euro în perioada 2021-2027, sunt împrăștiați in diferite programe. Pentru întreprinderi este deci dificil să își dea seama ce tip de finanțare este cel mai potrivit pentru un anumit proiect. Unde se duce cea mai mare parte a banilor puși la bătaie de UE? La Germania, Spania, Franța și Țările de Jos, adică țările cu o pondere semnificativă a industriei greu de decarbonizat și care sunt și cele mai avansate ca număr de proiecte planificate. Nu există însă nicio garanție că potențialul european de producție de hidrogen poate fi cu adevărat scos la lumină. Sub semnul întrebării rămâne și dacă banii publici vor fi suficienți pentru a facilita transportul de hidrogen verde din țări cu potențial bun de producție către cele cu cerere industrială mare.

Ce ar trebui să facă Comisia? Auditorii recomandă o actualizare a strategiei privind hidrogenul, care să aducă răspunsuri la următoarele trei întrebări importante. Care este formula optimă a stimulentelor de piață pentru a încuraja producția și utilizarea hidrogenului din surse regenerabile? Pe ce trebuie să pună accentul mai întâi fondurile limitate de la UE și ce părți ale lanțului valoric ar trebui să aibă prioritate? Ce industrii vrea UE să păstreze, și la ce preț, având în vedere ce înseamnă din punct de vedere geopolitic să producem în UE sau să importăm din țări terțe?

 

Hidrogenul verde

Hidrogenul poate fi produs prin diferite metode, de exemplu pe bază de apă (electroliză) sau pe bază de gaze naturale (prin reformare). Hidrogenul din surse regenerabile – produs utilizând fie energie electrică din surse regenerabile, fie biomasă – este o soluție pentru industriile grele din UE care doresc să devină mai eco-prietenoase. 

Hidrogenul verde vine însă cu propriul set de probleme, printre care costul de producție și nevoia de energie electrică din surse regenerabile și de apă. În 2022, hidrogenul a reprezentat mai puțin de 2 % din consumul de energie din Europa, iar cea mai mare parte a cererii a venit de la rafinării. Potrivit raportului, cererea care va fi stimulată prin diferitele măsuri nu va atinge nici măcar 10 milioane de tone până în 2030, darămite cele 20 de milioane de tone preconizate inițial de Comisie. Auditorii reamintesc și că, în momentul de față, nu există o strategie globală a UE privind importul de hidrogen. 

Raportul special nr. 11/2024, intitulat „Politica industrială a UE privind hidrogenul curat – Cu un cadru legislativ în mare parte adoptat, a sosit timpul pentru a vedea care este realitatea de pe teren”, este disponibil pe site-ul Curții. Curtea de Conturi a publicat mai multe rapoarte legate de politica industrială a UE, pe subiecte precum tehnologiile de stocare a energiei și bateriile.

CCE - Curtea de Conturi Europeană

Noutati

Ingrediente delicioase pentru un smoothie gustos și sănătos

18-10-2024 Alimentatie sanatoasa

Ingrediente delicioase pentru un smoothie gustos și sănătos

Smoothie-urile reprezintă o modalitate simplă și gustoasă de a garanta un aport important de fibre, vitamine și minerale pentru organism. Dar smoothie-urile sunt mult mai mult decât băuturi delicioase din amestecuri de fructe; cu puțină atenție și implicare și alegând ingredientele potrivite, le poți transforma în adevărate bombe de energie.  Mai multe>>

Digitalizarea agriculturii ecologice: un pas esențial către sustenabilitate și eficiență

01-10-2024 Agricultura ecologica

Digitalizarea agriculturii ecologice: un pas esențial către sustenabilitate și eficiență

În cadrul evenimentului dedicat „Zilei europene a agriculturii ecologice”, ce a avut loc în data de 23 septembrie 2024, Wallachia eHUB a organizat o masă rotundă axată pe viitorul digitalizării fermelor ecologice și al producătorilor de produse ecologice. Acest eveniment a reunit asociații și clustere de profil, reprezentanți ai mediului academic, fermieri și factori de decizie din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o dezbatere despre rolul tehnologiei în transformarea fermelor ... Mai multe>>

Raportul CCE ridică semne de întrebare referitor la impactul sprijinului UE pentru agricultura ecologică

23-09-2024 Agricultura ecologica

Raportul CCE ridică semne de întrebare referitor la impactul sprijinului UE pentru agricultura ecologică

Un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sprijinului acordat de UE pentru agricultura ecologică. În strategia actuală se remarcă deficiențe semnificative. Nici viitorul de după 2030 nu arată mai grozav: zero viziune și zero obiective pentru sectorul ecologic. Suprafața de teren cultivată ecologic a crescut, grație miliardelor de euro puse la dispoziție anual de UE. Pe de altă parte, cerințele și nevoile sectorului nu ... Mai multe>>

Soluțiile sustenabile pentru fermeri protejează sănătatea solului

29-08-2024 Protectia mediului

Soluțiile sustenabile pentru fermeri protejează sănătatea solului

Hrănirea unei populații globale care va ajunge la aproape 10,3 miliarde până la mijlocul anilor 2080 și îmbunătățirea modului de trai reprezintă o oportunitate extraordinară pentru agricultură de a deschide calea. Prin adoptarea unor practici inovatoare și durabile în agricultură, fermierii pot asigura producerea de alimente nutritive și sănătoase pentru toți oamenii, în timp ce creează un ecosistem care susține în mod natural oamenii, progresul și planeta. Mai multe>>

O nouă analiză relevă legătura crucială dintre calitatea solului și sănătatea umană

29-08-2024 Protectia mediului

O nouă analiză relevă legătura crucială dintre calitatea solului și sănătatea umană

O nouă analiză cuprinzătoare, publicată astăzi, 29 august, de către mișcarea Salvează Solul, dezvăluie legăturile profunde dintre sănătatea solului și bunăstarea fizică și psihică a oamenilor, subliniind necesitatea urgentă de a acorda atenție la nivel mondial degradării solului. Noul raport evidențiază căile directe și indirecte prin care sănătatea solului influențează diferite aspecte ale vieții umane, inclusiv nutriția, sănătatea mintală și calitatea generală a vieții. Mai multe>>

"Standardul de aur" în fotovoltaice "concurează" cu cogenerarea şi IoT la Expoziţia Anului în Regenerabile: Târgul RoEnergy 2024

22-08-2024 Energie regenerabila

"Standardul de aur" în fotovoltaice "concurează" cu cogenerarea şi IoT la Expoziţia Anului în Regenerabile: Târgul RoEnergy 2024

Aflat în al 14-lea an de evenimente, de facto cea mai cunoscută şi mai amplă manifestare din România în acest domeniu, singura exclusiv pe energii regenerabile, Târgul RoEnergy România, ediţia Timişoara 2024, promite o experienţă unică cu expoziţie, conferinţe, workshop-uri, timp de 3 zile, în care  multinaţionale de top, de pe două continente, vin în România, unele dintre acestea în premieră, să prezinte tehnologiile viitorului în regenerabile şi eficienţă energetică. Mai multe>>

Beneficiile produselor bio în agricultură 

15-08-2024 Agricultura ecologica

Beneficiile produselor bio în agricultură 

Într-o lume din ce în ce mai preocupată de sănătate și sustenabilitate, agricultura bio reprezintă o alternativă optimă la metodele tradiționale. În următoarele rânduri vom aduce în discuție avantajele acestui tip de agricultură, evidențiind impactul pozitiv pe care îl are asupra sănătății consumatorilor. Nu în ultimul rând, vom aborda provocările cu care se confruntă agricultorii care doresc să adopte aceste metode și vom oferi soluții concrete, cu ajutorul cărora aceștia le pot depăși.  Mai multe>>

15 startupuri greentech calificate la categoria Idea Stage din cadrul programului de accelerare Romania ClimAccelerator

01-08-2024 Eco / Bio

15 startupuri greentech calificate la categoria Idea Stage din cadrul programului de accelerare Romania ClimAccelerator

Impact Hub Bucharest și Raiffeisen Bank România anunță lista celor 15 organizații calificate pentru Idea Stage, una dintre categoriile celui mai complex program de accelerare destinat startupurilor greentech, Romania ClimAccelerator. Romania ClimAccelerator sprijină accelerarea afacerilor care propun soluții tehnologice inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, pro... Mai multe>>

Grupul UniCredit lansează programul „Skills for Transition”

01-08-2024 Protectia mediului

Grupul UniCredit lansează programul „Skills for Transition”

Tinerii români interesați de mediu, economie durabilă și alte subiecte din sfera ESG, pot aplica la două programe educaționale oferite gratuit de Grupul UniCredit. Programele aufost dezvoltate de POLIMI Graduate School of Management și oferă aplicanților șansa de a participa, începând cu luna octombrie 2024, la: Mai multe>>

Transformarea IMM-urilor prin energie solară și stocare avansată

22-07-2024 Energie regenerabila

Transformarea IMM-urilor prin energie solară și stocare avansată

În ultimii ani, energia regenerabilă a devenit un subiect central în discuțiile despre viitorul sustenabilității. În special pentru companiile mici și mijlocii (IMM-uri), investițiile în sisteme de energie regenerabilă, cum ar fi cele fotovoltaice, nu sunt doar o modalitate de a reduce costurile operaționale, ci și un pas esențial către un viitor mai verde. Mai multe>>

Un nou capitol pentru un brand de tofu bine cunoscut

22-07-2024 Alimentatie sanatoasa

Un nou capitol pentru un brand de tofu bine cunoscut

The New Originals Company, cu sediul în Viena, Austria, a anunțat achiziționarea brandului Inedit și a activelor aferente de la Dr. Oetker România. Această mișcare strategică aduce împreună doi actori ai industriei care cred cu pasiune în tofu ca alternativă naturală, sănătoasă și sustenabilă la carne. Fondat în 1998 de Aurelian Eremia, Inedit a crescut de la o mică afacere, până a devenit liderul în România în domeniul tofu și al alimentelor pe bază de plante. Mai multe>>