FAO solicita o mai buna coordonare intre cele doua sectoare in directia sistemelor agricole durabile si de gestionare a padurilor. In timp ce agricultura ramane cel mai important factor al defrisarilor la nivel mondial, exista o necesitate urgenta de a promova interactiuni mai pozitive intre agricultura si silvicultura pentru a construi sisteme agricole durabile si pentru a imbunatati securitatea alimentara.

 

Acesta este mesajul-cheie al raportului FAO Statutul padurilor la nivel mondial (SOFO), prezentat astazi, la deschiderea celei de-a 23-a sesiuni a Comitetului FAO pentru silvicultura (COFO).

Padurile joaca un rol important in dezvoltarea agriculturii durabile prin ciclul apei, conservarea solului, sechestrarea carbonului, combaterea naturala a daunatorilor, influentand climatul local si asigurand protectie habitatului pentru polenizatori si alte specii.

“Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabila, precum si Acordul de la Paris privind schimbarile climatice, confirma faptul ca securitatea alimentara si gestionarea resurselor naturale nu mai pot fi privite in mod separat”, a declarat directorul general al FAO, José Graziano da Silva, in discursul sau de deschidere a Comitetului pentru silvicultura. “Ambele acorduri fac apel pentru o abordare coerenta si integrata a durabilitatii in toate sectoarele agricole si sistemele alimentare. Padurile si silvicultura joaca un rol-cheie in aceasta privinta”. “Mesajul-cheie al raportului SOFO este clar: pentru a produce mai multe alimente nu este necesara defrisarea padurilor”, a adaugat el.

Agriculturii ii revine cea mai mare cota in conversia padurilor. Potrivit raportului prezentat astazi, la tropice si subtropice, agricultura comerciala si agricultura de subzistenta locala, pe scara larga, sunt responsabile pentru aproximativ 40 la suta si 33 la suta respectiv, din conversia padurilor, iar restul 27 la suta din despaduriri se intampla din cauza cresterii urbane, extinderea infrastructurii si minerit.

De cealalta parte a monedei, raportul subliniaza faptul ca padurile detin multe functii ecologice vitale de care beneficiaza agricultura si contribuie la stimularea productiei de alimente.

“Securitatea alimentara poate fi realizata prin intensificarea agriculturii si a altor masuri, cum ar fi protectia sociala, mai degraba decat prin extinderea suprafetelor agricole in detrimentul padurilor”, a declarat Eva Müller, director al Directiei FAO pentru politica forestiera si a resurselor. “Este nevoie de o mai buna coordonare intersectoriala a politicilor privind agricultura, silvicultura, produsele alimentare si de utilizare a terenurilor, o mai buna planificare a utilizarii terenurilor, sisteme legale eficiente, precum si o implicare mai puternica a comunitatilor locale si a micilor agricultori.”

Ea a adaugat: “Guvernele ar trebui sa ofere comunitatilor locale, nu doar drepturi de proprietate asupra terenurilor, dar, de asemenea, drepturi de proprietate asupra terenurilor forestiere. Un fermier stie cel mai bine cum sa-si gestioneze resursele sale proprii, dar de multe ori ii lipsesc instrumentele juridice pentru a face acest lucru”.

 

Imbunatatirea securitatii alimentare concomitent cu stoparea despaduririlor

Padurile bine gestionate au un potential enorm de a promova securitatea alimentara. In afara de contributiile lor ecologice vitale, padurile contribuie la nivelul de trai in mediul rural si la reducerea saraciei prin veniturile generate din angajarea in producerea de bunuri forestiere si servicii de mediu. Aproximativ 2,4 miliarde de oameni se bazeaza pe combustibilul din lemn pentru gatit si sterilizarea apei. Si alimentele oferite de padure furnizeaza proteine, minerale si vitamine pentru dietele rurale si pot servi, de asemenea, ca masura de siguranta in perioadele de penurie alimentara.

Potrivit raportului SOFO, incepand cu anul 1990, peste 20 de tari au reusit sa imbunatateasca nivelul national de securitate alimentara si in acelasi timp sa mentina sau sa creasca suprafetele forestiere – demonstrand astfel ca nu este necesara defrisarea padurilor pentru a produce mai multe alimente. Doisprezece dintre aceste tari au reusit sa-si creasca suprafetele forestiere cu peste 10 la suta: Algeria, Chile, China, Republica Dominicana, Gambia, Republica Islamica, Iran, Maroc, Thailanda, Tunisia, Turcia, Uruguay si Vietnam.

Toate succesele lor s-au bazat pe un set similar de instrumente: sisteme legale eficiente, siguranta proprietatii funciare, masuri care sa reglementeze schimburile funciare, stimulente politice pentru agricultura si silvicultura durabile, alocatii adecvate, precum si definirea clara a rolurilor si responsabilitatilor guvernelor si comunitatilor locale.

 

Modele de succes

Raportul citeaza studii de caz din sapte tari – Chile, Costa Rica, Gambia, Georgia, Ghana, Tunisia si Vietnam – care ilustreaza posibilitatile de imbunatatire a securitatii alimentare simultan cu cresterea sau mentinerea suprafetelor forestiere. Sase dintre aceste tari au realizat schimbari pozitive in perioada 1990-2015 la doi indicatori de securitate alimentara – reducerea prevalentei subnutritiei si a numarului persoanelor ce sufera de subnutritie – precum si cresteri ale suprafetelor forestiere. In aceeasi perioada, Gambia, singura tara cu venituri mici, printre cele sapte, a reusit sa atinga primul obiectiv – al reducerii la jumatate a numarului de persoane care sufera de foame.

Vietnam, de exemplu, a pus in aplicare o reforma agrara de succes pentru a oferi drepturi sigure de proprietate funciara ca modalitate de incurajare a investitiilor pe termen lung. Acest proces a fost insotit de o trecere de la gestionarea forestiera de catre stat la gestionarea prin intermediul parteneriatelor, cu participarea activa a comunitatilor locale, inclusiv un program de alocare a terenurilor forestiere si incheierea contractelor de protectie a padurilor cu gospodariile locale. Reforma agrara a fost, de asemenea, insotita de politici pentru cresterea productivitatii agricole, inclusiv scutiri ale impozitului funciar, credite preferentiale, promovarea exporturilor, garantarea preturilor, suport pentru mecanizare si reduceri ale pierderilor depostrecoltare.

In Costa Rica, despaduririle au atins apogeul in anii 1980, in principal datorita transformarii suprafetelor impadurite in pasuni. De atunci, Costa Rica a reusit sa inverseze aceasta tendinta in mare parte datorita legislatiei in domeniul forestier, care interzice acum transformarea padurilor in alt tip de teren, precum si a sistemului sau de plati pentru serviciile de mediu (PES), care ofera agricultorilor stimulente pentru plantarea de copaci, si sprijina conservarea padurilor . Ca rezultat, padurile au crescut la aproape 54 la suta din suprafata terestra a tarii in 2015.

In Tunisia, planurile nationale de dezvoltare recunosc rolul benefic al padurilor in protejarea terenurilor impotriva eroziunii si a desertificarii. productia agricola a crescut prin intensificare, ceea ce inseamna o gestionare mai buna a terenurilor agricole existente, prin irigare, ingrasaminte, mecanizare, seminte imbunatatite si o mai buna practica agricola. Stimulente pentru infiintarea plantatiilor forestiere in tara includ material saditor gratuit si compensatii pentru pierderea venitului agricol.

F.A.O.
Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura