Duminica, 29 martie 2015, la ora 9.30, Sfantul Parinte Francisc a prezidat, in Piata “Sfantul Petru”, celebrarea liturgica solemna de Duminica Floriilor si a Patimirii Domnului.

 

 

 

 

 

In centrul pietei, la obelisc, papa a binecuvantat ramurile de palmier si de maslin si, la sfarsitul procesiunii care ajunge pe platou, a celebrat sfanta Liturghie a Patimirii Domnului.

La celebrare au luat parte – cu ocazia Celei de-a XXX-a Zi Mondiala a Tineretului, cu tema: “Fericiti cei curati cu inima, pentru ca ei il vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8) – tineri din Roma si din alte dieceze.

 

Omilia pe care papa Francisc a rostit-o dupa proclamarea Patimirii Domnului dupa sfantul evanghelist Marcu:

”In centrul acestei celebrari, care apare asa de sarbatoreasca, este cuvantul pe care l-am ascultat in imnul din Scrisoarea catre Filipeni: “S-a umilit pe sine” (2,8). Umilirea lui Isus. Acest cuvant ne dezvaluie stilul lui Dumnezeu si, prin urmare stilul care trebuie sa fie al crestinului: umilinta. Un stil care nu va inceta niciodata sa ne uimeasca si sa ne puna in criza: cu un Dumnezeu umil nu ne obisnuim niciodata!

Umilinta este inainte de toate stilul lui Dumnezeu: Dumnezeu se umileste pentru a merge cu poporul sau, pentru a suporta infidelitatile sale. Se vede bine asta citind istoria Exodului: ce umilire pentru Dumnezeu sa asculte toate acele murmurari, acele plangeri! Erau indreptate impotriva lui Moise, dar in fond mergeau impotriva lui, Tatal lor, care i-a scos din conditia de sclavie si ii conducea pe drumul prin desert pana la tara libertatii.

In aceasta Saptamana, Saptamana Sfanta, care ne conduce la Paste, noi vom merge pe acest drum al umilirii lui Isus. Si numai asa va fi “sfanta” si pentru noi!

Vom simti dispretul conducatorilor poporului sau si inselaciunile lor pentru a-l face sa cada. Vom asista la tradarea lui Iuda, unul dintre cei doisprezece, care il va vinde pentru treizeci de dinari. Il vom vedea pe Domnul arestat si dus ca un raufacator; abandonat de discipoli; tarat in fata sinedriului, condamnat la moarte, batut si schingiuit. Vom auzi ca Petru, “stânca” discipolilor, il va renega de trei ori. Vom auzi urletul multimii, atatata de conducatori, care il cere liber pe Baraba, iar pe El rastignit. Il vom vedea batjocorit de soldati, acoperit cu o mantie de purpura, incoronat cu spini. Si apoi, de-a lungul caii dureroase si sub cruce, vom auzi insultele oamenilor si conducatorilor, care isi bat joc de faptul ca el este Rege si Fiu al lui Dumnezeu.

Aceasta este calea lui Dumnezeu, calea umilintei. Este drumul lui Isus, nu exista altul. Si nu exista umilinta fara umilire.

Parcurgand pana la capat acest drum, Fiul lui Dumnezeu a asumat “chipul de slujitor” (cf. Fil 2,7). De fapt, umilinta inseamna si slujire, inseamna a lasa spatiu lui Dumnezeu despuindu-ne de noi insine, “golindu-ne”, asa cum spune Scriptura (v. 7). Aceasta – golirea – este umilirea cea mai mare.

Exista un drum contrar drumului lui Cristos: mondenitatea. Mondenitatea ne ofera calea vanitatii, a orgoliului, a succesului… Este cealalta cale. Cel rau a propus-o si lui Isus, in timpul celor patruzeci de zile in pustiu. Insa Isus a respins-o fara ezitare. Si cu El, numai cu harul sau, cu ajutorul sau, si noi putem invinge aceasta ispită a vanitatii, a mondenitatii, nu numai in marile ocazii, ci in circumstantele obisnuite ale vietii.

Ne ajuta si ne intareste in acest exemplu al atator barbati si femei care, in tacere si in ascundere, in fiecare zi renunta la ei insisi pentru a-i sluji pe altii: o ruda bolnava, un batran singur, o persoana neputincioasa, unul fara acoperis…

Sa ne gandim si la umilirea celor care datorita comportamentului fidel fata de Evanghelie sunt discriminati si platesc personal. Si sa ne gandim la fratii nostri si surorile noastre persecutati pentru ca sunt crestini, martirii de astazi – sunt atatia – nu-l renega pe Isus si suporta cu demnitate insulte si chinuri. Il urmeaza pe calea sa. Putem vorbi intr-adevar despre “un nor de martori”: martirii de astazi (cf. Evr 12,1).

In timpul acestei Saptamani, sa ne pornim si noi cu hotarare pe acest drum al umilintei, cu multa iubire fata de El, Domnul si Mantuitorul nostru. Iubirea va fi cea care ne va conduce si ne va da forta. Si acolo unde este El, vom fi si noi (cf. In 12,26).”