Displazia de sold (care inseamna fie o malformatie fie o degenerare a articulatiei coxo-femurale sau soldului) este o boala genetica ereditara ce afecteaza de obicei rasele mari. Desi exista examene si regulamente in privinta inmultirii cainilor cu displazie, totusi aceasta problema apare la rasele de caini in proportii de 10%-40%. Rasele cele mai predispuse sunt rottweilerii, ciobanestii germani, labradorii si golden retrieverii, dar in general orice rasa mare este expusa.
Instalarea semnelor clinice se poate face chiar si de la varsta de 3 luni dar pot aparea la orice varsta. Semnele cele mai frecvente sunt durerea zonala, schiopatura, anchiloza, dificultatea la ridicare sau urcatul si coboratul scarilor cu dificultate, pierderea masei musculare la nivelul soldului si membrului posterior. Mediul, alimentatia si rata de crestere sunt factori ce intra in corelatie cu exprimarea acestei boli sau aparitia si dezvoltarea altor afectiuni ca artroza sau in cazul de fata, coxartroza. Cainii supraponderali si cei necastrati pot avea o incidenta crescuta si o exprimare mai grava a acestei afectiuni.
Majoritatea cainilor cu displazie de sold pot fi tratati medicamentos, prin controlul greutatii si exercitiu. Scopul tratamentului medicamentos este de a reduce durerea, de a imbunatati functiile articulatiei si de a incetini progresia bolii.
Nutritia adecvata si un program de exercitii sunt esentiale in prevenirea displaziei de sold. Se recomanda evitarea deplasarilor pe suprafete alunecoase sau scari, inotul este benefic, tonifiaza musculatura fara sa suprasolicite structurile osoase. Obezitatea creste semnificativ stresul suportat de articulatii si va grabi degenerarea acestora. Medicul veterinar poate prescrie diete adecvate, menite sa reduca riscul displaziei de sold, atat pentru cainii care cresc rapid, cat si pentru adultii din rasele mari. Imperecherea cainilor cu displazie de sold este descurajata.
Primele mijloace de diagnosticare a displaziei de sold sunt examinarea ortopedica si radiografiile pelviene. Odata diagnosticata, veterinarul poate prescrie un tratament adecvat. Acesta debuteaza in general cu medicamente antiinflamatoare pentru a reduce durerea si inflamarea, suplimenti nutritivi, care pot include glicozaminoglicani polisulfatati, glucozamina si condroitin sulfat, care pot sustine sanatatea articulatiilor, scadere in greutate (daca este cazul) si exercitii. Cand tratamentul medicamentos nu mai atenueaza durerea si nu mai sustine mobilitatea la un nivel acceptabil, se poate lua in considerare o interventie chirurgicala. Tehnicile chirurgicale, adesea realizate de un chirurg veterinar, includ osteotomie pelviana tripla, sifiziodeza juvenila, inlocuire totala de sold, artroplastie prin excizie si altele.
Medic veterinar,
Dr. Diana Galatanu
