Aceasta primavara este plina de provocari pentru bunul mers al lucrarilor agricole, atat in ceea ce priveste amplitudinile foarte mari de temperatura (diferenta zi-noapte, dar si variatiile de la o zi la cealalta), cat si lipsa precipitatiilor care au creat o foarte slaba aprovizionare cu apa a solului. In foarte multe zone cu mare potential agricol din sudul, sud-estul tarii, precum si din vestul Romaniei, capacitatea pentru apa a solului este foarte apropiata de punctul de ofilire.
Practic, daca in urmatoarele 2 saptamani nu vor aparea precipitatii consistente, culturile de toamna, atat rapita, cat si cerealele, vor fi compromise, iar infiintarea culturilor de primavara va fi foarte dificil de realizat.
In aceste conditii, lucrarile minime de conservare a apei in sol, precum si reducerea la minimum a numarului de treceri cu utilaje pentru pregatirea patului germinativ, sunt masuri obligatorii pe care fermierii trebuie sa le aiba in vedere.
Astfel ca, acolo unde terenul a fost deja arat, ar fi fost de preferat ca patul germinativ sa fie pregatit inca din toamna, iar daca acest lucru nu a fost realizabil, lucrarile sa fie efectuate cat mai timpuriu.
Din aceste motive, recomandam fermierilor sa renunte la aceste lucrari “agresive” ale solului, deoarece principalul factor de limitare al productiilor este lipsa precipitatiilor, iar prin lucrarile agronomice executate trebuie luate toate acele masuri care sa permita conservarea apei in sol.
In aceste conditii, una dintre solutiile la care trebuie sa ne gandim din ce in ce mai mult, este tehnologia de cultura in sistem de “covor vegetal”, care permite protejarea solului, neexpunerea acestuia la intemperii - vant, radiatie solara, eroziune datorata precipitatiilor, etc. si care ajuta la retinerea apei in sol. Dupa niste studii facute de colegii din USA, tehnologia de lucrare in covor vegetal poate aduce in sol pana la 250 mm de apa anual.
De asemenea, trebuie acordata o atentie sporita in ceea ce priveste folosirea erbicidelor cu actiune prin sol (preemergente). Lipsa umiditatii din sol va face ca aceste erbicide sa nu functioneze. De aceea, in sprijinul dvs., compania Corteva va ofera cele mai bune solutii de combatere a buruienilor la cultura de porumb in post-emergenta. Dintre acestea de departe Principal® Plus este erbicidul “total” pentru cultura de porumb, caruia nu ii scapa nicio buruiana, fie ea mono sau dicotila, perena sau anuala.
Suntem compania care recomanda semanatul timpuriu si avem in portofoliu hibrizi adaptati acestor tehnologii. Insa semanatul timpuriu trebuie sa aiba loc la inceputul perioadei optime de semanat. Adica in momentul in care se ating in sol, la adancimea de semanat, la ora 7 dimineata, minim 6 °C, timp de cel putin 4 zile consecutiv, iar temperaturile prognozate sunt in crestere. Nu recomandam semanatul atunci cand prognoza meteo arata ca vor urma temperaturi sub 0°C noaptea sau atunci cand sunt prognozate ninsori. Porumbul nu poate fi semanat in orice conditii.
In acest moment, compania Corteva Agriscience are cel mai puternic portofoliu la cultura porumbului in ceea ce priveste capacitatea hibrizilor de adaptare si toleranta la seceta, si apa. Practic, grupa hibrizilor Optimum® AQUAmax® a fost special creata pentru astfel de conditii. Aceasta gama cuprinde hibrizi “defensivi” care isi pot adapta procesele fiziologice la schimbarile climatice si factorii de stres cum ar fi reducerea intensitatii fotosintezei la temperaturi ridicate, inchiderea stomatelor, randament foarte bun de folosire a apei si a elementelor nutritive etc. In acelasi timp, acesti hibrizi dezvolta cel mai bun sistem radicular.
Astfel ca, alaturi de cei mai bine vanduti hibrizi din Romania - P9903 sau P9911, compania Corteva completeaza gama cu o noua generatie de hibrizi Optimum® AQUAmax® - P9415, P9889 sau P0217, a caror productivitate depaseste media vechii generatii de hibrizi cu cel putin 10%.
Mihai Valentin
Category Marketing Manager Porumb & Soia, Corteva Agriscience RO&MD
22-07-2024 Cereale
Pentru campania de toamnă 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în temeiul art. 53 al Regulamentului CE 1107/2009, a autorizat utilizarea în situații de urgență a unui produs pe bază de substanță activă, respectiv imidacloprid, din categoria neonicotinoidelor, la tratarea semințelor de cereale păioase de toamnă. Mai multe>>
10-06-2024 Cereale
Un aspect fundamental al agriculturii este reprezentat de măsurile de combatere a dăunătorilor și a bolilor, acești factori fiind posibile cauze pentru pierderi majore de recoltă și afectarea sănătății culturilor. Din aceste motive, o gestionare eficientă a acestor probleme este esențială pentru a menține o producție sustenabilă și pentru a asigura bunăstarea consumatorilor. Mai multe>>
09-04-2024 Cereale
ADAMA Ltd., lider global in industria de produse pentru protectia plantelor, a anuntat lansarea pe piata din Europa a produsului Forapro®, noul fungicid pentru cereale cu spectru larg la T1, cu aplicabilitate in mai multe culturi, care ofera un control superior asupra tuturor bolilor majore de inceput de sezon. Mai multe>>
06-03-2024 Cereale
In functie de zona, perioada optima pentru prima aplicare a ingrasamintelor din primavara la culturile de cereale variaza foarte mult. In Romania prima fractie de azot dupa perioada de iernare la cerealele de toamna poate fi aplicata de la sfarsitul lunii Februarie in zonele cu precipitatii scazute, pentru a profita de umiditatea din sol acumulata in perioada de iarna si continua pana la mijlocul luni Martie. Mai multe>>
05-03-2024 Cereale
Descopera tehnologia XR CARE de la BASF! Pachetul revolutionar pentru protectia culturilor de cereale include fungicidele Flexity® Trio si Revycare®. Mai multe>>
21-02-2024 Porumb
In cadrul celei mai recente editii a Congresului „De la fermieri pentru fermieri” a avut loc decernarea trofeelor Porumbul de Aur, iar la categoria neirigat castigator a fost desemnat tanarul Cristian Marginean din judetul Mures, care a ales hibridul Pioneer® P9241 si a obtinut o productie de 13.400 kg/ha, anunta compania Corteva Agriscience. Mai multe>>
16-02-2024 Cereale
Analizand sezonul agricol 2023, putem sa reamintim urmatoarele: conditii meteo capricioase (in unele zone s-a inregistrat seceta, in alte zone au cazut precipitatii considerabile, temperaturi fie prea scazute, fie prea ridicate, toamna fara precipitatii in zona de sud a tarii, conditii prielnice pentru zona de vest, ...), costuri ridicate pentru infiintarea culturilor, productii scazute si cu preturi de valorificare sub asteptarile producatorilor, ... Mai multe>>
16-02-2024 Porumb
Cultivarea porumbului este o practica veche care a ramas in top 3 in agricultura moderna datorita diverselor utilizari ale acestei cereale. Pentru a obtine o recolta bogata si de calitate, este esential sa se respecte anumite principii si sa se aplice tehnici adecvate in fiecare etapa a procesului de cultivare. Astfel, astazi iti vom prezenta 6 sfaturi importante care garanteaza succesul culturii tale. Mai multe>>
12-02-2024 Cereale
Buruienile sunt plante fara valoare economica atunci cand sunt intalnite in culturi si reduc productia. Buruienile consuma apa si nutrientii din sol in detrimentul plantelor cultivate. De asemenea, acestea reduc spatiul care revine plantelor cultivate, le umbresc, determina scaderea temperaturii la suprafata solului. Intr-un lan in care sunt buruieni, plantele cresc mai firave, au rezistenta mai mica la cadere, fructifica mai slab si devin sensibile la atacurile de boli si daunatori. Mai multe>>
26-01-2024 Grau
In 2023, Agricultura din Romania a continuat sa traverseze o perioada plina de provocari, unele cu un impact semnificativ: pretul oscilant al cerealelor, perioade secetoase in anumite zone, productie oscilanta pentru toate culturile, provocari pe care le vom intalni si in urmatorul sezon agricol. Combaterea buruienilor este principala lucrare de ingrijire din cultura cerealelor paioase. Pierderile de productie in cazul culturii de grau sunt de aproximativ 10 – 20%, dar pot ajunge in situatii ext... Mai multe>>
26-01-2024 Cereale
ADAMA Ltd., lider global in industria de produse pentru protectia plantelor, a anuntat lansarea a cinci fungicide noi pentru cereale pe piata din Europa pentru a combate cele mai importante boli care afecteaza randamentul productiilor in cele mai critice faze de dezvoltare ale culturii. Aceste produse ofera clientilor ADAMA un portofoliu cuprinzator de solutii inovatoare concepute pentru a oferi rezultate excelente in domeniu, fiind aplicabile in diferite etape ale tratamentului (T1, T2 sau T3) ... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>