Productia de lapte la oi

CategorIes:

By

·

3 – 5 minute
Productia de lapte la ovine
Productia de lapte la ovine

Laptele de oaie este un produs valoros, folosit la noi in tara pentru preparatele branzeturilor de calitate superioara, mult apreciate de consumatori. Comparativ cu laptele de vaca, are o valoare nutritiva superioara datorita compozitiei chimice: contine 5-6% proteine si 6-8% grasime. In Europa, tarile cele mai mari consumatoare de lapte de oaie sunt: Franta, Grecia, Bulgaria, Romania.


In tarile in care se exploateaza oile numai pentru lana si carne, acestea nu se mulg. In tara noastra, oile sunt mulse dupa intarcarea mieilor, timp de 60-70 zile, la inceput de 2-3 ori pe zi, apoi o singura data. Pentru a stabili in ce masura mulgerea oilor (de exemplu Merinos), influenteaza productia de lana s-au efectuat o serie de cercetari care au demostrat ca mulgerea nu influenteaza negativ cantitatea de lana obtinuta daca oile sunt hranite rational. Productia lor de lapte prezinta importanta si pentru cresterea mieilor. Cu cat oile dau mai mult lapte, cu atat mieii se dezvolta mai repede, deci productia de carne de miel este mai mare. Se pune deci problema selectiei oilor si pe baza acestui criteriu.

Factorii care infuenteaza productia de lapte pot fi grupati in factori genetici si factori de mediu, la care concura si diferitele sisteme tehnologice de crestere in exploatare.

Factorii genetici – individul. Indivizii izolati, chiar in cazul aceleiasi rase si turme, pot prezenta o variabilitate mai mare decat mediile intre rase. De asemenea este cunoscut faptul ca in aceleasi conditii de mediu, in cadrul aceleiasi rase si turme sunt oi ce nu au lapte sa-si creasca mielul, alaturi de exemplare ce produc in total 200-300 l/lapte. Explicatia unei variabilitati asa de mari poate fi gasita in lipsa unei selectii sustinute pentru ameliorarea acestei insusiri. In ce priveste facorul rasa, mediile raselor variaza mai putin decat valorile individuale pe baza carora au fost calculate. Din punct de vedere lactogen, rasele pot fi grupate in patru categorii: Friza, Awassi, Chios, Lacaune, grupate apoi intre rase cu productie buna, mijlocie si redusa. Rasa infuenteaza nu numai cantitatea, ci si calitatea laptelui. Astfel componentii chimici ai laptelui de oaie pot prezenta diferente in functie de rasa, de pana la 20%.

Factori de mediu extern – alimentatia. Daca in unele unitati oile nu produc cantitatea necesara de lapte pentru cresterea normala a mielului, aceasta se poate datora, in primul rand, faptului ca nu le sunt asigurate cerintele de proteina si energie din hrana pentru productia laptelui (0,7 U.N si respectiv 85 g P.B.D pentru fiecare litru de lapte, peste necesarul de intretinere). Clima influenteaza de asemenea, productia de lapte. Temperaturile prea ridicate sau prea scazute, vanturile puternice, umiditatea in exces, diminueaza productia de lapte.

Factorii de mediu intern. Varsta oilor, precum si numarul de lactatii influenteaza productia de lapte. Se constata ca pana la a treia lactatie, la varsta de 4 ani, productiile realizate se situeaza sub media pe viata productiva, intre 4-7,5 ani peste media pe viata, dupa care scad din nou. Varsta oilor are o influenta si asupra procentului de grasime, valoarea lui cea mai ridicata fiind intre 2-4 ani. De asemenea intre greutatea corporala si productia de lapte exista o corelatie pozitiva, semnificativa.

Prolificitatea. Productia de lapte a oilor care au facut gemeni este mai mare cu 30% fata de oile care au fatat un singur miel. Se apreciaza ca la oile cu trei miei, productia de lapte este cu 65% mai mare decat la cele care au fatat un singur miel. Faptul ca productia de lapte a oilor-mame nu se dubleaza sau tripleaza corespunzator cu numarul mieilor nascuti duce la realizarea de catre sugarii acestora a unor sporuri medii cu 45-55% mai mici fata de mieii unici. Pana la faza de adult insa, aceste pierderi se recupereaza partial, dat fiind energia de crestere mai buna a gemenilor si faptului ca acestia, fiind mereu flamanzi, se desprind mai repede cu consumul de hrana suplimentara.

In general, evolutia cantitatilor zilnice de lapte in decursul unei lactatii se prezinta sub forma unei linii curbe ce atinge punctul maxim in luna a 2-a sau a 3-a, dupa care scade treptat. Durata lactatiei, in conditiile obisnuite de crestere din tara noastra, este 6-7 luni, incepand cu luna martie si se incheie in luna septembrie.

La rasele ”specializate” durata lactatiei este de 8-10 luni. Durata perioadei de alaptare variaza de la 2-120 zile, in functie de tehnologia de crestere adoptata si influenteaza productia de lapte pe perioada de muls. Frecventa mulsorilor influenteaza atat productia zilnica, cat si pe cea totala pe intreaga lactatie. De regula la inceputul perioadei de exploatare pentru lapte, oile se mulg de 3 ori pe zi, catre mijlocul lactatiei de 2 ori/zi, iar la sfarsitul lactatiei numai o singura data pe zi. Pentru a putea face selectia dupa productia de lapte trebuie sa fie organizat controlul cantitativ al productiei de lapte la oi. Controlul productiei de lapte la oi se efectueaza utilizand doua metode: metoda coeficientului de control si metoda sondajului.


Medic veterinar

Dr.Galatanu Diana Monica

 

 

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.