
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), prin Centrele Judetene, aduce la cunostinta opiniei publice ca, incepand de ieri, 18 mai 2020, efectueaza platile aferente ajutorului de stat in sectorul cresterii animalelor, pentru cererile de plata aferente serviciilor prestate in luna februarie a anului 2020.
Suma totala autorizata la plata este de 1.329.073,44 lei si se acorda de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, pentru un numar de 28 solicitanti care au accesat aceasta forma de ajutor de stat in conformitate cu prevederile Hotararii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor, cu modificarile si completarile ulterioare.
Ajutorul se acorda pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine si ecvine, pentru acoperirea costurilor administrative aferente intocmirii si mentinerii registrului genealogic, precum si costurile aferente testelor pentru determinarea calitatii genetice sau a randamentului genetic al septelului.
A.P.I.A.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura





