
“Rambo” este vedeta. Cel mai “tare” si mai mare strut de la ferma Suraki. Insa Rambo are si un rival, seful de ferma Ionut Vladila. “Nu ma suporta deloc. Daca ar putea, m-ar calca in picioare. Cu ciocul ma ciupeste ce ma ciupeste, dar nu are ce sa-mi faca. La picior tre’ sa ai grija. Ca daca te-a lovit, ala esti”, ne-a povestit Ionut, 26 de ani, absolvent de zootehnie.
Plimbandu-ma zilele trecute printr-un supermarket am vazut pe un raft mititei din carne de strut “made in Romania”. Asa am ajuns la Complexul Agroindustrial Suraki, cea mai mare ferma de struti din tara, dar chiar si din sud-estul Europei, care se intinde pe 300 de hectare in comuna Rasuceni, la vreo 50 de km de Capitala. “De mancat mancam, dar de ce sa nu mancam si sanatos? Si asa mi-a venit ideea”, ne-a povestit Veceslav Surachi, directorul fermei.
Un strut e “barbatul” a patru femele
Am luat ferma la vizitat, ca sa vedem “aratarea” ca doar pentru ea venisem. In fata gardului inalt de vreo doi metri, strutoiul isi mai inalta inca vreun metru gatul. Cu picioare de balerina si un corp dus la “sala” se dadea falos in fata aparatului de fotografiat si a ”fetelor” din jurul lui.
Un strut face curte la 4 femele o data… si le face fata cu “brio” , ne povesteste seful de ferma Ionut Vladila care ne-a insotit peste tot, din crescatorie pana-n tabacarie. Un strut ajunge la maturitate in vreo trei ani si o femela in doi, dupa care traiesc fericiti pana la adanci batraneti, adica vreo 80 de ani.
Dintr-un ou mananca 12 persoane
Femela depune cam 50 de oua pe sezon, vara. Un ou de strut are aproape 1 kilogram si 300 de grame si din el se satura 10-12 persoane. Pretul la care ajunge un ou este in jur de un milion de lei vechi. Carnea are un pret intre 60 si 100 de lei pe kilogram.
300 € o piele
Pielea si carnea sunt insa adevaratele valori. Pielea, una dintre cele mai de lux, se vinde direct din fabrica cu vreo 300 de euro bucata si un portofel depaseste 60 de euro in functie de finisari. Cei mai bogati oameni de pe planeta isi tapiteaza masinile cu piele de strut.
Elena Ciubotariu
Sursa: http://www.click.ro




