Semnați Inițiativa Civică Europeană pentru Dreptul la Hrană

By

·

1 – 2 minute

Dragi membri, prieteni, țărani și țărănci, ciobani, apicultori, locuitori de la sate din deal și de la câmpie, din munți, din satele risipite sau plecați la muncă în străinătate,

Semnați Inițiativa Civică Europeană pentru Dreptul la Hrană

Această inițiativă este și a noastră. Eco Ruralis se numără printre inițiatori, alături de organizații din toată Europa. Este o ocazie rară în care putem duce direct la nivel european nevoile producătorilor și consumatorilor din România.

Dreptul la hrană nu este o idee abstractă, ci un drept recunoscut la nivel internațional. Iar la nivel european există o inițiativă civică „Dreptul la Hrană!”, care cere politici concrete pentru a susține sisteme alimentare sănătoase, în care să prospere micii producători și să răspundă schimbărilor climatice.

De ce să semnați?
Pentru că dreptul la hrană este despre nevoile noastre de zi cu zi: despre ce vrem să mâncăm, în ce condiții, despre munca noastră, despre pământul pe care îl lucrăm sau pe care l-am moștenit, despre grija pentru animale, pentru grădină, pentru cei din jur. Despre ceea ce am învățat de la părinți și bunici și vrem să ducem mai departe. Despre șansa ca și tineriii și copiii să mai poată trăi și munci la sat, nu doar să plece la oraș sau în străinătate.

Această inițiativă civică nu este o simplă petiție. Este un instrument oficial al Uniunii Europene. Dacă se strâng suficiente semnături, Comisia Europeană este obligată să analizeze cererile și să răspundă. De aceea, semnăturile trebuie validate și se cer date personale, conform regulilor europene. România are nevoie să strângă 23 000 de semnături. Suntem încă la început și avem nevoie să strângem rândurile.

Fiecare semnătură este un pas spre recunoașterea muncii noastre și a rolului nostru în societate ca țărani, mici producători sau consumatori care caută hrană sănătoasă.

Semnați Inițiativa Civică Europeană pentru Dreptul la Hrană și dați mai departe:
https://eci.ec.europa.eu/053/public/#/screen/home

Cu respect și încredere,
 Eco Ruralis

Alte articole de interes

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.