Echitatia terapeutica a aparut inca din antichitate, cand Hipocrat a sustinut si laudat ritmul binefacator al calului asupra calaretului bolnav.
In documentele vechi si foarte vechi ale medicinei umane se vorbeste despre exercitarea calariei ca o metoda de refacere asupra handicapatilor fizici si psihici.
Un exemplu de eficacitate a fizioterapiei prin calarit il ofera daneza Lis Hartel, care in copilarie a petrecut 5 ani pe scaunul cu rotile, suferind de poliomielitita si care, tratata prin calarie sa impus la probele de dresaj, reusind sa castige medaliile olimpice de argint de la Helsinki (1952) si Stockholm (1956).
Un al exemplu graitor este cel al germanei Linselott Linsenhorff care in tinerete a suportat handicapul unei paralizii a piciorelor si care dupa un tratament indelungat prin calarie, a reusit sa se vindece si sa castige medalia olimpica de aur la dresaj de la Munchen (1972) si alte 6 medalii de aur la campionatele europene si mondiale.
Hipoterapia se practica din 1960 in numeroase tari din Europa si din lume.
In afara de poliomielita la copii se mai trateaza prin calarie tulburarile cerebrale, deformatiile fizice in urma anor accidente, multiplele scleroze, cazuri de orbire, surzenie si chiar afectiuni cardiace.
A aparut chiar si o federatie internationala a manejelor pentru inapoiati. Centrele medico-sportive, in afara personalului medical calificat, cuprind un manej de calarie, un mic club, localuri anexe si un grajd cu cai si ponei. Tratamentul consta in practicarea calariei pe acesti “cai medici” constienti, parca de rolul lor educativ de vreme ce sunt blanzi si prietenosi.
Copiilor li se lasa in tot acest proces de reeducare impresia ca fac calarie de placere si nu pentru a urma un tratament. Intr-un manej copii incaleca pe cai mai mici sau pe ponei, pe sei obisnuite sau chiar direct pe spinarea calului, sa se produca o decontractare a grupurilor musculare.
Mai intai calul este purtat la coarda de un instructor specializat in hipoterapie, iar copiilor li se protejeaza capul cu o cascheta. Sedintele sunt bisaptamanale si dureaza 20-30 de minute, pentru a nu produce nici un fel de oboseala.
Copilul obisnuit sa vada lumea de jos sau dintr-un carucior, aflandu-se la un momendat urcat pe cal, inreginstreaza senzatii noi care ii maresc increderea in posibilitatile sale fizice. Pasul lent si candentat al calului, exercitiile de rotatie, balansurile, plecarile pe gatul si pe crupa calului permit o decontractare cu efecte binefacatoare asupra oaselor bazinului, si pun in miscare articulatii care nu au lucrat vreodata.
Dupa ce au renuntat la mersul pe coarda, micii calareti sunt invatati sa conduca singuri, fapt care ii face sa descopere ca in afra obligatiilor de a raspunde de ei insisi, trebuie sa se ocupe acum si de mersul calului respectiv.
Calaria ca mod de vindecare este aplicat si adultilor cu deformatii fizice in urma unor accidente sau a unor boli cum ar fi lombosciatica sau boala lui Parkinson.
O alta forma de hipoterapie este consumul de lapte de iapa. In Germania exista o herghelie-sanatoriu unde se consuma lapte de la iepele din rasa Haflinger. Cu laptele de iapa se trateaza o serie de afectiuni cardiovasculare, gastrointestinale sau nevrotice. Medicii germani recomnda celor bolnavi ca sa consume jumatate de litru pe zi din laptele de iapa. Caii din rasa Haflinger sunt niste veri mai mari ai cailor din rasa Hutul.
Sursa: Felix Topescu (Cartea – Afectiuni reciproce)
