Vulpea rosie salbatica (Vulpes vulpes) este raspandita in emisfera boreala. Lungimea corpului pana la baza cozii este de 60-75 cm. Lungimea cozii este de 40-55 cm iar greutatea de 6-8 kg.
Pupila este rotund-lunguiaţă, puţin oblică. Blana este în general roşcată, dar prezintă variaţii individuale. cu picioarele şi vârful urechilor negre. Vârful cozii este alb, rar negru. Urechile sunt mici, îndreptate în sus, botul ascuţit. Puii mici au blană bogată, cu păr lung, de culoare brună-închisă, uneori cenuşie. Se deosebesc de puii altor canidae prin vârful alb al cozii, pata albă de pe piept şi pe frunte.
Năpârleşte o singură dată pe an, primăvara, dar noul păr creşte încet, vara fiind mic. Abia la sfârşitul lui decembrie, blana este plină, cu spicul complet dezvoltat. Pe coadă, cam la 7-8 cm de la rădăcină în jos, are o glandă, care secretă o substanţă cu miros specific şi are rolul de a înlesni găsirea sexelor, în perioada împerecherii. Caninii sunt relativ lungi în comparaţie cu ai altor canidae.
La vulpile ce se mişcă în teren, nu există posibilitatea de a se deosebi masculul de femelă. Longevitatea este de 10-12 ani. Glasul variază în funcţie de diferitele acte din ciclul de viaţă anual. Mijlocul de comunicare al mamei cu puii este un mormăit. In perioada împerecherii, se poate auzi un lătrat, pe care îl folosesc şi puii rămaşi singuri. In caz de pericol sau atunci când se bat între ei, masculii scot un fel de mormăit. Vulpea rănită sau încolţită, scoate un ţipăt iar puii flămânzi scâncesc. Simţurile cele mai dezvoltate sunt mirosul şi auzul, urmează văzul, iar gustul şi pipăitul au mai puţină importanţă. Vulpea se deplasează în mod obişnuit la trap. Salturi face când se aruncă asupra prăzii şi când este speriată. Pe zăpadă adâncă şi afânată, coada atârnând pe zăpadă, şterge, în parte, urma.
Vulpea atinge maturitatea sexuală la vârsta de 10 luni. Împerecherea are loc în lunile ianuarie – februarie. Actulş împerecherii are loc de obicei în vizuină, unde femela este însoţită de unul sau doi curtezani. Durata sarcinii etse de 52-53 zile, femela naşte prin aprilie 3-10 căţeluşi orbi, care văd după 13-16 zile. La fătare puii au 10-15 cm. Timp de 3-4 săptămâni sunt hrăniţi de mama lor, exclusiv cu lapte, după care le aduce şi carne, cu toate că alăptatul durează până la vârsta de 3 – 4 luni. În primele zile după naştere, femela nu părăseşte culcuşul, masculul fiind acela care aduce hrana. Spre deosebire de lup, vulpea nu este un animal sociabil. Simţul de familie se manifestă doar în timpul împerecherii şi al creşterii puilor. Începând de toamna puii duc o viaţă individuală. Înoată bine. Pe vreme bună stă în crânguri dese, prin tufişuri sau prin lanuri de grâne. După hrană iese în amurg şi noaptea (şoareci de câmp, iepuri sălbatici sau de casă, păsări de curte, insecte, melci, fructe şi diferite seminţe) dar în terenurile liniştite poate fi văzută şi peste zi.
Răspândită în toată Europa, cu excepţia insulelelor Creta, Malta şi Baleare. Nu se găseşte nici în Islanda. În România o găsim în toate pădurile, începând cu pădurea Comarova, de la Marea neagră şi până la limita vegetaţiei forestiere din Munţii Retezat, Făgăraş şi Bucegi. Densitatea cea mai mare este însă la dealuri şi câmpie, unde abundă şi hrana ei preferată – şoarecii. La noi ssp. V. v. crucigera (vulpe roşcată) cea mai comună; ssp. V. v. melanogaster (vulpe negricioasă) are pieptul, abdomenul şi picioarele negricioase. Trăieşte mai mult în desişurile şi pădurile din apropierea locuinţelor, unde îşi sapă vizuini sau le foloseşte pe cele părăsite de viezure. Are o mare plasticitate ecologică, la noi putând fi întâlnită atât în Bărăgan şi în Dobrogea, cât şi în pădurile de mare altitudine, până la limita vegetaţiei forestiere. Ca să existe cere doar sol bun pentru a-şi săpa vizuina. Cel mai bun sol este solul argilo-nisipos, profund. Nu este bun cel care are apa freatică la suprafaţă, nici solurile excesiv de compacte (ar fi foarte greu de sapat) sau excesiv de nisipoase (galeriile s-ar surpa).
