Oficiul National al Viei si Vinului din Republica Moldova a semnat astazi, 9 septembrie, un memorandum de colaborare cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Obiectivul principal al acestui acord il reprezinta colaborarea cu producatorii romani in vederea promovarii regiunii vitivinicole a Marii Negre si potentarea capitalului vitivinicol al celor doua tari, care impart o istorie comuna, obiceiuri, traditii, dar si soiuri indigene.
Misiunea Oficiului National al Viei si Vinului din Republica Moldova este aceea de a oferi sustinere producatorilor de vin din Republica Moldova si de a promova brandul vinicol de tara „Wine of Moldova”, in special, catre consumatorii din Romania. Prin acest nou parteneriat, institutia isi reitereaza interesul in stabilirea de relatii de cooperare care servesc interesului comun al ambelor tari.
“Atat Romania, cat si Republica Moldova, au un capital imens si o amprenta deosebit de importanta in segmentul productiei de vin, de aceea ne dorim ca impreuna sa putem valorifica cat mai mult autenticitatea, traditia, calitatea si specificul comun al vinurilor noastre, si sa reusim sa punem pe harta internationala produsele noastre cele mai de pret. Piata din Romania este foarte importanta pentru noi, ne dorim o colaborare deschisa cu producatorii, incurajand consumul de vin produs in Republica Moldova. Momentan, Romania importa 10-12% din vinul pe care il consuma, iar semnarea acestui memorandum cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei va permite colaborarea cu producatorii romani in vederea promovarii produselor vinicole ale celor doua tari pe piete precum Asia sau continentul American si va intari relatiile de sprijin reciproc dintre Moldova si Romania”, a declarat Doamna Cristina FROLOV, Director al Oficiului National al Viei si Vinului, Republica Moldova.
Alaturi de promovarea pietelor a regiunii vitivinicole a Marii Negre, semnarea acestui memorandum va permite schimbul de experienta si transferul de informatii din domeniul vitivinicol, identificarea noilor oportunitati de export, promovarea regiunii oeno-turistice in calitate de traseu turistic comun, astfel, contribuind la cooperarea interinstitutionala si cresterea segmentului vinificatiei atat in Romania, cat si in Republica Moldova.
„Relatia dintre CCIR si Camera de Comert si Industrie a Republicii Moldova este una speciala, daca nu chiar una dintre cele mai apropiate. Dovada sunt multiplele activitati desfasurate impreuna pe parcursul ultimilor ani si bazate pe protocolul institutional de colaborare semnat inca din 2014. Semnarea Memorandumului de Colaborare de astazi, dintre CCIR si Oficiul National al Viei si Vinului din Republica Moldova, ne onoreaza si, in egala masura, ne obliga in demersul nostru de a sustine companiile din cele doua tari din domeniul vitivinicol si, implicit, sectorul economic in sine. Fie ca vorbim de simpla promovare a companiilor dintre cele doua state, fie de oenoturismul national si inter tari, suntem foarte increzatori ca aceasta colaborare dintre organizatiile noastre va conduce la o crestere economica sustenabila si la un grad mai ridicat de bunastare la nivelul cetatenilor moldoveni si romani”, a declarat Secretarul General Adjunct al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, domnul Bogdan VISAN.
Semnatarii memorandumului de colaborare sunt Doamna Cristina Frolov - Director al Oficiului National al Viei si Vinului din Republica Moldova si Domnul Bogdan Visan, Secretar General Adjunct al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.
Despre Oficiul National al Viei si Vinului (ONVV)
Oficiul National al Viei si Vinului (ONVV) este o institutie publica, organizata printr-un parteneriat public-privat in domeniul implementarii de politici in industria vitivinicola. Institutia a fost conceputa dupa modelul unor institutii similare in domeniul vitivinicol din principalele tari producatoare de vin ale lumii.
Constituirea ONVV a reprezentat pasul decisiv facut de sectorul public si privat in implementarea schimbarilor in cadrul legislativ si normativ al sectorului vitivinicol si promovarea brandului vinicol de tara – „Vinul Moldovei. O legenda vie” care contribuie esential la recunoasterea si promovarea vinului moldovenesc de calitate peste hotarele tarii.
ONVV activeaza pe langa Ministerul Agriculturii, Dezvoltarii Regionale si Mediului, si functioneaza ca un parteneriat public-privat, fiind gestionat si finantat in comun, prin Fondul Viei si Vinului, format paritar din contributiile sectorului privat si din bugetul de stat.
Despre Camera de Comert si Industrie a Romaniei
Camera de Comert si Industrie a Romaniei este cea mai puternica asociatie a mediului de afaceri din Romania, reunind in randurile sale intreaga retea de 42 de camere de comert si industrie teritoriale, camere de comert bilaterale si asociatii profesionale.
Camera de Comert si Industrie a Romaniei este o organizatie neguvernamentala, cu caracter autonom, care sustine interesele comunitatii de afaceri si, in special pe cele ale membrilor sai, in dialogul cu institutiile statului si organismele internationale. CCIR actioneaza pentru crearea unui mediu de afaceri stabil, coerent si propice dezvoltarii sectorului privat, unei economii de piata reale, durabile si deschise spre exterior.
CCIR este aproape de mediul de afaceri si prin oferta sa de servicii care include misiuni economice, programe de perfectionare profesionala, organizarea de seminarii si dezbateri, baze de date de informatii si oportunitati de afaceri care pot contribui la dezvoltarea afacerilor.
24-09-2024 Pomicultura
ROBO-fermierul este conceptul 100% românesc – idee și dezvoltare – care aduce tehnologia de ultimă oră în sectorul pomicol, marcând, totodată, un prim pas în direcția dezvoltării de soluții robotizate pentru monitorizarea și îngrijirea culturilor și a pomilor. Este un demers inovativ alături de care a fost și AFIR, atât în sprijinirea realizării proiectului, cât și prin acordarea unei finanțări nerambursabile de aproximativ 360.000 de euro. Mai multe>>
08-08-2024 Vinuri
Potrivit unei analize realizate Wines of Romania, platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc, pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică, cifrele finale pentru 2023 indică o creștere ușoară atât a importurilor, cât și a exporturilor de vin din România. Astfel, România a importat vin în valoare de 268,4 milioane de euro și a exportat în valoare de 72,5 milioane de euro, de 3,7 ori mai puțin. În volume, importul a ajuns la 123.000 de tone, iar exportul la 34.400 d... Mai multe>>
01-08-2024 Fructe de padure
Lidl România continuă să sprijine economia românească prin susținerea producției agricole locale și în acest an, atât prin extinderea parteneriatelor cu producătorii români și creșterea cantității de fructe și legume românești din Piața Lidl, cât și prin facilitarea exporturilor către magazine Lidl din afara țării. În lunile iunie și iulie ale acestui an, Lidl România a facilitat exporturi în valoare de aproape 1 milion de euro pentru 5 producători români de afine și zmeură. Mai multe>>
23-05-2024 Struguri / vita de vie
Tarile europene sunt recunoscute pentru productia de vinuri pe scara larga de secole, deoarece bauturile fac parte integranta din mesele traditionale din intreaga regiune, iar suprafata mare cultivata cu vita-de-vie da nastere la cresterea productiei de vin pe scara larga. Din acest considerent, prevenirea si combaterea agentilor patogeni si asigurarea unui management eficient al rezistentei si valorificarea culturii de vita-de-vie pe cat mai multi ani reprezinta o prioritate pentru fermieri. Mai multe>>
13-03-2024 Pomi fructiferi
Platforma modulara robotica autonoma Robo Fermier este o solutie autonoma destinata pomicultorilor. Sistemul modular poate fi adaptat pentru executarea unei game largi de lucrari in plantatiile pomicole. Sistemul este conceput special pentru fermele ecologice, dar poate fi folosit si in fermele conventionale. Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin Directia Generala Dezvoltare Rurala – Autoritate de Management pentru PNDR, a participat la Conferinta de inchidere a proiectului Robo-Fe... Mai multe>>
05-03-2024 Struguri / vita de vie
Consultantul Paul Huiet si studenta USAMV Bucuresti Bardos Alexandra sunt marii castigatori ai celei de-a doua editii a concursului „Cel mai bun viticultor din Romania”, organizat de Wines of Romania, in colaborare cu Statiunea de Cercetare si Dezvoltare pentru Viticultura si Pomicultura Pietroasa-Istrita. Mai multe>>
29-02-2024 Vinuri
BASF gazduieste a IX-a editie a concursului „Povesti cu vinuri romanesti”. In fiecare an, BASF colaboreaza cu ADAR (Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania) pentru a organiza acest concurs, care aduce la lumina vinuri exceptionale. Participa viticultori mici si mijlocii din toate regiunile tarii, iar cele mai bune sunt selectate de catre expertii juriului. Mai multe>>
29-02-2024 Vinuri
Sesiunea de primavara a concursului international de vin MUNDUS VINI Grand International Wine Award, desfasurata saptamana trecuta in Germania, a adus vinurilor romanesti un total de 71 de medalii, intre care 46 de aur si 25 de argint. Producatorii nostri au inscris in competitie 183 de etichete de vin. Aceste recunoasteri au plasat Romania pe locul 11 dintr-un total de 42 de tari participante. Mai multe>>
27-02-2024 Struguri / vita de vie
Vita de vie reprezinta o parte vitala a agriculturii. In acest context, BASF vine in intampinarea fermierilor cu o inovatie de varf: Smart Technology, o solutie revolutionara pentru protectia culturilor de vita de vie. Aceasta tehnologie de ultima generatie este conceputa pentru a combate eficient o gama larga de boli, cum ar fi mana si fainarea, oferind fermierilor un control sporit asupra productiei de struguri de calitate. Mai multe>>
16-02-2024 Struguri / vita de vie
Industria viticola din Romania isi continua ascensiunea, peste 50 de crame noi fiind autorizate in ultimele 10 luni, arata datele ONVPV, analizate de Wines of Romania. De asemenea, productia de vin a fost mai mare cu 15% comparativ cu 2022, desi a provenit de pe o suprafata totala de vita-de-vie usor redusa fata de anii trecuti. Mai multe>>
26-01-2024 Struguri / vita de vie
Fainarea vitei de vie este produsa de agentul patogen Uncinula necator care a fost observat prima data in tara noastra in anul 1851, iar de atunci s-a extins continuu, ajungand astazi sa fie prezent in orice plantatie de vita de vie, din orice colt al tarii noastre. Ciuperca ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta in scoarta si mai ales in mugurii lastarilor infectati, dar si sub forma de peritecii pe corzile si resturile vegetative. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>