Pe 24 februarie, românii celebrează un simbol autohton al dragostei, cu ritualuri populare și semnificații străvechi
În România, Dragobetele este o sărbătoare tradițională asociată iubirii, romantismului și revenirii primăverii, celebrată în mod obișnuit la 24 februarie în fiecare an. Această dată este considerată „cap de primăvară” în calendarul popular și marchează un moment în care atât natura, cât și sentimentele sunt celebrate, fiind comparată adesea cu ziua Sfântului Valentin, dar cu rădăcini mult mai adânci în folclorul autohton.
Originea acestei sărbători este strâns legată de figura mitologică a lui Dragobete, personaj considerat fiul Babei Dochia, simbolizând tinerețea, dragostea și veselia. În tradiția românească, această zi este privită ca timpul în care și păsările își găsesc perechea și își construiesc cuiburile, ceea ce reflectă legătura sărbătorii cu fertilitatea și reînnoirea vieții.
Obiceiuri tradiționale în mediul rural
În satele din diverse regiuni ale țării, obiceiurile de Dragobete erau însoțite de activități specifice pentru tineri. O practică des întâlnită era ca băieții și fetele să se întâlnească în fața bisericii, îmbrăcați în haine de sărbătoare, după care plecau împreună în păduri și pajiști pentru a culege primele flori de primăvară. Această activitate simboliza nu doar începutul sezonului cald, ci și dorința de dragoste și conexiune între tineri.
Un moment iconic al acestei tradiții este „zburătoritul” fetelor, adică alergarea lor prin sat la prânz, urmate de tineri care încercau să le ajungă din urmă. Dacă băiatul ajungea fata pe care o plăcea și fata își dorea același lucru, se producea un sărut în fața comunității, simbol al angajamentului pentru anul următor. Din această tradiție provine și expresia cunoscută „Dragobetele sărută fetele”.
În unele zone, se spune că cei care participă la obiceiurile de Dragobete vor fi protejați de boli pe parcursul anului, în special de febră, iar cei care nu văd sau nu interacționează cu celălalt sex în această zi ar putea întâmpina dificultăți în găsirea unui partener.
Ritualuri și semnificații populare
Unele tradiții includ și practici menite să aducă noroc sau sănătate. De exemplu, în anumite comunități, fetele spălau fața cu zăpadă adunată înainte de 24 februarie pentru a le aduce bucurie și prosperitate în anul ce urmează. Alte obiceiuri susțin că femeile tânjeau după apă sau visau la viitorul soț după ce mâncau o pâine sărată făcută de femeia cea mai în vârstă din gospodărie și puneau sub pernă busuioc, crezând că astfel vor avea vise despre viitorul partener.
Dobrogea (zone rurale din Tulcea și Constanța)
În Dobrogea, în special în mediul rural, tradiția a fost influențată de specificul multietnic al regiunii. În unele sate românești, Dragobetele era legat de începutul muncilor agricole de primăvară și de credința că păsările „se logodesc” în această zi. Tinerii obișnuiau să participe la jocuri și hore organizate în centrul satului.
Muntenia (zone rurale din Argeș, Dâmbovița, Prahova)
În zone din Muntenia, Dragobetele era asociat cu protecția împotriva bolilor și cu norocul în dragoste. În unele sate din județul Argeș s-a consemnat obiceiul ca fetele să spele fața cu zăpadă păstrată din iarnă sau cu apă din izvoare considerate curate, crezând că astfel vor fi frumoase și iubite. Tot în această regiune, exista credința că cei care nu sărbătoresc ziua pot avea ghinion sentimental în acel an.
Oltenia (zone rurale din Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți, Vâlcea)
În sudul țării, în special în satele din Oltenia, Dragobetele a fost celebrat ca o zi dedicată întâlnirilor tinerilor necăsătoriți. În unele localități din județele Dolj și Olt, tinerii se adunau dimineața și plecau în grup spre pădure pentru a culege flori de primăvară. La întoarcere avea loc obiceiul numit „zburătoritul”, când fetele alergau spre sat, iar băieții le urmăreau. Dacă fata accepta să fie prinsă și sărutată, gestul era considerat o promisiune simbolică de iubire pentru anul în curs.
Sudul Transilvaniei (zone rurale din Făgăraș și Mărginimea Sibiului)
În anumite comunități din sudul Transilvaniei, Dragobetele era o zi în care tinerii participau la șezători sau întâlniri organizate în gospodării. Deși aici tradițiile au fost mai puțin spectaculoase decât în sudul țării, se păstra ideea că 24 februarie este un moment favorabil pentru începutul unei relații și pentru legături trainice.
Bucovina (zone rurale dinjudețul Suceava)
În Bucovina, sărbătoarea a fost mai puțin asociată cu alergatul ritualic, dar a păstrat simbolistica iubirii și a primăverii. În unele sate se considera că ziua de 24 februarie este potrivită pentru a începe noi relații și pentru a aduce armonie în cuplurile deja formate.
Semnificația în prezent
Deși azi multe dintre aceste obiceiuri nu mai sunt la fel de răspândite în mediul urban, ele continuă să fie păstrate în multe comunități rurale, iar unele elemente sunt reînviate în festivaluri locale sau evenimente culturale care promovează tradițiile românești.
Dragobetele rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural românesc, oferind o alternativă autentică la sărbătorile importate și punând accentul pe conexiunile umane, natura în renaștere și valorile comunitare. În zilele noastre, românii sărbătoresc această zi fie prin întâlniri tradiționale în sate, fie prin gesturi moderne de afecțiune și daruri, continuând astfel o tradiție de secole care celebrează iubirea „în stil românesc”.
