Marele Vasile a zis ca cea mai inalta filosofie de sub cer este sa avem de-a pururea moartea inaintea ochilor nostri.
Pentru ca stramosii nostri, atata vreme cat au avut moartea in fata, n-au gresit. De cate ori in Rai, le dadea satana in minte: “Ia, duceti-va la pom si mancati!” Caci era frumos la vedere si bun la gust rodul ce l-a omorat. Dar cand s-a apropiat Adam zicea: “Nu ma duc”. Dar de ce? “A spus Dumnezeu ca in ziua cand voi manca din pomul acesta, cu moarte voi muri”. Si de frica mortii nu se apuca sa manance.
Vazand satana ca sunt inarmati stramosii nostri cu aceasta arma puternica, adica cugetarea mortii, de catre Facatorul lor, ce-a gandit intai? Sa le smulga din minte moartea. S-a bagat in sarpe, cum zice marele Vasile, ca in Rai vorbeau toate animalele si sarpele avea picioare inalte, nu mergea taras.
Dupa ce l-a amagit pe Adam, Dumnezeu l-a blestemat sa se tarasca pe pantece, i s-au luat picioarele. Picioarele sarpelui sunt in pantece si astazi. Si asta ca sa se implineasca porunca sa mearga numai pe piept, sa manance pamant si sa fie blestemat pentru ca prin sarpe a reusit satana sa intre si sa vorbeasca cu Adam.
– Ce-a zis Dumnezeu? a intrebat sarpele.
– Iata ce a zis, a raspuns Adam: “Toti pomii Raiului, toate gradinile, desfatarea asta negraita este a noastra, dar din cutare pom sa nu mancam”.
– Dar de ce? a intrebat sarpele viclean.
– A spus ca oricand vom manca, cu moarte vom muri.
– Nu-i adevarat! – zice satana prin sarpe – nu veti muri cu moarte.
– Cum se poate? Dar de ce?
– Stiti de ce v-a spus Dumnezeu asa? Se teme foarte tare ca daca veti manca din pomul acela, va veti face dumnezei ca si Dansul si veti fi asemenea Lui si din mare rautate ce are pe voi, ca sa nu va inaltati ca El, v-a oprit sa mancati de acolo; ca in orice zi veti manca, ochii vostri se vor deschide si veti fi ca niste dumnezei!
Auzi? Dumnezeu spune lui Adam ca va muri si sarpele ii spune ca nu va muri! Si Adam lasa pe Ziditorul sau si asculta pe sarpe, adica pe satana, care vorbea prin gura sarpelui. Si crezand acestea, calca porunca si mosteneste indoita moarte: si pe cea trupeasca si pe cea duhovniceasca!
Auzi ce spune dumnezeiescul si preainteleptul Isus, fiul lui Sirah: Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi.
Pentru ce? Daca cuget la moarte, moartea ma opreste si de a gandi raul, nu numai de a-l vorbi sau de a-l face. Eu stiu ca Dumnezeu o sa-mi cantareasca si gandurile si cuvintele si lucrurile vietii mele, cand imi voi da sufletul.
Deci, daca voi cugeta la moarte, ma feresc de toate. Auzi ce spune in “Usa pocaintei”? Vedeti ca acea carte trateaza patru lucruri: moarte, judecata, Rai si Iad. Eu cred ca acea carte, daca ar fi tiparita in zeci de mii de exemplare, toata lumea ar merge in Rai. Numai daca ar intelege-o. Atat de mult foloseste pentru crestini cugetarea la moarte, ca ne arata ce-i omul si unde se duce si ce va fi in ziua mortii sau a judecatii.
Acolo spune ca cel mai mare sfetnic in viata nu este nici filosoful, nici ingerii, ci moartea: “Ia-ti sfetnic, omule, pe moarte, si atata intelepciune are sa te invete, incat, nici Solomon in toata intelepciunea sa, nici ingerii, nici filosofii lumii, nimeni nu te va folosi pe tine ca moartea”. Pentru ce? Moartea te sfatuieste: “Omule, nu gandi rau, ca ai sa mori! Nu ura pe fratele tau, ca ai sa mori! Nu fi desfranat, ca ai sa mori! Nu injura, ca ai sa mori! Nu fuma, ca ai sa mori! Nu fi betiv, ca ai sa mori! Nu te judeca cu altul, nu intentiona sa faci rau nimanui, ia seama de sufletul tau, ca ai sa mori!”
Cata filosofie aduce moartea! Auzi ce spune Sfantul Ioan Damaschin: “O, moarte, moarte, mai bine te-am numi pe tine viata, ca cel ce pururea cugeta la tine, pururea viaza”. Vrei sa stii ca nici Solomon nu poate invata atata intelepciune ca moartea. Zice marele Vasile: “Si Solomon acela, iubitorul de intelepciune, daca n-ar fi uitat moartea, nu-l biruiau femeile, sa ajunga de batjocura lor, sa le faca si capiste, ss se lepede de Dumnezeu si sa se inchine la idoli”.
Iata, Solomon cel preaintelept, cel plin de darul intelepciunii, a ajuns inchinator la idoli si a zidit capiste zeilor, lepadandu-se de Dumnezeu dupa 40 de ani de domnie. Pentru ce? A uitat ca va muri. Pe el il mustra cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah: “Te-ai intarit in trup, te-ai intarit in pacat si ai uitat pe Ziditorul, Care ti-a dat intelepciunea, cu care ai condus poporul acesta 40 de ani”.
Vai de noi si de noi, ca nu gresim pana nu uitam de moarte. Nici un pacat nu trece de la minte la simtire, nici prin imaginatia noastra, daca avem inaintea ochilor moartea. Dacă uitam moartea, murim, daca nu uitam moartea, traim, suntem vii cu sufletul in vecii vecilor.
Cine a gandit vreodata la moarte, si-a nalucit-o cu mintea si a gresit lui Dumnezeu vreodata? Deci prea bun tovaras de drum, prea buna prietena si prea mare sfetnic ne este noua moartea. Sa nu ne temem de ea.
Cel mai mare filosof in viata sa avem moartea. Niciodata moartea nu te va invata de rau. Totdeauna iti va spune: pazeste-te de pacate, omule, ca ai sa mori! Si-ti spune cel mai mare adevăr. Pentru ce? Pentru ca-ti spune negresit ca esti trecstor, vei muri si vei sta inaintea Lui Dumnezeu, sa dai seama de tot ce ai gandit, tot ce ai lucrat, tot ce ai facut.
Alexandru Macedon dupa ce la cunoscut pe Dumnezeu a inceput sa fie un om foarte milostiv. Cand era sa moara, l-au intrebat generalii lui:
– Maria ta, din ce sa-ti facem mormantul? Din marmura? De aur? De pietre scumpe, de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin? Toate pietrele scumpe i le-au pus.
Iar el le-a raspuns:
– Daca-i moarte, nu-i nimic! Sa nu-mi faceti mormantul meu din aur si din alte pietre scumpe. Ci sa-mi faceti mormantul si sicriul din granit si sa nu cumva sa ma imbracati in haine aurite. Ci simplu, ca un simplu om. Si sa lasati la sicriu doua gauri: una in stanga si una in dreapta.
– Da de ce asta?
– Pe acolo sa-mi scoateti mainile mele si sa le lasati goale, ca sa vada toti ca nimic n-am luat cu mine dupa moarte.
Vedeti, fratilor, intelepciunea imparatului Alexandru Macedon? Sa nu creada cineva ca, dupa moarte, va lua ceva cu dansul. Ce-au folosit faraonii Egiptului ca au pus in piramide atata aur si argint si au facut carute cu cai de aur? Le gasesc altii si se imbogatesc la muzee. Ce le-a folosit? Le-au luat cu ei? Nu. Stii ce-au luat cu ei? Fapta buna! Daca au facut-o, au fost intelepti.
Si faraonii Egiptului aveau mare filosofie despre moarte.
Ei aveau un mare dregator, care era platit la curtea imparateasca, numit omul mortii. Si cand bea imparatul si manca si canta muzica si se veselea, venea acest slujitor cu o capatana de mort si i-o punea pe masa si atat zicea: “Imparate, mananca, bea si te veseleste, dar adu-ti aminte ca ai sa mori!”
Dar sa revenim, ca pentru moarte sunt inca multe de spus, mai cu seama la acestia cu hainele negre, ca noi calugarii avem mari juraminte inaintea lui Dumnezeu si cugetam totdeauna la moarte. Ca moartea nu alege nici tanar, nici batran, nu te cauta la contigente, la buletin de identitate, la livret. Nu te cauta ca esti mirean sau calugar, pregatit sau nepregatit.
Sa ne ajute Preasfantul Dumnezeu cand vom inchide ochii, sa nu ne gaseasca nepregatiti.
Parintele Cleopa
Imagini cu Parintele Cleopa vorbind despre moarte pe:
www.youtube.com/watch?v=SI363U3uPN0&feature=related
