AGROSTAR a luat act cu ingrijorare fata de alocarea de 1,37 % din PIB pentru Agricultura

By

·

1 – 2 minute

 

 

In urma declaratiilor de presa ale oficialilor Guvernului Romaniei cu privire la alocarea de 1,37% din PIB buget pentru Ministerul Agriculturii.

 

 

Federatia AGROSTAR a luat act cu ingrijorare si protesteaza fata de aceasta alocare bugetara care va insemna falimentul agricultorilor din Romania.

In aceste conditii Federatia AGROSTAR va convoca Biroul Executiv Extraordinar pentru a analiza situatia si a hotari programul actiunilor de protest pana cand Parlamentul Romaniei va modifica hotararea Guvernului si va aduce bugetul Ministerului Agriculturii la cel putin 4% din PIB.

1,37% buget alocat Ministerului Agriculturii la actuala situatie din sectorul agro-alimentar inseamnă cu exceptia subventiei alocata de U.E, in valoare de 97 euro/ha, anularea tuturor subventiilor si formelor de sprijin financiar de care agricultorii au beneficiat pana in prezent.

Acest lucru va duce la falimentul societatilor agricole din Romania, care va genera somaj pentru aproximativ 100.000 de lucratori, de asemenea va falimenta micii producatori agricoli si crescatori de animale iar saracia extrema va fi generalizata in mediul rural.

In acest moment datorita declansarii crizei economice sectorul agricol se confrunta cu un blocaj financiar generat de preturile foarte mici la produsele agricole, importurile masive care creeaza concurenta neloiala, lipsa acuta a investitiilor datorate neaccesarii fondurilor europene acesti factori facand imposibila achitarea imputurilor, semintelor, motorinei catre beneficiari precum si a creditelor catre banci.

Federatia AGROSTAR atrage atentia Guvernului Romaniei ca acest buget aproape inexistent pentru nevoile agriculturii va atenta grav la securitatea alimentara a Romaniei.

Federatia AGROSTAR face apel la domnul Traian Basescu Presedintele Romaniei sa intervina de urgenta in vederea medierii acestui conflict declansat cu agricultorii din Romania. In cazul in care Presedentia, Guvernul si Parlamentul din Romania nu vor aloca 4% din PIB agriculturii, Federatia AGROSTAR va declansa actiuni de protest care vor consta in marsuri si blocari de drumuri cu utilaje agricole si animale.

PRESEDINTE,

Stefan Niculae

 

Bucuresti, 31.01.2008



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.