
Cultivatorii de tomate in spatii protejate vor beneficia si in 2018 de schema de ajutor de minimis prevazuta pentru acest sector in Programul de Guvernare. In Sedinta de guvern astazi, 20 decembrie 2017, a fost adoptata, printr-o Hotarare, schema de “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate”, pentru anul 2018.
Resursele financiare necesare aplicarii schemei sunt de 183 de milioane lei, reprezentand echivalentul in lei a sumei de 40 de milioane euro si se asigura din bugetul pe anul 2018.
Schema de minimis pentru anul viitor este similara anului 2017 si se va implementa de catre Directiile pentru Agricultura Judetene (DAJ), iar potentialii beneficiari sunt:
-
- producatorii agricoli persoane fizice care detin atestat de producator
- producatorii agricoli persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008
- producatorii agricoli persoane juridice.
Valoarea ajutorului de minims este de 3.000 euro/beneficiar/an. Sumele se platesc intr-o singura transa. Pentru o evaluare eficienta a productiei de tomate, a fost inclusa in cerere obligativitatea producatorilor de tomate ca la finalul recoltarii sa comunice DAJ cantitatea totala de tomate obtinuta pe suprafata de 1.000 m2.
Pentru a fi eligibili acordarii acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
-
- Sa detina o suprafata cultivata cu tomate in spatii protejate de minimum 1.000 mp, marcata la loc vizibil, cu o placa indicator inscriptionata “Program sustinere tomate, 2018“ si sa mentioneze numarul cererii depuse pentru obtinerea finantarii;
- Sa obtina o productie de minimim 2 kg de tomate/mp si sa faca dovada productiei realizate prin documente justificative privind comercializarea productiei;
- Sa fie inregistrati in evidentele Registrului agricol deschis la primariile in a caror raza administrativ-teritoriala se afla suprafetele cultivate cu tomate in spatiile protejate in anul de cerere;
- Sa valorifice productia in perioadele ianuarie-mai inclusiv, si/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.
Scopul acestui program este realizarea unei productii cantitative si calitative si are rolul de a eficientiza exploatatia prin capitalizare, in vederea dezvoltarii unui management eficient al acesteia. In acelasi timp, programul raspunde dorintei consumatorului de a avea acces la produse proaspete in perioada rece a anului.
Ca urmare a Hotararii de Guvern adoptata astazi, fermierii interesati si care indeplinesc cumulativ criteriile necesare pot depune solicitari de inscriere in Program inca de la inceputul anului.
Programul de Sustinere Tomate in Spatii Protejate in anul 2017
Programul de sustinere a produsului tomate in spatii protejate derulat in anul 2017, elaborat in baza Programului de Guvernare, a prezentat un mare interes in randul producatorilor agricoli cultivatori de tomate in spatii protejate. Dupa primul an de implementare situatia se prezinta astfel:
-
- 9.350 beneficiari inscrisi in program;
- 4.397 beneficiari care au incheiat ciclul I. Suma platita beneficiarilor a fost de 59.277.715,80 lei.
- 3.619 beneficiari platiti in ciclul II cu suma de 48.789.147 lei (la data de 18.12.2017).
Cu toate ca masura de sprijin a fost o noutate pentru sectorul legume-fructe s-a observat o crestere a numarului de cereri in decursul anului, producatorii agricoli manifestand interes in accesarea acestei forme de sprijin pentru tomatele cultivate in spatii protejate.
Prin acordarea sprijinului financiar pentru cultura de tomate in spatii protejate se urmareste eficientizarea activitatii acestor sectoare, asigurarea necesarului de consum intern din productia autohtona de produse agricole, respectiv tomate, precum si acoperirea pierderilor de venit inregistrate de producatorii agricoli. De asemenea, se urmareste obtinerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piata europeana, precum si o eficienta economica in realizarea si valorificarea acestora, cu efecte in ceea ce priveste scaderea importurilor de tomate, in special in extrasezon.
Judetele unde s-au inregistrat cei mai multi beneficiari sunt: Olt, Giurgiu, Galati, Dolj, Buzau, Teleorman si Ilfov, corespunzatoare Regiunilor Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia si Sud-Est.
De asemenea, s-a remarcat faptul ca cei mai multi producatori beneficiari ai Programului se regasesc in bazinele legumicole consacrate care asigura aprovizionarea cu tomate proaspete si de calitate pentru marile orase in detrimentul tomatelor asigurate din import.
Suprafata de tomate cultivate in spatii protejate (sere+solarii) a fost la nivelul semestrului I al anului 2017 de 1538,43 ha realizandu-se o productie de circa 190 mii tone, rezultand o crestere cu circa 12 % a suprafetei cu spatii protejate, respectiv 90 % a productiei de tomate.
La nivelul Romaniei, consumul de legume mediu anual pe locuitor se situeaza in jurul valorii de 158,5 kg, din care tomate 38,6 kg, ceea ce reprezinta 24,35 % din consumul total de legume.
In primul semestru al anului 2017, schimburile comerciale cu tomate din state membre ale Uniunii Europene s-au situat in jurul cantitatii de 24.366,36 to, cu 24,8% mai mica decat in aceeasi perioada a anului 2016. Totodata urmare implementarii in anul 2017 a Programului sustinere tomate in spatii protejate, s-a observat ca schimburile comerciale intra si extracomunitare, au avut o usoara scadere cu circa 1% fata de anul 2016.
sursa: Guvern




