Sufletul este lucrare dumnezeiasca si, avand in vedere ca Dumnezeu lucreaza in continuu, sufletul este o continuitate a lucrarii dumnezeiesti in fiecare om.
Mantuitorul a promis aceasta, inainte de moarte: “Voi muri, dar dupa trei zile voi invia si, dupa inviere, voi fi in voi, in toate zilele; voi fi Eu, deci, in voi viata, pentru a va aminti ca, de sunteti vii, sunteti vii numai fiindca Eu sunt in voi; si asta o voi face in toate zilele, cu Tatal Meu, Care pana acum lucreaza si, cu El, lucrez si Eu, iar pe Duhul Sfant il trimit sa va aduca aminte in continuu ca sunt in voi si cu voi, si va sunt viata, si fara Mine nu aveti viata.”
In timpul din urma ne-am preocupat de mesajul acesta, cu exceptionala atentie si am ajuns la convingerea ca: sufletul e lucrare a Sfintei Treimi in noi. “Voi sunteti vii – a spus Mantuitorul – pentru ca Eu sunt viu, cu Tatal lucrand in voi. Duhul e cel care-l face pe om viu, trupul nu contribuie cu nimic la faptul ca sunteti vii. Important e sufletul, iar sufletul este: Eu cu Tatal si cu Duhul, lucrand in voi.”
Sufletul e lucrare a lui Dumnezeu, lucrare la care suntem chemati cu porunca, in calitate de colaboratori ai Sfintei Treimi. Sa constientizam ca noi suntem lucrarea Sfintei Treimi, ca noi suntem dragoste dumnezeiasca in lucrare. Necolaborand, neluand parte la lucrarea propriei noastre fiinte, care e a Sfintei Treimi in noi, suntem in situatia de a ne pierde sufletul.
Si sufletul nu poate fi inlocuit cu nimic! De ce? Tocmai pentru ca sufletul e lucrare dumnezeiasca. Sufletul se mentine numai prin colaborarea cu Sfanta Treime in propria mea viata. Asta nu o poate face altul decat numai eu. Eu colaborez cu Cel ce-mi este mie viul sufletului. A spus-o Mantuitorul, si trebuie sa fie clar acest lucru. Sufletul este locul si instrumentul indumnezeirii omului, prin colaborarea omului cu Sfanta Treime. Care salasluieste si lucreaza activ in noi. Lucrarea aceasta dumnezeiasca si indumnezeitoare este “dragostea”. Indumnezeirea noastra insemneaza colaborare a noastra cu Sfanta Treime care lucreaza activ in noi, si lucrarea aceasta este “dragostea”. Sufletul nostru e dragoste activa, deci dragoste adevarata; ori zic suflet, ori zic dragoste activa, e acelasi lucru.
Am observat cum explica Mantuitorul, scurt si cuprinzator, aceasta mare taina, ca o confirmare a ceea ce spusese inainte de moarte: “Eu dupa inviere voi fi in voi”. Dupa inviere, Maria Magdalena L-a cautat, la mormant. Negasindu-L, a ramas plangand langa mormantul gol. Ea a aratat astfel ca nu se desparte de mormant, stiind ca acolo L-a pus si nu gasea ratiunea de a mai trai fara El. La aceasta insistenta a ei, sau marturisireb de credinta, Mantuitorul ii raspunde cu stiuta chemare: “Marie!” si i se descopera; abia atunci, il recunoaste. Maria n-a luat seama nici la ingerii pe care – spune Evanghelistul – i-a vazut in mormant si care i-au spus: “A inviat!”. L-a intrebat pe presupusul gradinar, rugandu-l: “Daca tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus si eu il voi ridica” (Ioan 20, 15). Atat o interesa: unde e, ca eu trebuie sa-L ridic.
Mi-am pus problema felului in care se exprima Maria Magdalena: “Trebuie sa-L ridic din mormant”. Unde sa-L ridice? In propriul ei suflet. Sufletul ei avea nevoie sa-L ridice pe El inviat. Ca ea sa existe, trebuia sa-L ridice pe El in sufletul ei. Asa a inteles ea.
Aceasta ridicare Mantuitorul o lamureste, in continuare, spunandu-i, la incercarea ei de a-L imbratisa, de a-L cuprinde cu sufletul ei: “Nu te atinge de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Mergi la fratii Mei si spune-le: Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru” (Ioan 20,17). “Nu M-am suit la Tatal” – uite cum zice! Maria spune ca vrea sa-L ridice. El spune: “Nu M-am suit inca”. “Nu te atinge. Eu am de urcat, cum ai avut tu lucrarea aceasta de a Ma lua pe Mine in inima ta. Noi avem de urcat la Tatal Meu, unde Ma vei gasi, ca de la El sa Ma ai cum ai dorit tu sa Ma ai, drept suflet al tau. Si spune si fratilor Mei ca Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru”.
Ii spune Mariei toate acestea: “Eu Ma sui la Tatal Meu, Care este Tatal lor si al vostru si, ca Tata al Meu, este si Dumnezeul Meu, ca si al lor, al vostru. Unde am Eu a Ma sui, aveti si voi: la Tatal Meu. Numai la El avem a ne sui – cu atentia noastra – la singurul Dumnezeu adevarat. Tatal Meu e tinta Mea, este Dumnezeul Meu, de unde plec Eu la voi, si tinta Mea este si a lor. Tatal Meu este si Tatal lor, al vostru. Dumnezeul Meu, Care-I Tatal Meu, este acelasi cu Dumnezeul vostru. Deci, si voi, ca Mine, aveti aceeasi tinta: de a va afla viata voastra la Tatal Meu, unde Eu urc acum. Si ei au a se urca la Tatal Meu si sa le fie tinta Tatal Meu, spre viata, cum imi este Mie tinta.”
Despre aceasta trimite vorba, prin Maria Magdalena, ucenicilor care inca nu-L vazusera. Prin Maria Magdalena a facut omenirea pasul intelegerii ca avem a ne urca, cu inima noastra, cu viata noastra, la Tatal, Care devine Dumnezeul nostru.
Dumnezeu inseamna tinta si garantie a vietii noastre. Dumnezeu este stapanul vietii noastre si, ca atare, e tinta noastra – ca dorinta de a fi liberi, traind. Pe Cruce spusese: “Parinte, in mainile Tale imi dau duhul Meu”, iar dupa inviere, a lamurit Mariei Magdalena ca e in drum spre Tatal. Tinta Lui e Tatal – Taina a vietii noastre, care este dragoste. Tatal e perfectiunea sau tinta ratiunii noastre de a fi. “Tatal Meu e dragoste. Eu sunt expresia acestei iubiri, care e Tatal Meu. El este si pentru voi Tata, cum este si pentru Mine.”
Uite, ne pune Mantuitorul, si pe noi, la acelasi nivel de tindere catre Tatal, catre dragostea Tatalui, pe care sa ne-o insusim si sa devenim ce este El: cu adevarat dragoste dumnezeiasca – cum a dovedit-o. Ne invita si pe noi sa fim dragoste dumnezeiasca, precum a transmis ucenicilor vorba sa faca si ei: sa lucreze, in acest scop, cu omenirea intreaga, pe care s-o urce, s-o indrume, ca toti sa devina dragoste dumnezeiasca. Aceasta e menirea oamenilor.
Parintele Miron Mihailescu
Sursa: www.nihilsinedeo.wfg.ro
