Se apropie sarbatorile pascale. Mai sarace ca altadata, cel putin din punct de vedere al mieilor taiati si a cozonacilor umpluti cu stafide.
Incepem sa avem sarbatori normale, sarbatorindu-L cum se cuvine pe Cel ce vesnic flamand a strabatut descult lumea ca s-o mantuiasca.
„Vulpile au vizuini, dar Eu n-am unde dormi.” Flamand dupa tine, dorindu-si ca tu sa fii flamand dupa neprihanire, te asteapta cu palmele insangerate si rosii ca ouale pe care tu le vopsesti ca sa le dai copiilor sa le ciocneasca.
Hristos a inviat! Si dincolo de cuvintele golite de sens, va trebui sa facem o lume mai buna cat mai stam pe pamantul acesta. Lasati cipurile si fiti lumina si sare, facand brese in gardul ghimpat de tristete al lumii.
Camus zicea ca din cutia Pandorei in care colcaiau toate relele umanitatii, grecii au scos la urma speranta, socotind-o raul cel mai ingrozitor. Caci speranta, spre deosebire de ceea ce se crede e totuna cu resemnarea, iar daca a trai inseamna a te resemna, atunci Apocalipsa e printre noi.
Sa nu aveti speranta, ci nadejde caci spre deosebire de speranta, care-i in minte, nadejdea e in inima unde ratiunea n-are nici un amestec.
Hristos nu trebuie sa fie sarbatorit in cateva zile de sarbatoare. Viata cu El trebuie sa fie o sarbatoare continua pentru ca El n-a venit sa schimbe ceva in viata noastra, ci sa ucida viata trista nascand in noi dorinta dupa cer.
Rimbaud rostea cu durere pe patul de moarte catre sora-sa „Eu merg sub pamant si tu vei merge in soare”. Acolo-i locul nostru, acolo unde eternitatea e o duminica fara sfarsit.
Mi-a fost frica intotdeauna de searbada zi de luni, cum imi este frica de a doua zi dupa sarbatori. Doar in rai o sa scapam de ziua de dupa si de aceea traiti zilele ce v-au mai ramas. Hristos a avut la dispozitie pentru lucrare 3 ani si jumatate. Asa ca nu e vreme de stat privind habauci in calendare…
Sarbatoriti-L deci lucrand in via Lui!
Autor: Vladimir Pustan
