Perioada optima pentru tunsul oilor se stabileste in functie de rasa, factorii climatici si posibilitatile de adapostire. Oile cu lana groasa si semifina, crescute in zone de altitudine mare, fiind mai rezistente la variatiile de temperatura, se pot tunde mai devreme, chiar in prima jumatate a lunii mai.
Cand sunt duse pe pasuni alpine este bine sa fie tunse cu o luna inainte de urcarea la munte, pentru cresterea lanii cu 1-2 cm pana la aceasta data si pentru deplasarea acestora cu o mai multa usurinta. Oile Merinos si Spanca, fiind mai sensibile, se tund intre 1-10 iunie sau in functie de necesitati, daca exista posibilitati de adapostire. Oile care pierd lana datorita scabiei, vor fi tunse inainte de perioada planificata.
Tunsul oilor in fermele mari se organizeaza dupa un plan in prealabil stabilit. In acest plan, se indica data cand vor fi tunse oile din fiecare turma, numarul de tunzatori, inventarul si materialele necesare, cat si amenajarile pentru buna desfasurare a activitatii. Locul de tundere va fi amenajat la adapost de ploaie, soare si vant, in saivane, magazii sau grajduri goale, care permit amenajarea unui compartiment de asteptare (ferit de ploaie) pentru oile care urmeaza la tuns si un compartiment pentru tuns. In acest ultim compartiment se amplaseaza mese, sau se intind prelate pe jos, pentru a evita murdarirea lanii. Tot aici, se instaleaza cantare pentru cantarirea oilor si a lanii tunse si mese de sortare. Pentru a evita imbolnavirea oilor in caz de ploaie, se amenajeaza un loc acoperit pentru oile tunse. Inainte de tuns, oile nu vor fi hranite si adapate timp de 12-14 ore, in scopul prevenirii accidentelor. In cazul existentei mai multor rase de oi, tunsul va incepe cu rasele si categoriile de animale mai putin valoroase. Oile bolnave de scabie sau variola vor fi tunse separat, iar lana acestora se va ambala in saci etichetati si inchisi ermetic.
La noi in tara, se utilizeaza doua sisteme de tundere: manual si electromecanic. Tunsul electromecanic prezinta reale avantaje, intrucat mareste productivitatea muncii (cu 300%), usureaza munca tunzatorilor, sporeste productia de lana tunsa cu 150-200g/cap, iar lana este mai uniforma. Totodata oile sufera mai putin (durata tunsului fiind redusa) si sunt mai putin expuse ranirii. De exemplu foarfecele (in cazul tunsului manual) sau cu masina de tuns trebuie manevrate cat mai aproape de pielea animalului, evitand trecerea pe acelasi loc de doua ori. Dupa tundere, lana trebuie sa-si pastreze integritatea, sub forma de “cojoc”. Lana murdara si cea groasa de pe extremitati (coada, cap) se separa de cojoc si se ambaleaza separat, constituind lana “codina”. Se va evita producerea ranilor in timpul tunsului, iar cand acestea apar, se vor pensula cu tinctura de iod sau creolina. Tunsul se va efectua evitand maltratarea animalelor. Dupa tundere, lana este cantarita si examinata de catre un sortator. Apoi oile tunse sunt cantarite individual si luate in primire de ciobani. In primele 5-6 zile dupa tundere, oile sunt sensibile la raceli si, ca atare, vor fi pasunate in apropierea adaposturilor, iar la 10-12 zile dupa tundere li se face imbaierea pentru prevenirea scabiei. Mieii pot fi tunsi la varsta de 4-5 luni, operatie care poarta denumirea de “mituire”. Aceasta se face numai daca mitele au o lungime de cel putin 4 cm. Mituitul contribuie la o mai buna dezvoltare corporala si la sporirea productiei de lana in anii urmatori.
Medic veterinar
Dr.Galatanu Diana Monica
