Adevarata, marea sfintenie, de neinchipuit de grea este de a trai intr-o obste si a-ti iubi aproapele (asa cum e) ca pe tine insuti.
Asta-i lucrul cel greu, cel sfant, cel crestinesc, cel supraomenesc.
Forma cu totul superioara si cutremurator de grea a sfinteniei este ca, liber fiind, intr-o obste inchisa traind, sa-ti iubesti aproapele nu mai putin ca pe tine, asa cum Hristos si-a iubit apostolii (Ioan 13, 34).
De aceea sunt considerati sfinti, acei care au trecut cu bine examenul cel teribil, cel de care n-ai cum trisa: al inchisorii ori al manastirii (ori chiar al vietii in lume), iubindu-si aproapele desi prea bine si prea deslusit il vede asa cum este.
Restul: milostivirea, privegherile, posturile, metaniile, flagelarile… sant doar treptele dintai ale Scarii, sant simple gymnofisii yoghine.
Nicolae Steinhardt
