Stirile zile de 06.06.2009

CategorIes:

By

·

3 – 5 minute

 Titlurile zilei:

  • Capsuni de Arad;
  • Festivalul oierilor;
  • Pamant prost lucrat;
  • Proiecte in pescuit.

Capsuni de Arad

Gospodinele se bat pe capsunele italienesti crescute la Arad. Aproape 20 de hectare de teren sunt cultivate cu capsuni in judetul Arad, in zone precum Seleus, Ineu sau Tarnova. Unii dintre fermieri sunt deja in cel de-al treilea an de producţie. Vecinii sau cei care au auzit de succesul capsunilor au decis de anul trecut sa se apuce si ei de cultivat. Plantatiile ocupa suprafete cuprinse intre 0,5 si doua hectare si se infiinteaza in luna iulie.

Pentru un hectar de plantatie sunt necesare aproximativ 40.000 de plante, la care se mai adauga costurile cu irigarea, folia si tratamentele fito-sanitare. Infiintarea culturii costa cam 9.000 de euro, iar intretinerea ajunge la 1.000 de euro”, a spus Nelu Horga, un gospodar capsunar din Seleus. Acesta sustine ca toate cele sapte, sau opt soiuri cultivate in zona sunt aduse din Italia, de la liderul european în domeniu.

La o producţie de 15-20 de tone la hectar care s-a comercializat cu patru, cinci  lei pe kilogram, fermierii se declara multumiti de rezultate.

Consumatorii spun ca marfa este de calitate si nu se compara cu cea din import. Luam de mult capsuni de la Seleus si sunt foarte bune şi aromate. Cele din import sunt de plastic si tratate cu chimicale ”, sustine Nicoleta Pera, o clienta din Arad.

Festivalul oierilor

Asociaţia Judeteana de ovine si caprine OVIS BANATIM Timis a organizat, in ziua de 31 mai, cea de-a treia editie a “Festivalului oierilor“. Asa cum ne-a obisnuit inca de anul trecut, serbarea campeneasca s-a tinut si anul acesta la Muzeul Satului Banatean din Timisoara, de la Padurea Verde.

Festivalul s-a deschis cu o prezentare de port popular si produse traditionale de stana. Deschiderea oficiala a fost urmata de prezentarea animalelor in cadrul expozitiei de ovine. Membrii asociatiei au adus exemplare de ovine din rase autohtone, rase de carne si hibrizi rezultati in urma incrucisarilor intre rasa Turcana si berbeci de carne adusi din import.

Dupa prezentarea ovinelor, cei prezenti au degustat produsele traditionale expuse, dupa care participantii au fost premiaţi.

Ziua dedicata “Festivalului Oierilor” s-a incheiat cu o masa festiva cu specific pastoral, prilej cu care au avut loc si o serie de discutii legate de specificul activitatii de crestere a ovinelor in zona Banatului, in principal problema concesionarii pasunilor de catre crescatorii de animale.

Pamant prost lucrat

Presedintele Traian Basescu a declarat, in Insula Mare a Brailei, ca in Romania “pamantul este lucrat prost“, informeaza Realitatea TV.

“Avem cea mai slaba productie agricola din Uniunea Europeana, pentru ca pamantul este prost lucrat in toata tara“, a spus seful statului, dupa ce a vazut din elicopter zonele necultivate ale Romaniei.

Presedintele Asociatiilor Profesionale din Agricultura, Adrian Radulescu, i-a cerut cu aceasta ocazie presedintelui Basescu sa pledeze pentru ca in cadrul Comisiei Europene Romania sa obtina comisarul pentru Agricultura. Mai mult, Adrian Radulescu i-a solicitat lui Basescu sa sprijine capitalizarea CEC pentru ca agricultorii care obtin cofinantare europeana sa isi poata derula proiectele. El a aratat ca, in acest moment, sunt 1.500 de proiecte pe agricultura care au obtinut finantare europeana, dar au nevoie de cofinantare din partea bancilor.

Basescu a spus ca actualul sistem de irigatii este depasit, iar Romania are o agricultura neperformanta.

El a spus ca in vizita pe care a facut-o, in primele zile ale lunii iunie, in Israel, a vazut ca acea tara, aflata in desert, exporta 70% din alimente pentru ca foloseste inalta tehnologie in agricultura.

Proiecte in pescuit

Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura (ANPA) a anuntat lansarea, din data de 18 mai 2009, a sesiunii de primire de cereri de finantare pentru noi masuri din cadrul Programului Operational pentru Pescuit.

Astfel, pe langa masurile de investitii ce pot accesate din luna aprilie, in prezent mai pot fi accesate urmatoarele masuri:

1.1. – Sprijin public pentru incetarea permanenta a activitatilor de pescuit;

1.2. – Sprijin public pentru incetarea temporara a activitatilor de pescuit;

1.4. – Pescuitul costier la scara mica;

1.5. – Compensatii socio – economice pentru gestionarea flotei;

2.2. – Masuri de acva-mediu;

2.3. – Masuri de sanatate publica;

2.4. – Masuri de sanatate a animalelor;

2.5. – Pescuitul in apele interioare;

3.1. – Actiuni colective;

3.2. – Protectia si dezvoltarea faunei si florei acvatice;

3.3. – Porturi de pescuit, puncte de debarcare si adaposturi;

3.4. – Dezvoltarea de noi piete si campanii de promovare;

3.5. – Proiecte pilot pentru acordarea fondurilor nerambursabile pentru pescuit si acvacultura conform Masurilor din cadrul Programului Operational pentru Pescuit.

Depunerea proiectelor se va face la sediile Filialelor regionale ANPA din Brasov, Bucuresti, Calarasi, Cluj, Constanta, Galati, Iasi, Mehedinti, Timis si Tulcea, in zilele lucratoare, in intervalul orar 8.30-16.30.

Pentru a fi selectat pentru finantare, proiectul trebuie sa obtina punctajul minim prevazut pentru fiecare masura, conform Ghidului Solicitantului. Procedura de selectie va fi afisata pe site-ul www.anpa.ro si la fiecare Filiala regionala ANPA.

 

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.