Pazirea de pacat

Detalii

05 August 2007

“Oricine savârseste pacatul este rob pacatului”. (Ioan 8, 34)

Sfintii Parinti arata ca cinci sunt pazirile de pacat dupa marturisire, spre a nu cadea omul în cele mai dinainte:

Intâia pazire este aducerea aminte de moarte si a nu uita de pacatele pe care le-a savârsit. Aducerea aminte de moarte ne ajuta foarte mult sa nu mai pacatuim.

A doua pazire dupa spovedanie este fuga de pricinile pacatului. Cel ce a lunecat în pacate trupesti sa fuga de prietenia si vorbirea cu fetele cu care a pacatuit.

A treia pazire este deasa spovedanie. Deasa spovedanie ne aduce cinci foloase:

· Primul folos este ca, precum pomii, care se smulg des si se rasadesc, nu pot sa prinda radacina adânca în pamânt, asa si obiceiurile cele rele si deprinderile pacatoase, prin marturisire deasa, nu pot prinde radacini adânci în inima celui ce se marturiseste. Marturisirea dreapta înseamna sa spunem adevarul asa cum am facut toate, însa numele aceluia cu care am gresit sa nu-l rostim, iar ca spovedania sa nu fie prihanitoare, presupune sa nu dam vina pe nimeni, ci numai pe noi sa ne învinuim si sa ne prihanim si sa zicem ca numai noi suntem pricina a pacatelor noastre si nimeni altul.

· Al doilea folos al crestinului ce se spovedeste des este ca tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie; pe când cel ce se marturiseste rar, cu anevoie poate sa-si aduca aminte de toate câte a facut. Astfel, multe din pacate ramân nespovedite si, prin urmare, neiertate.

· Cel ce se marturiseste des, chiar daca i s-ar întâmpla sa cada într-un pacat de moarte, îndata alearga la duhovnic, se spovedeste si intra în harul lui Dumnezeu, caci nu sufera sa aiba pe constiinta greutatea pacatului, fiind deprins a se curati des prin Taina Spovedaniei.

· Al patrulea folos al crestinului ce se marturiseste des este ca, pe unul ca acesta, îl afla moartea curatit si în harul lui Dumnezeu si având mare nadejde de mântuire.

· Al cincilea folos al marturisirii dese este acela ca ne ajuta sa ne oprim si sa ne înfrânam de la pacate, aducându-ne aminte ca dupa putine zile ne vom marturisi din nou si vom primi canon de la duhovnic, însotit de mustrare pentru cele facute.

A patra pazire de pacat dupa spovedanie este cugetarea la înfricosatoarea Judecata de Apoi si la cuvintele ce le va spune Mântuitorul Iisus pacatosilor: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care este gatit diavolilor si îngerilor lui”.(Matei 25, 21)

A cincea pazire este aducerea aminte de chinurile iadului, aducerea aminte ca rautatea pacatului ne desparte de Dumnezeu si de fericirea dreptilor din Rai, precum si aducerea aminte de vesnicele chinuri ale iadului, care nu vor avea sfârsit.

Dupa ce am luat la cunostinta de modul cum se cuvine a ne pazi de pacate, e necesar sa stim ca, daca nu vom fi cu trezvie si în bagare de seama de la primele miscari ale pacatului în sufletul nostru, neîmpotrivindu-ne la timp si nechemând în ajutor numele Domnului prin rugaciunea din inima, pacatul, odata rasarit în mintea noastra, va creste parcurgând douasprezece trepte, ducându-ne în final la pierzare.

În prezentarea aspectelor legate de treptele pacatului vom pleca mai întâi de la o pilda a parintelui arhimandrit Cleopa Ilie: “Ati vazut poate, vreodata, când ia foc vreo casa sau vreo claie de fân sau paie. Daca se întâmpla pe acolo cineva si are la îndemâna o caldare mai înainte de a se întinde focul, îl poate stinge usor cu putina apa; daca însa focul a luat proportii, va trebui o mare osteneala si multa apa pentru a-l stinge, iar uneori este cu neputinta sa mai fie înabusita puterea focului. Asemenea se întâmpla si cu pacatul în noi”.

Pacatul, dupa marturisirea Sfintelor Scripturi, este calcarea Legii lui Dumnezeu (Romani 5, 13); bold al mortii (I Corinteni 15, 56); lucrul întunericului (Romani 13, 12); urâciune înaintea Domnului (Romani 15, 9); rod al poftelor celor rele (Iacov 1, 15); lucrul diavolului (Ioan 8, 41-44); necuratie (Levitic 15, 31); lucru al trupului (Galateni 5, 19).

“Pacatul este un drac rau - spune Sfântul Efrem Sirul - care nu se arata de la început a fi mare, ci, încetul cu încetul, furisându-se, pune stapânire pe noi. Însa cel ce se va trezi de la început nu se va lasa surprins, ci îl va omorî când este mic ca o furnica, nelasându-l sa creasca spre a se face leu”. De aceea Sfânta si dumnezeiasca Scriptura numeste pe diavol si pe pacat furnicoleu. (Iov 4, 11)

• < Anterior
• Următor >