Ingrasarea timpurie se numeste astfel fiindca incepe la o varsta mica a porcilor, la un timp destul de scurt dupa intarcare. Acest sistem se mai cunoaste si si sub numele de ingrasare rapida, sau ingrasare pentru carne, deoarece porcii supusi acestui fel de ingrasare ating greutatea de sacrificare intr-un interval de timp scurt si produsul principal obtinut in urma sacrificarii lor este carnea cu putina grasime.
Ingrasarea timpurie este cea mai rentabila, in raport cu celelalte sisteme (mixta si tarzie) pentru ca porcii, o data cu cresterea si dezvoltarea care sunt proprii organismelor tinere, depun carne ca urmare a hranirii speciale la care sunt supusi. Nu este deci nevoie de asteptare ca mai intai sa creasca porci si numai dupa aceasta sa se faca ingrasarea, ci aceste procese sa se faca deodata realizand economie de timp, de munca si de adaposturi. Totodata prin ingrasarea timpurie, obtinand carne cu mai putina grasime, raspundem in mare masura cerintei actuale a consumatorilor. Aceste avantaje fiind bine cunoscute astazi, sistemul de ingrasare timpurie a porcilor este cel mai mult practicat atat la noi cat si in alte tari.
Pentru ca ingrasarea timpurie sa reuseasca bine se cer anumite conditii privind rasa careia ii apartin grasunii, greutatea la varsta cand incepe ingrasarea, starea de santate, apoi modul de hranire. Pentru ingrasarea timpurie se recomanda puceii din rasele si hibrizii de carne care, asa cum se cunoaste sunt mai precoce, ceea ce inseamna ca au un potential mare de crestere si dezvoltare la varsta tanara, astfel incat realizeaza sporuri zilnice ridicate, lucru care conditioneaza in mod direct durata scurta de ingrasare.
Dintre rasele si tipurile care se cresc la noi ar fi deci potrivite pentru acesta ingrasare Marele-Alb, Landrace, Duroc, Hampshire, Pietrain si in general porcii care au la baza aceste rase, ca si metisii lor obtinuti in cadrul unor programe de hibridizare. Varsta cea mai potrivita pentru inceperea ingrasarii timpurii este la cca 3 luni (sau chiar mai devreme cand purceii au greutati mari la intarcare) si cel mai tarziu la 4 luni. Nu este suficient sa aiba numai varsta de 3-4 luni ci si o anumita greutate: trebuie sa fie de 30-40 kg la 3 si respectiv 4 luni. Greutatea de la inceputul ingrasarii, care trebuie sa fie corespunzatoare varstei, asigura in mare masura posibilitatea atingerii greutatii finale, intr-un interval de timp normal. De altfel, greutatea corespunzatoare varstei este si un semn de sanatate deplina a grasunilor nu numai in momentul respectiv ci in tot timpul dinainte. Purceii care au suferit de vreo boala sau numai de diferite afectiuni trecatoare ca diaree sau carente alimentare, inainte sau dupa intarcare sunt de regula mai slab dezvoltati si astfel greutatea lor cand cand trebuie sa fie supusi ingrasarii este totdeauna mai mica.
Purceii slabi dezvoltati, sau tarati din diferite motive, contribuie totdeauna la ridicarea cheltuielilor de ingrasare cand sunt introdusi in loturile de purcei sanatosi si normal dezvoltati, pentru ca realizeaza sporuri zilnice mici, consuma o cantitate de hrana mai ridicata pentru sporul de greutate vie si ating greutatea de sacrificare cu intarziere ceea ce se rasfrange asupra intregului lot in care se gasesc. Pe de alta parte, fiind mai slabi, sunt totdeauna inlaturati de la hrana si de la locurile bune de odihna din adapost de catre purceii bine dezvoltati, ceea ce accentueaza si mai mult neajunsurile aratate mai sus. In efectivele mari exista totdeauna un numar de purcei tarati care ies in evidenta inca de la varsta intarcarii, cand au greutati inferioare restului de purcei din lotul care apartin. Dupa intarcare acestia se grupeza intr-un lot aparte, ingrijindu-se si mai ales hranindu-se in conditii speciale, cu ratii in care sa intre neaparat nutreturi bogate in proteina cu valoarea biologica ridicata ca de exemplu laptele degresat, mazarea etc, ca si nutreturi vitaminoase (morcovi, faiana de lucrna), stimulatoare ale cresterii si dezvoltarii. O buna parte din purceii tarati pot fi astfel supusi ingrasarii o data cu cei dezvoltati normal. Cei care nici pe aceasta cale nu se refac este de preferat sa se sacrifice si sa se valorifice neingrasati.
Pentru ingrasarea timpurie, purceii se grupeaza deci in loturi cat mai uniforme ca si greutate. Principalul factor in ingrasarea timpurie pentru carne este hranirea, care trebuie sa fie corespunzatoare acestui scop. In privinta hranirii trebuie sa se tina seama de urmatoarele principii de baza: Porcii supusi acestei ingrasari, fiind tineri au o capacitate redusa a stomacului si a intregului aparat digestiv, ca urmare hrana lor de baza nu poate consta din nutreturi fibroase, radacinoase, borhoturi, melasa si alte sortimente bogate in apa, care nu pot fi ingerate in cantitati suficiente spre a asigura cresterea si in acelasi timp ingrasarea. Hrana lor de baza trebuie sa fie deci concentratele (uruieli de cereale), completate cu nutreturi proteice care, in cantitate redusa, au un continut bogat in substante hranitoare. Alte nutreturi ca masa verde si suculentele pot constitui doar adaosuri la ratia de baza, pentru a substitui o mica parte din cereale sau chiar numai ca stimulatoare a digestiei acestora. Toate nutreturile care intra in ratia porcilor ingrasati timpuriu trebuie sa fie usor digerabile iar coeficentul de digestibilitate trebuie sa fie de 80%.
La inceputul ingrasarii timpurii, porcii avand un ritm de crestere foarte activ, necesita substanta proteica mai multa pentru fiecare unitate nutritiva si cu valoare biologica mai ridicata decat spre sfarsit. De asemenea, spre sfarsitul ingrasarii trebuie sa se tina seama ca porcii sa nu depuna prea multa grasime ci cat mai multa carne, deci sa se reduca din ratie proportia de nutreturi care favorizeaza depunerea de grasime (ca de exemplu – porumbul) si sa creasca cele care favorizeaza carnea (adica de exemplu – orzul).
Medic veterinar
Dr. Galatanu Diana Monica
