Locuintele strabunilor nostri, din aceasta zona, au fost simple si au constat, in cea mai mare parte dintr-o casa construita din trunchiuri de stejari sau de fagi, ciopliti in doua sau patru fete.
Lemnele cioplite erau incheiate prin madulari de lemn in mai multe locuri, iar la extremitati prin crestaturi sub forma coadei de randunica. Peretii erau lipiti pe dinauntru si pe dinafara cu pamant, iar acoperisul era inalt si avea forma unui trapez. Aceasta casa era compusa dintr-o incapere mare, avand la intrare o tinda (prispa) si alaturi camara.
Alta categorie de casa este cea numita „tip vagon” sau „linie”, cu vechime intre 30 – 120 ani, avand doua sau mai multe camere insiruite una langă alta, cu frontul spre strada, sau numai una la strada si celelalte in continuare in interiorul curtii. Aceste case sunt construite pe fundaţii de piatra si au peretii din lemn, piatra sau caramida si sunt acoperite cu tigla (unele au fost acoperite cu sindrila). In fata au un tarnat (coridor) larg de circa 1 m, din care se intra in fiecare camera. Peretele despartitor dintre camere are o usa prin care se face intrarea dintr-o incapere in alta. De asemenea, fiecare camera are cate o fereastra in peretele dinspre tarnat si alte ferestre spre stradă sau in curte. Plafonul acestui tip de casa este construit din scanduri geluite de brad si se sprijina pe grinzi de stejar sau brad. Camera dinspre strada serveste pentru primirea oaspeţilor, in ea pastrandu-se lucrurile mai de valoare si hainele de sarbatori (numite si „haine de lada” sau „din lada”, tocmai pentru ca erau tinute in lada-dulap din camera mare. A doua camera este destinata uzului familiei, iar a treia serveste pentru bucatarie. Fumul rezultat din arderea combustibilului (in general lemne) cu care se incalzesc camerele este condus printr-un burlan in horn sau in „babura” din pod. Aceasta modalitate de captare si de conducere a aerului cald dintr-o camera intr-alta este clar de sorginte romana, fiind folosita de stramosii nostri romani in toate constructiile militare sau civile descoperite pana acum in Dacia sau in provinciile vecine. Mobilierul cu care sunt inzestrate cele trei tipuri de case difera după tipul fiecareia. Asa, de exemplu, in putinele case stramosesti, acoperite cu paie, se intalneste mobilierul specific acestora – azi pe punctul de disparitie – in timp ce in casele construite in forma de vagon – linie gasim mobilier fabricat după moda dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial (anul 1939) si, in fine, in casele construite in ultimele trei decenii gasim mobilier modern. Deoarece intreaga viata a familiei se petrecea intr-o singura incapere, destul de mare, aceasta indeplinea functia de camera de zi, dormitor si bucatarie. Din acest motiv mobilierul trebuia sa indeplineasca toate aceste cerinte la un loc si sa fie asezat astfel incat sa asigure folosirea spatiului cu maximum de folos.
Sub fereastra de la strada se aseza o lavita, mai adesea o lada lunga cu spate, in care se pastrau hainele cele noi, apoi in fata ei se punea masa iar pe langa pereti, de o parte si de alta a ferestrei se aseza cate un pat. In paturi se puneau saltele, numite in secolele XIX si XX „strujacuri”, facute din panza groasa tesuta in casa si umplute cu paie de ovaz, grau sau panusi de porumb. Peste saltele se asezau cearceafuri din panza de canepa, lucrate in casa, apoi se puneau pernele si deasupra acestora o cerga din lana dubita, ori o duna cu fulgi de gasca ori de gaina. Paturile se acopereau cu un covor de lana, tesut in casa, in diferite culori si figuri. In zilele de sarbatori paturile se acopereau cu cuverturi albe maiestrit tesute si terminate cu ciucuri si dantele. De-a lungul paturilor se asezau lavite cu spate si in felul acesta o parte a incaperii, destinata dormitului, era mobilata. Pe pereti se puneau stergare maiestrit tesute, farfurii din ceramica sau din portelan, icoane si fotografii reprezentand membrii familiei sau rude apropiate, iar deasupra ferestrei se aseza o oglinda (cocotoare sau miraza), in jurul careia se punea unul din cele mai frumoase stergare. Casele stramosesti se construiau fara cuie din fier, numai din lemne incheiate intre ele cu madulare de lemn iar plafonul se sprijinea pe o grinda masiva de stejar. Pe aceasta grinda se asezau cartile vechi scrise cu litere chirilice, pe care le citeau stramosii nostrii in zilele de sarbatoare ori in serile lungi de toamna si de iarna, la lumina unei lampi de petrol atarnata de o sarma in grinda, ori a unei lumanari de seu pusa pe masa. Tot pe aceasta grinda se mai pastrau si unele documente de proprietate sau cu privire la plata impozitelor.
Sursa: www.darnick.com/halmagiu/index.htm
