Biologia melcului

Detalii

29 Septembrie 2007

 Melcii  (speciile comestibile: Helix Pomatia, Helix Aspersa si Helix Lucorum) sunt moluste gasteropode, cefalopode si pulmonate. Din punct de vedere sexual melcul este un hermafrodit insuficient (de la fiecare pereche fecundata se obtine o dubla depunere de oua).

Numarul imperecherilor care pot avea loc in decursul unui an poate varia de la minim una pana la maxim trei, cu o depunere teoretica de circa 40-80 de oua pentru fiecare melc la fiecare imperechere.

In realitate, din anumite motive, numarul de melci care vor putea fi ingrasati si crescuti este mult mai mic. Trei sunt cauzele, prima dintre acestea fiind sterilitatea momentana si imperecherea nereusita; clima, altitudinea, zona geografica si specia crescuta influenteaza considerabil productia totala.

In functie de clima si de pozitia geografica, atat perioda reproductive, cat si cea de ingrasare pot varia in mod semnificativ.

In locurile cu clima rigida, ciclul adecvat variaza din luna martie pana in luna octombrie inclusiv, cu o perioada de “hibernare”, proprie si indispensabila din punct de vedere fiziologic tuturor speciilor de melci, in timpul lunilor mai friguroase.

In locurile cu clima temperata, ciclul adecvat variaza din luna februarie pana in luna noiembrie inclusiv, urmat fiind de o perioada de hibernare in lunile mai friguroase.

In sfarsit, in zonele in care predomina clima foarte calda, caracterizate de ierni scurte si veri foarte lungi, ciclul adecvat va incepe in timpul iernii, primavera si iarna, cu o perioada de hibernare in lunile cele mai calduroase.

Cochilia si continutul ei

            Cochilia reprezintă un con calcaros de formă concavă, spiralat în sens invers faţă de acele de ceasornic, formând 3 – 4 spire. Este acoperită de un înveliş subţire denumit cuticulă sau periostracum, care conferă culoarea exemplarului. Este desparţită prin ganglioni poziţionaţi de-a lungul mantalei, tegumentul, care acoperă masa viscerală.

            Cochilia este alcătuită din 3 straturi principale, periostracumul extern ce conţine un compus organic denumit conchiolin, cel de-al 2-lea strat, ceva mai gros e format din 3 straturi de carbonat de calciu cristalin bazat pe o matrice organică. Stratul aflat la interior este cunoscut drept sidef, fiind baza de colorare a perlelor, fiind întâlnit mai ales la moluştele marine.

            Structura cochiliei este un împăienjeniş proteic de grosime 1-2 mm, impregnat cu carbonat de calciu (98 – 99%). Deţine o deschidre ale cărei muchii sunt cunoscute drept peristom, nefiind prea bine format şi nici calcifiat până la stadiul în care melcul devine adult. La maturitate, melcilor li se formează o muchie sau o buză. Din totalul greutăţii melcului, cochilia reprezintă o treime.

            Deschiderea melcului poate să prezinte uneori o membrană denumită operculum. Aceasta se poate detecta atunci când melcul este în hibernare sau se odihneşte.

            Creşterea cochiliei nu este regulară. Formarea cochiliei este influenţată de un număr de factori ce include tipul hranei, disponibilitatea, temperatura şi mediul relativ, hormonii de creştere, culoarea şi designul de bază fiind predeterminate genetic. Pot apărea variaţii, fiind influenţate de hrană şi de temperatura, dar şi de predispoziţia genetică pe care un crescător îl va putea manipula apoi.

Melcii mari împerecheaţi cu alţii de acelaşi talie, vor produce melci şi mai numeroşi după cochilie poate fi citită vârsta melcului şi gradul de maturitate la care a ajuns.

Corpul

            Corpul este format din 3 părţi: capul, piciorul şi masa viscerală

Capul

            Capul cuprinde 2 perechi de tentacule, cele 2 tentacule oculare fiind localizate deasupra, iar cele 2 tentacule mici care servesc pentru pipăit sunt situate dedesubt.

Gura se află sub tentacule şi conţine 1 dinte de formă circulară şi limba sau radula (organ de masticaţie la gastropode) care e acoperit de un dinte sub formă de corn. Falca superioară este în fapt un dinte continuu utilizat pentru tăierea şi curăţirea hranei în gură.

            Melcii îşi consumă hrana prin mişcări de răzuire la nivelul radulei, limba ca o pilă. care conţine şi dinţi, macină alimentele prin mişcarea limbii înainte-înapoi.

            Orificiul genital este localizat pe partea dreaptă în spatele capului. Scrotul, conţinând şi vaginul, penisul şi săgeata calcaroasă se află în interiorul acestui orificiu.

Piciorul

            Piciorul susţine corpul şi permite melcului locomoţia. Există 2 deschideri practicate în regiunea superioară a piciorului în apropierea buzei sau muchiei cochiliei; una dintre acestea reprezintă orificiul respirator, cealaltă fiind anusul. Forma locomotoare a melcului este regulată, o mişcare de alunecare continuă.

            Melcii produc o spută (un amestec de proteine apă/mucus) prin care corpul se umezeşte înlesnind locomoţia. Această spută ajută în protejarea melcului împotriva paraziţilor şi iritanţilor. Mucusul este produs pe toată lungimea corpului, permiţând îndepărtarea iritanţilor. Producerea mucusului reduce cantitatea de evaporaţie de pe suprafaţa corpului melcului. Sputa este compusă în mare parte din apă, aceasta fiind cauza pentru care melcii sunt mult mai activi în timpul sau după ploaie sau în condiţii de umezeală. Acest mediu este cel mai prolific pentru melci, înlesnindu-le deplasarea.

Masa viscerala

            Masa viscerală conţine organele respiratorii, circulaţia, digestia şi reproducerea. Masa viscerală este înglobată în cochilie, acesta fiind învelişul ce protejează organele vitale în faţa oricărui pericol.

            Sistemul respirator include plămânul alcătuit din capilare care pompează oxigenul în sistemul circulator.

            Circulaţia la melc se realizează printr-un sistem sangvin deschis prin care sângele nu urmează o curgere liniară prin tuburi, ci una dispersată la nivelul ţesuturilor. Astfel, sângele ajunge în cavităţile corpului.

            Sistemul digestiv porneşte de la nivelul capului, continuă cu gura, esofagul şi guşa, stomacul şi apoi intestinul, partea finală fiind anusul localizat înaintea cavităţii mantalei.

            Melcul deţine un sistem nervos foarte bine dezvoltat. Creierul este compus din mulţi ganglioni contopiţi ce înconjoară masa cavităţii bucale. Sistemul nervos periferic ce porneşte de la creier este conectat cu organele senzitive, adică ochii şi organele de simţ pentru miros şi echilibru. Sistemul nervos ajunge până peretele corpului melcului.

• < Anterior
• Următor >