
“Segmentul impaduriri are prevazute 223 de milioane de euro din fonduri europene“, a declarat recent, intr-o conferinta de presa, Laszlo Borbely, ministrul Mediului si Padurilor.
„Exista 223 milioane de euro care stau necheltuite la Ministerul Agriculturii, fara sa fie utilizate pentru impaduriri, din motive tehnice. Am acordat doua saptamani colegilor de la Paduri sa finalizeze toate discutiile tehnice. In 2009 au fost alocate doar 28 milioane de lei din buget, dar in 2010 suma va creste, in prima faza, pana la 40 milioane de lei si alte 150 milioane de lei din Fondul de Mediu. Pentru aceasta, trebuie insa proiecte, dar mai ales inlaturarea problemelor birocratice stupide“, a spus Borbely.
Conform ministrului, Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) dispune in acest an de un buget de 1.889.884.000 lei pentru diferite proiecte. Aceasta suma, care reprezinta credite bugetare, a fost deja aprobata in urma unei sedinte de Guvern.
Proiectele finantate din bugetul AFM vizeaza reducerea impactului asupra atmosferei, apei si solului, gestionarea deseurilor, protectia resurselor de apa si conservarea biodiversitatii. De asemenea, prin fondurile AFM vor fi finantate proiecte privind imbunatatirea calitatii mediului, prin realizarea de spatii verzi in localitati, cresterea productiei de energie din surse regenerabile, reconstructia ecologica si gospodarirea durabila a padurilor, impadurirea terenurilor degradate, dar si proiecte pentru educarea si constientizarea publicului privind protectia mediului.
Sursa: www.agro-business.ro




