Piata agroalimentara este din ce in ce mai uniforma, omogena si standardizata. Diferentele tind sa dispara, iar intr-un viitor nu foarte indepartat ne vom confrunta cu o piata in care acestea vor fi, practic, inexistente.
Globalizarea pietelor agroalimentare este un fenomen la care suntem martori noi toti. In acelasi timp insa, asistam la un fenomen contrar am putea spune, la fel de evident, anume la dorinta consumatorilor de a-si manifesta personalitatea si individualitatea. Din ce in ce mai mult, consumatorii (dar si pietele nationale), incearca sa descopere modele care sa-i diferentieze de “altii”, fie ei parteneri sau concurenti. In acest context, una din principalele probleme cu care se confrunta pietele este acea a capacitatii de anticipare si cuantificare a comportamentului “actorilor” care actioneaza pe piata. Astfel, exista si se manifesta comportamente specifice ce vizeaza integrarea “actorilor” in anumite grupuri sociale, in functie de propriile lor aspiratii; pe de alta parte insa, prin manifestarea unui anume tip de comportament se urmareste diferentierea, pe piata, a acestora. Totusi, tendinta dominanta care se manifesta pe piata este aceea a omogenizarii atitudinilor si comportamentelor “actorilor”. Altfel spus, ne indreptam, incet dar sigur, catre o piata globala.
Necesitatile si preferintele consumatorilor demonstreaza, in multe tari si zone ale lumii, o tendinta clara de omogenizare; de asemenea, ei sunt dispusi sa renunte la anumite avantaje care diferentiaza produsele, optând pentru calitate si preturi scazute (daca este posibil). Consecinta a globalizarii, standardizarea produselor genereaza economii de scara, altfel spus posibilitatea ajungerii, la consumator, a unor produse la preturi din ce in ce mai accesibile.
In prezent, se apreciaza ca pietele agricole din Romania sunt caracterizate printr-un grad redus de organizare, aceasta carenta influentând activitatea operatorilor de pe pietele respective si exercitand, evident, o serie de influente negative asupra comercializarii produselor agricole.
Valorificarea produselor agricole se confrunta cu o serie de probleme deja cunoscute: in perioada de dupa recoltare, oferta creste iar preturile scad, producatorii agricoli aflandu-se, de multe ori, in situatia de a nu-si mai recupera nici cheltuielile de productie avansate. O modalitate de reducere a riscului evolutiei (nefavorabile) pretului, precum si a altor tipuri de riscuri (de exemplu acela al ramanerii cu productia pe stoc) este reprezentata de utilizarea institutiei bursei de marfuri, in cadrul careia exista mai multe mecanisme de tranzactionare, care se deosebesc prin raportul intre riscul asumat si profitul asteptat, raport acceptat de catre participanti.
In cadrul tranzactiilor bursiere, se considera ca cea mai importanta variabila este pretul: intereseaza nivelul pretului la care producatorul este interesat sa vanda, precum si acela la care procesatorul este dispus sa cumpere. Contractele bursiere sunt contracte comerciale de vanzare-cumparare, cu clauze standardizate referitoare la cantitati, clase de calitate, clauze si metodologie de tranzactionare etc.
Bursele de marfuri agroalimentare ofera celor interesati facilitati de negociere, si anume: un mod organizat de comert si un program de negociere; uniformizarea si codificarea practicilor comerciale; reglementarea si supravegherea tranzactionarii; tipizarea conditiilor contractuale; colectarea informatiilor; garantarea probitatii profesionale a membrilor / participantilor.
Bursele de marfuri agroalimentare sunt caracterizate ca fiind atat un instrument speculativ, cat si antispeculativ, prin intermediul carora pot fi promovate diverse categorii de interese ale participantilor la derularea tranzactiilor. Ele sunt un instrument speculativ pentru cei care urmaresc obtinerea unor castiguri mari si rapide, dar care isi asuma, in aceeasi masura, si riscul pierderii. La origine, insa, bursele de marfuri agroalimentare au fost create ca un instrument antispeculativ de catre organismele profesionale ale producatorilor agricoli, procesatorilor si comerciantilor, pentru a se proteja de variatia preturilor.
Avantajele bursei ca instrument antispeculativ se manifesta atat la nivelul producatorilor agricoli (bursa poate fi un mijloc de fixare a preturilor la unele produse in avans, inainte de recoltare si chiar de insamantare, ceea ce limiteaza riscurile, precum si un instrument de predeterminare a sumei ce se poate castiga sau pierde prin stocarea produselor, comparativ cu vanzarea directa a acestora, ceea ce, de asemenea, limiteaza riscul), cat si la nivelul consumatorilor (bursa poate fi un mijloc de fixare in avans a preturilor materiilor prime agricole pentru o perioada data, acest fapt permitand previzionarea costurilor unitare si a preturilor de vanzare ale produselor obtinute din prelucrare).
In conditiile actuale, Uniunea Europeana reprezinta, cu certitudine, un model de dezvoltare pentru Romania. Accesul pe Piata Unica presupune acordarea unei atentii deosebite intregului sistem agroalimentar, pornind de la faptul ca U.E. inregistreaza performante deosebite atat in sectorul de prelucrare a produselor agricole, cat si in sfera distributiei, respectiv a consumului. Pentru Romania, integrarea in piata unica europeana este o necesitate economica, sociala si politica, care se bucura de adeziunea intregii societati, insa, exigentele aflate in fata pietei agroalimentare romanesti sunt foarte dure.
Aderarea la mecanismele U.E. presupune continuarea armonizarii legislatiei si institutiilor din domeniul agricol cu acquisul comunitar; elaborarea si introducerea unui sistem de standarde de calitate comparabil tarilor membre; sustinerea crearii filierelor pe produse; sustinerea formelor moderne de organizare a pietelor agricole etc.
