Unul dintre semnele care alarmează fermierii este albirea și uscarea spicului de grâu
Primăvara poate aduce schimbări bruște de temperatură, episoade de frig, secetă sau perioade cu umiditate ridicată. Pentru culturile de cereale păioase, aceste condiții pot produce simptome care par asemănătoare, dar au cauze diferite.
Unul dintre semnele care alarmează fermierii este albirea și uscarea spicului de grâu, fenomen cunoscut popular și ca „vârf alb”.
Important este ca acest simptom să nu fie interpretat automat ca boală. Albirea spicului poate fi provocată de:
🔹 stres termo-hidric
🔹 boli ale spicului, cum ar fi fuzarioza sau bacteriozele
🔹 dăunători care afectează paiul și alimentarea spicului
O diagnosticare corectă în câmp ajută la evitarea tratamentelor inutile și la alegerea măsurilor potrivite.
Cum poate fi recunoscut stresul termo-hidric?
În cazul stresului provocat de frig, secetă sau blocarea transportului de apă și nutrienți, albirea apare de obicei în treimea superioară a spicului. Trecerea dintre partea albă și partea verde este clară, iar glumele sunt curate, albe și uscate, fără spori sau pete vizibile.
Simptomele apar, de regulă, după înghețuri târzii, valuri de frig sau perioade prelungite de secetă. În aceste situații, vârful spicului poate rămâne steril, iar boabele din acea zonă pot lipsi.
Când poate fi vorba de boli?
Bolile spicului pot apărea în orice zonă a acestuia: la bază, la mijloc sau pe întreg spicul. Trecerea dintre țesutul afectat și cel sănătos este mai puțin clară, cu zone îngălbenite, brunificate sau necrozate.
În cazul unor boli fungice, pot apărea urme de praf roz-portocaliu, iar în cazul bacteriozelor pot fi observate picături lipicioase. De regulă, simptomele apar după perioade cu ploi, umiditate ridicată și temperaturi moderate.
În aceste situații, este importantă evaluarea atentă a culturii și alegerea unui tratament numai dacă acesta este justificat de nivelul atacului și de recomandările specialiștilor.
Cum pot fi recunoscuți dăunătorii?
Atacul unor dăunători poate duce la albirea spicului atunci când alimentarea acestuia este întreruptă. Spicul se poate usca treptat, iar planta poate părea afectată uniform.
Un semn util în câmp este faptul că spicul se poate smulge ușor din teacă. De asemenea, în interiorul paiului pot fi observate galerii, resturi asemănătoare rumegușului sau urme de hrănire. De obicei, plantele afectate apar izolat, împrăștiate neregulat în cultură.
De ce este importantă diferențierea?
Pentru că măsurile sunt diferite:
– dacă este stres fiziologic, fungicidele nu rezolvă cauza;
– dacă este boală, poate fi necesară intervenția rapidă, în funcție de diagnostic și de stadiul culturii;
– dacă sunt dăunători, paguba produsă în interiorul paiului poate fi deja ireversibilă pentru plantele afectate, iar observațiile trebuie folosite pentru deciziile din sezonul următor.
În cazul stresului termo-hidric, pot fi avute în vedere măsuri de susținere a plantei, precum aplicarea unor produse cu rol de reducere a stresului, acolo unde sunt justificate tehnologic. În cazul bolilor sau dăunătorilor, decizia de tratament trebuie luată pe baza observațiilor din teren, a pragurilor de intervenție și a recomandărilor specialiștilor fitosanitari.
Concluzie
Un spic albit nu spune întotdeauna aceeași poveste. Poate indica stres climatic, boală sau atac de dăunători.
De aceea, înainte de aplicarea unui tratament, este importantă verificarea atentă a simptomelor în câmp. O observație corectă poate reduce costurile inutile și poate ajuta la protejarea recoltei.
Sursa: ANF – Autoritatea Națională Fitosanitară
