MADR reamintește fermierilor că este deschisă sesiunea pentru depunerea proiectelor aferente DR-19

By

·

1 – 2 minute

Depunerea proiectelor aferente DR-19 „Investiții neproductive la nivel de fermă”

MADR reamintește fermierilor interesați că până la data de 30 aprilie 2026, ora 16 este deschisă sesiunea pentru depunerea proiectelor aferente DR-19 „Investiții neproductive la nivel de fermă”, dedicată protejării culturilor și mediului.

Această măsură finanțează crearea de perdele naturale de protecție, menite să reducă efectele fenomenelor climatice extreme precum vântul, seceta sau troienirea zăpezii.

Investițiile contribuie la sporirea rezilienței fermelor în contextul schimbărilor climatice și la protejarea naturii.

Prin aceste acțiuni este susținută biodiversitatea, conservarea habitatelor și îmbunătățirea peisajelor.

Totodată, această intervenție vizează gestionarea eficientă a resurselor naturale precum apa, solul și aerul, inclusiv prin reducerea dependenței de substanțe chimice.

Sprijinul financiar este nerambursabil și poate ajunge până la 200.000 de euro per proiect, acoperind chiar 100% din costurile eligibile.

MADR încurajare fermierii să profite de această oportunitate și să depună proiectele pentru a beneficia de finanțare europeană.

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.