
MADR a propus o hotarare pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat, in sectorul zootehnic (vaci/bivolite de lapte, taurine de carne si viermi de matase), precum si pentru stabilirea cuantumului acestora, pentru anul de cerere 2017. Incepand cu data de 16 noiembrie 2017, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura poate acorda plati in avans in cadrul acestor scheme de plati directe.
Astfel, s-a propus plafonul de 99.046.133 euro, respectiv 455.542.879 lei, care se acorda crescatorilor de animale pentru anul de cerere 2017, pentru schemele de sprijin cuplat in sectorul zootehnic, repartizat astfel:
-
- 1.470.000 euro, respectiv 6.760.971 lei, pentru specia bovine, categoria bivolite de lapte;
- 11.550.000 euro, respectiv 53.121.915 lei pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne si metisii acestora;
- 85.999.133 euro, respectiv 395.535.812 lei pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;
- 27.000 euro respectiv 124.181 lei pentru specia viermi de matase.
Cuantumul de sprijin per unitate, pentru schemele de sprijin cuplat in sectorul zootehnic, se calculeaza prin raportarea sumelor prevazute mai sus la efectivul de animale eligibile/kg gogosi crude de matase eligibile.
Avand in vedere ca bivolitele de lapte, vacile de lapte, precum si vacile din rase de carne si vacile metise cu rase de carne trebuie mentinute de beneficiar pe o perioada de retinere de 6 luni de la data-limita de depunere fara penalizari a cererii unice de plata, respectiv 15 mai 2017, prin proiect legislativ propus se reglementeaza ca, incepand cu data de 16 noiembrie 2017, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura va acorda plati in avans in cadrul schemelor de plati directe prevazute mai sus, in valoare de maxim 70 %.
De asemenea, incepand cu data de 1 decembrie 2017 Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura va efectua platile corespunzatoare diferentei intre cuantumul calculat si acordat incepand cu data de 16 noiembrie 2017 si plafonul financiar al fiecarei scheme de sprijin cuplat, in sectorul zootehnic, in conditiile indeplinirii de catre beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.
Platile se vor realiza in lei, la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 29 septembrie 2017, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 30 septembrie 2017.
Proiectul de act normativ este postat pe site-ul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, iar cetatenii si institutiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii in termen de 10 zile.




