In ziua de treisprezece februarie, cu o zi inainte de ziua indragostilor (Valentine’s Day ), in calendarul ortodox, este pomenit preacuviosul parintele nostru Martinian.
Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei si a inceput sihastreasca traire pe cand era in varsta de optsprezece ani, petrecand prin pustii si prin munti.
Si plinind in sihastrie douazeci si cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus si la aceasta ispita a celui viclean: o femeie desfranata, imbracandu-se in haine de om sarac, a venit la muntele acela unde se gasea sfantul; si daca a înserat, a inceput a plange, ca si cum adica s-ar fi ratacit si s-ar fi temut sa nu o manance fiarele, daca ar ramane afară. Deci se ruga de sfant sa o primeasca inauntru in chilie si sa nu o lase sa fie mancata de fiare. Iar el vazand ca nu este cu putinta a o lasa afară, a primit-o inauntru, si el se duse in chilia cea mai ascunsa a lui.
Iar dimineata, vazand-o cuviosul schimbata la infatisare (caci purta acum imbracaminte femeiasca frumoasa, cu care se impodobise peste noapte), a intrebat-o cine este si pentru ce a venit acolo. Dar ea, fara de rusine, a zis: pentru tine! Si defaimand viata sihastreasca, si adaugand ca toti dreptii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolalta cu femeile, il indemna sa se apropie de ea. Cuviosul putin cate putin indemnandu-se si subjugat fiind, era gata sa cada in pacat; dar gandindu-se in ce chip ar putea ramane ascunsa fapta aceasta daca ar savarsi-o, mai inainte de a cadea in pacat, a fost tras inapoi de la cadere, prin dumnezeiescul har. Si, aprinzand multe gateje (crengi uscate), a sarit in mijlocul focului, dojenindu-se si zicandu-si: de vei putea sa rabzi, Martiniane, focul gheenei, lasandu-te in voia poftei rusinoase, supune-te femeii. Si asa arzandu-se pe sine si smerind salbaticia trupului, pe femeia, care se inteleptise vazand acestea, a trimis-o la manastire. Iar el, vindecandu-se de ranile focului si fiind dus cu barca de un corabier, a ajuns la o stanca din mare, care era departata de uscat cale de o zi, si a locuit zece ani acolo, fiind hranit de acel corabier.
Si iarasi a plecat si de acolo, pentru ca o fata scapata pe o scandura dintr-un naufragiu a ajuns pana la stanca pe care se gasea el. Cuviosul scotand-o din mare, a plecat de acolo zicand ca nu poate sta laolalta iarba uscata cu focul. Si sarind in mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetati zicand: fugi Martiniane, ca nu cumva iarasi sa te ajunga ispita (caci asa hotarase sa-si petreaca si cealalta ramasita a vietii), a sosit la Atena. Si aici a adormit in Domnul, invrednicindu-se a fi ingropat cu mare cinste de episcopul locului si de tot poporul.
Despre cele doua femei, se zice ca: cea dintai, s-a dus la manastire si traind acolo in curatie, s-a invrednicit de a face minuni, fiind cunoscuta ca Sfanta Zoe. Iar cea de a doua, Sfinta fecioare Fotinia se veselea si lauda pe Dumnezeu pentru o viata ca aceea, facand 12 rugaciuni pe zi, iar noaptea 24; hrana ei era o bucata de paine la doua zile. Astfel, Domnul, intarind-o si pazind-o, si-a savarsit bine alegerea vietii sale. Cand s-a suit pe piatra avea 25 de ani, iar pe piatra a vietuit sase ani. Dupa aceasta, cu doua luni inaintea venirii corabierului si a femeii sale, si-a dat sufletul in mainile Domnului.
