70% dintre producatorii europeni de amoniac si uree si-au inchis portile fabricilor, din cauza preturilor la energie. Importurile de fertilizanti din Rusia si Belarus au fost sistate. Culturile de primavara, din 2023, sunt in pericol. Cu toate acestea, Comisia Europeana vine cu un document diluat, desi anuntase ca va sprijini producatorii. De aceea, in interventia sa din Plenul Parlamentului European, eurodeputatul Carmen Avram a criticat Comisia Europeana si i-a cerut sa adopte imediat masuri pentru a nu pune in pericol hrana Europei.
„Domnule Comisar, va multumim pentru aceasta prezentare. Dar, va pot spune de pe acum, ca ea va dezamagi crunt foarte multi producatori europeni. Mai ales pe cei din tari care nu-si vor permite ajutoare de stat, fiind deja epuizate financiar, pentru ca trebuie sa faca fata unui razboi care se afla foarte aproape de frontiera lor.
Nu avem, deci, solutii reale, eficiente, pentru fabricile europene care asigurau 70% din productia de amoniac si fosfor si care s-au inchis. Avem solutii putine pentru campania agricola de toamna si nicio strategie privind asigurarea hranei anul viitor.
Sunt bune promisiunile, sunt bune si indicatiile date statelor membre. Dar si mai bune ar fi fost masurile concrete, salvatoare, pentru un sector vital, care a fost ingenuncheat si care se zbate sa supravietuiasca. Solicit, deci, Consiliului si Comisiei sa urgenteze suspendarea tarifelor vamale pentru uree si amoniac; Comisiei si statelor membre sa asigure cantitatea de gaz necesara producerii de ingrasaminte fara sa afecteze continuitatea activitatilor agricole si, nu in ultimul rand, Comisiei Europene sa diversifice sursele de substante necesare productiei de fertilizatori, sa ridice barierele tarifare pentru acestea si sa identifice in UE noi zacaminte de minerale necesare producerii de fertilizanti”, a solicitat europarlamentarul Carmen Avram.
Cabinet parlamentar Carmen Avram - Membra a Parlamentului European
23-05-2024 Ingrasaminte / fertilizanti
Pe o piata in continua dezvoltare, compania abordeaza aceasta problema intr-un mod diferit venind cu o solutie noua pentru nutritia plantelor. Kinsidro™ Nutri beneficiaza de o compozitie brevetata, unica, formata din macro si micro-elemente, chelatate EDTA si legate de lignosulfonati impreuna cu acizi humici si fulvici. Asadar, acest produs este unic pe piata la ora actuala, avand cel mai ridicat continut de acizi fulvici, cu rol deosebit de important in acelerarea proceselor metabolice din plan... Mai multe>>
05-03-2024 Ingrasaminte / fertilizanti
Este cunoscuta presiunea pe care agricultorii o simt in ultima vreme in ceea ce priveste pretul ridicat al azotului si limitarea aplicarii formularilor conventionale pe parcursul perioadei de vegetatie, lucruri care, alaturi de alti factori de mediu, ii impiedica sa obtina rezultate maximizate de productie in culturile lor. Mai multe>>
24-01-2024 Ingrasaminte / fertilizanti
Aplicarea corecta a ingrasamintelor granulate este o veriga esentiala in tehnologia de cultivare intensiva a plantelor. Erorile de aplicare trebuie evitate intotdeauna pentru a maximiza potentialul de productie si pentru a distribui in mod optim nutrientii. Mai multe>>
07-12-2023 Ingrasaminte / fertilizanti
Ingrasamintele sunt foarte sensibile la factorii de mediu. Daca respectati cateva reguli de baza, calitatea ingrasamantului nu va fi afectata si depozitarea se va face in conditii de siguranta. Mai multe>>
30-11-2023 Ingrasaminte / fertilizanti
Corteva Agriscience a lansat optimizatorul cu rol in eficientizarea nutrientilor Utrisha™ N in Romania, ca parte a portofoliului sau de produse biologice, pentru a satisface cererea tot mai mare de solutii sustenabile in agricultura. Desi produsul si-a facut debutul in Romania la sfarsitul acestui an, a fost prezent cu succes in Republica Moldova in ultimul an, cu planuri de extindere incepand cu anul 2024. Mai multe>>
12-07-2023 Ingrasaminte / fertilizanti
In ultimii doi ani ingrasamintele azotoase au inregistrat fluctuatii de pret fara precedent. Principala cauza pentru acesta evolutie a pretului ingrasamintelor este pretul volatil al gazelor naturale care reprezinta cel mai mare factor de cost in productia de ingrasaminte azotoase. Mai multe>>
25-04-2023 Ingrasaminte / fertilizanti
Combinatul de Ingrasaminte Chimice (CICh) Navodari, singurul producator roman de fertilizanti si biostimulatori profesionali, a inregistrat o cifra de afaceri de 300 de milioane de lei in 2022, in crestere semnificativa fata de anul precedent. Rezultatul s-a datorat cererii in crestere de ingrasaminte, CICh fiind singurul combinat din Romania care si-a mentinut capacitatea integrala de productie in ultimii ani. Mai multe>>
27-03-2023 Ingrasaminte / fertilizanti
Combinatul de Ingrasaminte Chimice (CICh) Navodari, singurul producator roman de fertilizanti si biostimulatori profesionali, l-a numit in functia de director general pe Mihai Anitei, fost country manager al grupului agricol elvetian Ameropa. Principalul sau obiectiv va fi dezvoltarea productiei de fertilizanti a combinatului din Navodari, pentru a reduce dependenta fermierilor romani de importuri de ingrasaminte. Mai multe>>
13-03-2023 Ingrasaminte / fertilizanti
In contextul actual, cand costul ingrasamintelor are o pondere semnificativa in costul total al infiintarii unei culturi, majoritatea fermierilor au tendinta de a pune pe primul loc pretul cat mai mic al produsului comercial ca si criteriu de alegere, de multe ori in detrimentul calitatii. Mai multe>>
26-01-2023 Ingrasaminte / fertilizanti
Temperaturile neobisnuit de ridicate din aceasta perioada a anului in mai toate regiunile agricole din Romania au favorizat dezvoltarea uneori excesiva a culturilor de toamna. Aceasta stare de vegetatie continua implica si absorbtia mai multor elemente nutritive in aceasta perioada. Mai multe>>
11-12-2022 Ingrasaminte / fertilizanti
Pentru a face fata provocarilor actuale si din viitor, este necesara cresterea eficientei in agricultura, ceea ce inseamna ca fermierii trebuie sa produca mai mult si de o calitate mai buna pe fiecare metru patrat, subliniaza Csaba Éber, director general al Malagrow Romania, companie care comercializeaza ingrasaminte, biostimulatori si amestecuri de substrat. Este putin probabil ca preturile inputurilor agricole sa scada anul viitor, iar fermierii ar trebui sa tina cont de acest lucru atunci can... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>