Polenul este principala sursa de albumina si grasime. Compozitia polenului este diferita in functie de origine. Polenul este foarte bogat si in vitamine, in special cele din grupa B, iar continutul in minerale este mai mare decat la miere si anume in medie de 2,6%. Astfel, pentru albine, polenul este o sursa de hrana bogata in albumine si in vitamine. El asigura, in plus, cantitatea principala a mineralelor necesare.

Continutul in albumina oscileaza intre 7% si 30%, iar concentratia polenului este diferita in functie de modul in care albinele il depoziteaza in faguri, el ridicandu-se, in medie, la 20% pana la 22%.

In polenurile provenite de la mai multe feluri de plante exista diferente bazate pe continuturile diferite de albumina. Atfel, polenul de pin contine numai 7-8% albumina, polenul de stejar 19%, polenul de porumb 20% si dimpotriva polenul de salcie 22%-23%, iar polenul de pomi fructiferi 26% pana la 29%. Un observator atent va observa ca albinele viziteaza foarte putin bradul alb sau bradul rosu (molidul). Din contra, deasupra salciilor sau campurilor de rapita albinele zboara in masa.

Culoarea polenului in functie de specie:

• galben deschis la alun,
• galben inchis la gura leului,
• galben citron la rapita,
• verzui la artar,
• gri deschis la ulm, 
• aproape negru la mac.

Cand albinele viziteaza florile in cautarea nectarului, ele vin, inevitabil, in contact si pastreaza pe corpul lor polenul matur. In functie de specia florii sau de polen, acesta ajunge pe cap, piept, partea dorsala sau acopera in intregime corpul albinei. Polenul este adunat in cosuletele de pe a treia pereche de picioare si adus la stup.

Procesul adunarii polenului are doua faze. Mai intai, albina sfasie invelisul staminelor cu mandibulele si limba. Polenul este scos prin miscari puternice ale picioarelor din fata si ale mandibulelor, in acelasi timp, el este umezit cu miere din gusa sau nectar din flori, astfel incat perisorii de pe corp se acopera cu polenul devenit cleios.

In cea de-a doua faza, albina zboara de pe floare. Ea incepe sa-si curete corpul si, cu cele trei perechi de picioare, sa formeze saculeti. Cu prima pereche de picioare si cu perisorii, albina aduce polenul de pe cap, din gura si regiunea gatului. Trompa este mereu in miscare si secreta lichid. Ce de-a doua pereche de picioare curata pieptul si preia de la prima pereche polenul adunat care este transmis celei de-a treia perechi de picioare, din spate.

Marimea si greutatea cosuletelor cu polen pot fi foarte diferite in functie de specia plantei, durata culesului si distanta fata de sursa de cules. Salcia, rapita si porumbul sunt sursa unei recolte bune de polen. Mai putin se obtine de la cires, maces si de la diverse specii de trifoi.

Polenul adunat este depozitat in faguri cu miere si ca hrana pentru iarna (de regula in apropierea cuibului cu puiet). Atunci cand exista, totusi, suficient spatiu pana la urdinis si o supraoferta in natura, apicultorul poate descoperi in partea de jos a stupului faguri plini cu polen. Pentru depozitare, albinele imping continutul cosuletelor in alveole, acolo unde albinele din stup il batatoresc cu capul. Pentru a nu se altera, il acopera cu un strat de miere pana cand alveola este umpluta in proportie de o treime. Diversele feluri de polen sunt depozitate in alveole unul peste altul.

In ceea ce priveste hranirea coloniei de albine, lucratoarele mai batrane si larvele de trantori sunt hranite cu un amestec de miere, polen si sucuri nutritive. Tinerele lucratoare si larvele de trantori in primele 4 zile primesc, dimpotriva, numai sucuri nutritive. Larvele matcilor sunt hranite pana la capacire cu sucuri nutritive pure. Aceasta ar fi una din modalitatile de utilizare a polenului. Fiindca polenul este bogat in vitamine din grupa B, cresterea nivelului acestora se regaseste si in sucurile nutritive. Mai sunt reprezentate si vitaminele A, C si D.

Pe langa alimentele organice, miere, polen, zahar, cea mai importanta este apa. Nu numai nectarul si lichidul dulce secretat de albine constituie sursa de apa a coloniei de albine, ci si apa din natura. Spre deosebire de miere, hrana sau polenul, apa nu este inmagazinata in faguri. Ea serveste transportului substantelor nutritive. Este indispensabila pentru dizolvarea substantelor organice si sarii ca si metabolismului albinelor. Nevoia de apa a albinelor creste primavara cand mierea este partial cristalizata si cand hrana din faguri trebuie fluidizata. Cu cat mai mult puiet are de hranit o colonie, cu atat mai mare este nevoia de apa. In lunile de vara, o mare parte a apei ajunge in interiorul coloniei prin nectar si prin lichidul dulce secretat de albine. In acesta perioada este nevoie de un aport sporit de apa. Prin ventilatia urdinisului se stimuleaza aerisirea stupului si evaporarea apei, iar albinele difuzeaza apa din corpul acestora in timpul zborului.

Medic veterinar
Dr. Galatanu Diana Monica