Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă pentru patru judeţe şi o atenţionare Cod galben pentru 14 judeţe
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 31 iulie, ora 10 – 04 august, ora 10
Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic, nopți tropicale
Zone afectate:
În sudul și vestul Olteniei, în Banat, Crișana, Maramureș și în cea mai mare parte a Transilvaniei valul de căldura va persista, iar sâmbătă (1 august) și duminică (2 august) se va intensifica și se va extinde și în jumătatea nordică a Moldovei. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 38 de grade, iar în Câmpia de Vest sâmbătă și duminică se vor atinge local valori de 39 de grade și izolat de 40 de grade. Local nopțile vor fi tropicale, astfel că minimele se vor situa în general între 20 și 24 de grade, cu cele mai mari valori în Dealurile de Vest.
În restul regiunilor vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere.
Notă: Valul de căldură se va intensifica pe parcursul săptămânii viitoare (perioada 4 – 9 august), va fi caniculă și disconfort termic accentuat.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ:
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 31 iulie, ora 10 – 01 august, ora 10
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală
Zone afectate: în sudul și vestul Olteniei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și Maramureș
Vineri (31 iulie), în sudul și vestul Olteniei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și în Maramureș se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse va atinge pragul critic de 80 de unități.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33…35 de grade în cea mai mare parte a Transilvaniei și în jurul valorii de 37 de grade în sudul Banatului. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 20…22 de grade.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 31 iulie, ora 10 – 01 august, ora 10
Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală
Zone afectate: județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare
În județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare vafi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală cu minime de 20…24 de grade.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 01 august, ora 10 – 02 august, ora 10
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală
Zone afectate: sudul și vestul Olteniei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea nordică a Moldovei
Sâmbătă (01 august), în sudul și vestul Olteniei, în sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei precum și în jumătatea nordică a Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Banatului și în sud-vestul Transilvaniei. Pe alocuri noaptea va fi tropicală cu minime cuprinse în general între 18 și 22 de grade.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 01 august, ora 10 – 02 august, ora 10
Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală
Zone afectate: județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș
În județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș, canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest. Local noaptea va fi tropicală cu minime cuprinse în general între 20 și 24 de grade.












