
Porumbul ocupa un loc insemnat in agricultura Romaniei, prin suprafetele mari insamantate, prin productiile realizate, precum si prin utilizarile multiple ale boabelor de porumb in alimentatie, industrie si hrana animalelor. Nivelul productiei si eficienta economica a culturilor de porumb sunt probleme de interes national si au dus la redirectionarea programelor de ameliorare spre modificarea continutului de amidon, proteina si ulei in boabe, precum si capacitatea de fermentare mai eficienta a acestora.
Cresterea valorii nutritive a boabelor de porumb este posibila prin utilizarea metodelor genetice si tehnologice. In general, incercarile de imbunatatire a calitatii boabelor sunt insotite de unele consecinte nedorite cum ar fi reducerea capacitatii de productie si a rezistentei la boli si daunatori. Prin urmare, este necesar ca in alegerea hibrizilor de porumb sa se tina seama de realizarea unui echilibru intre productie si calitate.
De regula capacitatea de productie la hibrizii cu o perioada de vegetatie mai lunga (FAO 300-400-500) au realizat valori superioare ale productiei, comparativ cu hibrizii cu o perioada de vegetatie mai redusa. La acest grup de hibrizi, pentru realizarea productiei de boabe, MMB-ul, randamentul si rezistenta mai buna la frangere a plantelor la recoltare au contribuit favorabil, iar umiditatea din boabe la recoltare a fost mai mare.
Cea mai mica productie medie se inregistreaza la hibrizii extratimpurii, dar cu umiditatea boabelor la recoltare mai redusa. Trebuie sa mentionam ca se constata o apropiere intre capacitatea de productie a hibrizilor timpurii de cea a hibrizilor semitimpurii dar cu umiditatea boabelor la recoltare similara cu a hibrizilor extratimpurii.
Hibrizii cu bobul de tip indurat au o perioada de vegetatie mai scurta si un continut ridicat in grasimi si proteina, dar capacitatea de productie a mai reduse datorita ratei scazute de acumulare a amidonului. Hibrizii cu bobul de tip dentat au, in general, o perioada de vegetatie mai lunga si o acumulare mai intensa a amidonului, dar continutul boabelor in grasimi si proteina mai scazut. Rezulta ca intre continutul boabelor in amidon si capacitatea de productie corelatia e pozitiva, iar intre continutul boabelor in grasimi si proteine si capacitatea de productie corelatia este negativa. Cei mai eficienti hibrizi ca si calitate dar si ca productie sunt hibrizii timpurii, apropiati cantitativ de cei semitimpurii si calitativ celor extratimpurii.





