„Si de o fi sa mor”, inseamna o moarte ipotetica fata de care moldoveanul nu are nici o frica. Este o atitudine asemanatoare vechilor daci, stramosii romanilor, pentru care moartea nu insemna sfarsitul vieţii, ci renastere intr-o alta lume.
Este interesant cum oponentii „Mioritei” au reusit sa extrapoleze subiectul baladei, ajungand la concluzia ca…ciobanasul „refuza lupta” lasandu-se rapus de dusmanii sai. Atitudine pe care modernistii si postmodernistii o considera demna de dispret. In realitate, balada nu vorbeste nici despre refuzul, nici despre acceptarea luptei, pentru ca subiectul se dezvolta in jurul relatiei dintre pastor si moarte.
La romani aceasta atitudine s-a pastrat in obiceiul privegherii mortului inainte de inmormantare. Prietenii, rudele defunctului, petrec toata noaptea glumind, jucand carti de parca cel din sicriu ar fi fost in viata. In Ardeal, indeosebi in Maramures, mai exista obiceiul imbracarii mortului, care nu a fost casatorit, in haine de mire, jucandu-se, in acest fel, nunta cu mireasa-moarte.
Spiritul mioritic” este asemanator acelui prunc care in momentul in care suge de la sanul mamei, infaptuieste o actiune metafizica: el transforma natura exterioara in propria sa natura. Moartea este transformata in viata, dusmanul devine cel mai bun aliat, strainul devine frate de cruce, nationalul se echivaleaza cu socialul.
Spiritul mioritic” este o matrice care asimileaza elementul alogen, „transformand neromanescul in romanesc”. Popoarele care nu erau impacati cu fenomenul mortii, de regula, invadatoare, nu au reusit sa dainuie in istorie, pentru ca impacarea cu moartea presupune si un spirit de jertfa. Dar cine este mai pregatit de jertfa decat romanca mama, sotie, sora, etc.?
Romanismul este un adevarat cult al feminitatii si maternitatii. Moartea este o mireasa (noapte, luna, stelele), viata este o mama (pamant), iar sufletul romanului se zbate intre aceste doua poluri in ritm de doina. De fapt, este o descriere a vietii romanesti: de la nastere, pana la moarte, o viata care nu este un simplu proces biologic, ci o simfonie cosmica.
In afara acestui fel de a vedea lucrurile, romanul inceteaza a mai fi roman in simtire si se transforma intr-un „homo sovieticus” sau mai nou, „homo europeanus: „cuminte”, „logic”, „rational”, pentru care sensul existentei pe pamant se masoara in ritmuri de consum, sustinute de o cultura „optimista”, cu un cult al „eroilor hollywoodieni” care vin de fiecare data pe ecranele TV pentru „a salva pamantul” de „pericolul” sfarsitului lumii”. In istorie, isteriile milenariste nu au fost caracteristice decat occidentului. In tot acest timp, romanul nu face decat sa astepte cu un calm batranesc ceea ce este firesc sa vina. Toate acestea nu sunt nici ignoranta, nici fatalism, ci intelepciune.
Dar sa ne intoarcem la “Miorita”. Iata ce spunea un oarecare Vasoti Virgil, in varsta de 51 de ani, in 1940: „Miorita este muma poporului roman. Ea vine de departe si a mers impreuna cu noi in toate veacurile. Miorita ne-a calauzit prin puterea sufleteasca a pastorilor. Ea raspunde la cea mai mare intrebare: Ce este viata si moartea”. Asadar, Miorita este o formula prin care romanul calculeaza rostul existentei. In acest context, “revolutia conservatoare” este reintoarcerea lui “homo sovieticus” si “homo europeanu” spre originile sale, spre acea seva care ii ofera viata, forta si capacitate de a savura minunatia cosmosului.
Autor : Octavian Racu
