Predica de pe munte este considerata de parintele Nicolae Steinhardt, ca Declaratie a datoriilor omului liber si nobil:

In camerele din inchisori (pentru ca acolo e violent amplificata, exacerbata) am inteles cat de mizerabila e situatia noastra in lume: prin simpla noastra existenta deranjam pe altii.

N-avem incotro. Se cuvine sa intelegem ca orice am face si oricat ne-am stradui, tot suparam. Singura solutie e resemnarea. Ce putem face? Sa tacem, sa tacem. Sa nu facem raul, si nici binele cu sila. Dar si trecand, tacand, tot nemultumim. Odata pentru totdeauna se cade sa ne bagam bine in minte: deranjam doar pentru ca suntem prezenti. Si sa nu ne oprim aici: mai trebuie sa recunoastem ca si ei ne deranjeaza pe noi! Gand infiorator: Caci nu suntem mai buni ca ceilalti, tot in aceeasi oala ne aflam si fierbem inabusit.

Absurdul e unul din parametrii conditiei omenesti. Iesim din obezi prin dragostea de Hristos, cale ocolita, dar sigura catre iubirea de aproapele – si indurarea prezentei lui”.

Nicolae Steinhardt