Miopatia pectorala profunda la pasarile crescute in sistem intensiv

Miopatia Pectorala Profunda sau “Boala de Oregon a muschilor verzi” este o afectiune caracterizata prin necroze localizate ale muschilor supracorticoizi sau m.pectoralis minor. Leziunile afecteaza adesea ambii muschi iar culoarea variaza de la hemoragii la decolorare galbena.

 

 

 

 

 

Aceste simptome sunt rareori detectabile inaintea disectiei muschilor afectati. Miopatia pectorala profunda a fost descrisa si in general observata mai intai la curcile de reproductie si gainile de reproductie, rase grele mature. Frecventa si gravitatea acestei afectiuni necrotice nu erau importante la tineretul de reproductie. Bineinteles, cand boala este identificata, muschii afectati trebuie declasati. La puii de carne boala poate ramane in majoritatea cazurilor total neobservata daca pasarile sunt vandute sub forma de carcase intregi sau transate.

Muschii pectorali (majori sau minori) sunt implicati in miscarile aripilor la pasari si reprezinta 1/5 din greutatea pasarii. Muschii pectorali majori (fileurile pieptului) atasati intre chila, iades si partea de jos a humerusului reprezinta perechea de muschi responsabili de miscarea descendenta a aripilor. Muschii pectorali minori (supracoracoizi) actioneaza pe de alta parte ca antagonisti ai muschilor pectorali majori ridicand aripa. Aceasta se realizeaza printr-un mecanism ingenios de funii si scripeti in cadrul caruia supracoracoidul este atasat de partea superioara a humerusului cu un tendon ce uneste trei oase ce formeaza centura umarului. In cursul contractiei, muschii pectorali minori exercita o apasare descendenta asupra tendonului si o forta ascendenta asupra aripii. Numerosi alti muschi mici ai aripii si umarului sunt implicati in alte tipuri de miscari ale aripii (inainte si inapoi, coborarea si ridicarea muchiei principale a aripii, flexiunea si extensia).

Boala muschilor verzi este o boala degenerativa a muschilor pectorali minori si se caracterizeaza prin atrofii si necroze caracteristice. Aceasta apare atunci cand fibrele musculare sufera un deficit de oxigen si este asociata cu provocarea pasarilor sa fluture aripile. Desi ambii muschi pectorali se contracta viguros, doar supracorticoidul este afectat. Pe parcursul contractiei, circulatia sanguina prin muschi creste semnificativ pentru a asigura plusurile de oxigen si substante nutritive necesare. Astfel muschii se dilata datorita unei cresteri a fluidului intracelular. Majoritatea muschilor au spatiu suficient pentru a se extinde, astfel ca sporirea dimensiunii lor nu le afecteaza functionarea normala.

Miopatia pectorala profunda evolueaza in trei faze:

1. 1. In faza de debut se intalnesc leziuni inflamatorii acute ale muschiului pectoral minor, acesta capata o nuanta rosiatica hemoragica.
   2. Faza in care leziunea din muschiul pectoral interior este mai bine definita si este, in unele cazuri, inconjurata de un inel hemoragic.
   3. Faza in care se produc degenerari progresive ale fibrelor musculare ale muschiului pectoral interior si apar necroze de culoare verzuie.

 

Desi incidenta miopatiei pectorale profunde este mai mare la puii de carne, ea poate sa apara la orice varsta sau greutate si depinde de sistemele de crestere utilizate.

Muschiul supracoracoid s-a dovedit a creste in greutate cu 20 % in cursul activitatii, dar, deoarece se afla intr-un compartiment rigid, delimitat pe doua laturi de chila si de o patura de muschi dur inelatic (fascia), muschiul supracoracoid nu se poate dilata in cursul activitatii. Astfel muschii inflamati obstructioneaza circulatia sangelui si devin ischemici. La puii de carne ischemia s-a limitat in principal la treimea mijlocie a muschiului supracoracoid.

In leziunile acute intregul muschi supracoracoid are un aspect pal si umflat si este acoperit de o membrana fibrinoasa, uneori cu hemoragii. Tesutul necrotic este alb sau roz, iar marginile exterioare prezinta o tenta verde. Leziunile se limiteaza de regula la portiunea de mijloc a muschilor supracorticoizi. In cazurile cronice, portiunea de mijloc a muschilor este de culoare galben-verzuie. La taiere, suprafata muschiului este uscat si friabil.

 

 

Histologic se observa zone mari de fibre musculare inflamate si necrotice. In etapele timpurii ale leziunii, miofibrele degenerate si necrotice sunt, de regula, infiltrate cu macrofage. In leziunile cronice sau vechi, observate in special la curci si gaini de reproductie de rase grele, partile afectate ale muschilor pectorali profunzi sunt inlocuite de un tesut fibro-adipos, rezultat din inlaturarea masei muschilor necrotici de catre reactia inflamatorie.

Selectia intensiva a pasarilor a contribuit la aparitia acestui sindrom al pasarilor, mai ales la curci unde defectul pare sa se mosteneasca. Pasarile crescute in sistem intensiv industrial sunt tinute relativ inactive pe toata perioada de crestere, iar muschii supracoracoizi sunt insuficient exersati pentru a se dilata si a forta extinderea in compartimentul rigid delimitat de oase si fascii. Cand, in sfarsit pasarile isi flutura aripile cu putere, acest compartiment nu se poate acomoda volumului muschilor rezultat de pe urma unui ritm de crestere rapid. Contractia excesiva a muschilor pectorali, in special in cursul zilelor de taiere poate aparea datorita cresterii activitatii pasarilor (fluturarea aripilor si lupta) in hala. La activitatea pasarilor contribuie multi factori printre care si dieta pasarilor inainte de abatorizare, activitatea crescatorilor in hala, zgomotul sau intensitatea luminii, programele de iluminat sau eliminarea furajelor.

Medic veterinar,
Dr. Galatanu Diana