Consultare online privind Sprijinul Cuplat

By

·

1 – 2 minute
Consultare online privind Sprijinul Cuplat
Consultare online privind Sprijinul Cuplat

Ministrul Adrian Oros a participat luni, 13 iulie 2020, la a doua consultare online cu entitatile publice si private implicate in elaborarea Planului National Strategic (PNS), din cadrul Grupului de Lucru – Sprijin Cuplat, avand ca tema versiunea a 2- a analizei SWOT – Obiectiv Specific 2 “Consolidarea orientarii catre piata si cresterea competitivitatii”.


La evenimentul organizat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), prin Directia Generala Dezvoltare Rurala – Autoritatea de Management pentru Programul National de Dezvoltare Rurala (AMPNDR), au participat Emil Dumitru, secretar de stat in cadrul MADR, Daniela Rebega, director general adjunct AMPNDR, reprezentanti ai unor organizatii importante din zona dezvoltarii rurale si agriculturii, ai mediului asociativ, precum si directori si experti din cadrul MADR.

Ministrul Adrian Oros a mentionat ca institutia pe care o conduce va lua in considerare toate observatiile si propunerile membrilor grupului de lucru in vederea identificarii tuturor nevoilor din domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale, iar referitor la tema evenimentului a declarat ca sprijinul cuplat trebuie obligatoriu legat de productie. 

Secretarul de stat Emil Dumitru a afirmat ca vor fi incluse in analiza SWOT acele observatii ale partenerilor bazate pe date statistice, declarand ca au fost inclusi mai multi indicatori aditionali pentru o analiza de ansamblu. A subliniat ca sprijinul cuplat se acorda pentru productie, subliniind ca se va face raportarea la productiile pe care fermierii le au. 

Daniela Rebega a prezentat principalele modificari si actualizari operate in cadrul analizei SWOT in ceea ce priveste sprijinul cuplat. Sprijinul cuplat a pornit inanul 2015 in vederea obtinerii unei productii agricole ridicate atat in sectorul vegetal cat si zootehnic. Ultimele date disponibile in analiza SWOT sunt din anul 2018. Directorul general adjunct a precizat ca pentru fiecare schema a sprijinului cuplat a fost facuta o analiza si ca acesta se acorda sectoarelor in dificultate, iar Statele Membre sunt responsabile sa identifice acele dificultati.

Participantii si-au exprimat punctele de vedere cu privire la sprijinul cuplat si au fost discutii bazate pe experienta actualului exercitiu financiar si pe lectiile invatate pe fiecare sector pentru ca in viitor PNS sa reflecte nevoile mediului rural din Romania.

Analiza SWOT a PNS este postata pe site-ul http://www.madr.ro, la link-ul: https://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/2020/analiza_swot_pns-versiunea_ii.pdf.

MADR

  



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.