O mica intamplare din viata lui Cuza -Voda.

Pe cand Voda Cuza era domnitor, intr-o zi a plecat c-un insotitor prin judete, obiceiul lui, ca sa vada cum traieste lumea; ce zice despre el, si cum se face slujba pe la ispravnicii. Si cum era pe inserate, a mas la o manastire de calugari. Nu-l cunoastea nimeni.

 

La masa calugarii greci i-au dat fasole, caci era tocmai in post, si lui i s-a parut asa de buna , ca a mai cerut un taier.

A doua zi a plecat.

Ajuns la Iasi, chema pe bucatarul palatului si-i spune:

-Pentru azi la pranz sa fierbi fasole si aduci muraturi, ca suntem in post si apoi mai este si sfanta vineri.

 

Bucatarul asa a facut.

Voda manca, insa , ii spune aghiotantului sau:

-Asa-i ca e buna, dar totusi nu este ca fasolea de la manastire. Ce mai fasole era aia.

 

Dupa masa chema bucatarul:

-Sa te duci numaidecat la manastirea cutare si sa-l intrebi pe bucatar cum fierbe el fasolea ca tare a fost buna.

 

Bucatarul manastirii, hot, n-a vrut sa-i arate mestesugul.

-S-o ferbi cu apa de garla; nu cu apa de put. Asta-i secretul. Ai inteles ori nu? Ii spune.

-Am inteles.

-Bine, atunci du-te de o fierbe asa.

 

Vine bucatarul la Iasi, si-i spune lui Voda araturile bucatarului manastirii.

-Asa s-o ferbi si tu de-acum inainte.

 

Fierbe bucaturul fasolea asa cum i-a spus cel de la manastire, mananca Voda si zice:

-Buna este; dar ca aia nu ! Pacat de muraturi !

 

Si iar il ia pe bucatar:

-Sa te duci sa-i ceri fasole din sacul lor; din care fierbe pentru calugari. Ai inteles?

-Am inteles Maria – Ta !

 

Se duce bietul om la manastire si cere fasole de-a lor si bucaturul ii da din aceea la masa. Dar Voda tot n-a fost multumit. Ar fi vrut sa fie laudata macar o data bunatatea fasolei la palat.

Atunci bucatarul s-a dus din nou la manastire si nu l-a lasat pe grec, pana nu i-a dat reteta .

Si in adevar, grecul ii spune la ureche:

-Cand pui fasolea la fiert, ai grija sa nu uiti ca sa arunci pe fundul oalei cateva bucati de sunca de porc, afumata, taiata asa, felii, cat sa acopere fundul oalei….

 

Pleaca bucatarul scarpinandu-se dupa ureche (zicandu-si „asa stiam si eu”), vine la palat si il intreba Voda:

-Ei ti-a dat retea ?

-Mia dat Maria-Ta.

-Bine, asa s-o fierbi, dupa reteta.

 

S-apuca bucaturul de alege fasolea bob cu bob, taie felii-felii de sunca de porc, afumata, le aseaza pe fundul oalei, apoi pune fasolea deasupra si o ferbe !

Lui Voda fiindu-i foame, vine pe la bucatarie si intreaba:

-Ei, gata-i fasolea ?

-Gata, Maria-Ta.

 

 

Da Voda n-are de lucru, ia o lingura mare, cu coada lunga, da cu ea prin oala, o invarteste, mesteca si cand colo ce sa vada ? O bucata de sunca, uita asa de mare.

Si ia pe bucatar la rost ca…

-De ce ai vrut sa spurci talharule, azi, vineri ? – ca se intamplase tot intr-o zi de vineri, in ziua aceea. Si mi-l inhata.

 

Dar bucatarul ii ceru voie pentru o vorba:

-Sa vedeti, Maria – Voastra. Asa a fost fiarta si fasolea pe care ati mancat-o la manastire unde ati mas acum catva timp. Bucatarul manastirii mi-a spus secretul asta, Nu m-ati trimes maria voastra la el? Ce sunt eu de vina?

… Asta le era traiul la astfel de oameni trantori ghiftuiti, – traiti pe spinarea altora; iar rasplata si-au luat-o singuri.

 

Scrisa de Al. Stoiculescu, la 13 martie 1935, de fel din Giurgiu, pensionar CFR si asezat in Piatra Neamt.