
La specia suine, ca de altfel si la alte specii, o nutritie rationala trebuie sa fie diferentiata tinand cont de particularitatile fioziologice legate de sex, varsta si productie, precum si de raportul de substante nutritive necesare asigurarii functiilor vitale si nivelelor de productie pentru fiecare categorie.
Alimentatia vierilor de reproductie
In ceea ce priveste alimentatia vierilor de reproductie, la aceasta categorie trebuie avut in vedere sa se mentina un echilibru intre conditia de reproducator si productia caracteristica, reprezentata de cantitatea materilalului seminal. La vierii tineri, cerintele sunt atat pentru definitivarea cresterii cat si pentru productia spermatica, iar la vierii adulti trebuie sa se asigure un material seminal de buna calitate, evitandu-se variatiile de greutate ale masei corporale si in special ingrasarea peste masura.
Daca se utilizeaza nutreturi combinate, tinand cont de regimul de folosire la monta si greutatea corporala, se recomanda un consum zilnic de 2,5-3,5 Kg nutret combinat. Astfel pentru un vier cu masa corporala de 180-220 kg si in perioada intensa de utilizare, ratia trebuie sa asigure: 5,4 U.N; circa 720 g proteina digestibila; 8000-9400 Kcal. Desigur ca aceste cifre sunt orientative, calitatea furajului fiind influentata de calitatea componentelor sale. Administrarea ovazului in hrana vierilor imbunatateste valorarea biologica prin raporturile intre aminoacizi esentiali, cresterea nivelului fosforului si vitamina E. Se recomanda ca reteta pentru aceasta categorie sa contina pana la 50% un amestec de ovaz si orz, 2,3% fainuri animale, restul fiind completat cu sroturi (in special de leguminoase), porumb tarate, faina de lucerna. Ratia poate fi completata cu oua proaspete sau melanj de oua, morcovi (in perioada de iarna) sau lucerna palita (in perioada de vara). Dintre vitamine, un rol important al au vitaminele A si E, iar dintre microelemente, seleniu.
Este extrem de important ca la vieri sa se acorde o atentie deosebita furajarii, deoarece alimentatia nerationala sau insuficienta poate provoca tulburari de comportament sexual si modificari ale calitatii spermei, ce se traduc prin indici de fertilitate redusi, care perturba grav fluxul tehnologic si determina pagube economice importante.
Alimentatia scrofelor de reproductie
Aceasta reprezinta o problema complexa deoarece intr-o perioada de timp relativ scurta scroafa trece prin diferite stadii fiziologice in care metabolismul sau este modificat profund. In perioada de gestatie predomina procesele de asimilatie si tendinta de depuneri de rezerve, scroafa avand o capacitate digestiva mai mare, totodata in perioada de gestatie avand loc organogeneza, cresterea si dezvoltarea fetusilor. In perioada de lactatie predomina procesele de dezasimilatie concomitent cu procesul de producere si excretie a laptelui.
Tinand cont de aceste considerente, pentru scroafele lactante se recomanda o furajare “ad-libitum” (la discretie), care depasete uneori 6-7 kg de nutret combinat pe zi (pana la 2000Kcal energie metabolizabila pe zi). Tot la discretie trebuie asigurat si consumul zilnic de apa necesar metabolismului crescut precum si in procesul de producere a laptelui.
In momentul intarcarii se recomanda dieta absoluta (inclusiv hidrica), minim 24 de ore pentru a stopa productia de lapte si a preveni aparitia mamitelor. La scroafele in asteptare trebuie sa se faca o hranire stimulativa, atat in ceea ce priveste refacerea organismelor epuizate in perioada de lactatie cat si pentru dezvoltarea foliculilor ovarieni. Astfel, incepand cu ziua a 3-a dupa intarcare, scroafele trebuie sa primeasca cca 3-3,5 kg de nutret combinat din reteta 0-5, cu un nivel de 14,5% proteina bruta. In primele 30 de zile de la monta se recomanda cu perioada de organogeneza si dezvoltare embrionara dupa care tinand cont de componenta de asimilatie a metabolismului scroafei gestante, se recomada reducerea ratiei (2 kg nutret combinat) pentru urmatoarele doua luni, asigurand circa 6600 Kcal energie metabolizabila zilnic. In ultima perioada de gestatie (ultimele trei saptamani), cand fetusii au o crestere mai rapida in greutate, este necesar sa se suplimenteze din nou ratia la nivelul normal.
Furajarea necorespunzatoare in perioada de gestatie se traduce prin obtinerea unor loturi de fatare mai mici, purcei subponderali sau neviabili.
Medic veterinar
Dr. Galatanu Diana Monica




