Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale in vizita in judetul Sibiu

By

·

2 – 3 minute
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale in vizita in judetul Sibiu

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale in vizita in judetul Sibiu

La invitatia presedintei Consiliului Judetean Sibiu, Daniela Cimpean, Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Adrian Oros, impreuna cu vicepremierul Romaniei, Raluca Turcan se vor afla sambata, 22 august intr-o vizita de lucru in judetul Sibiu, transmite Consiliul Judetean Sibiu.

Daca vizita doamnei vicepremier este una obisnuita in judetul nostru, fiind activ implicata in proiecte care tin de la infrastructura pe sanatate, pana la dezvoltarea comunitatilor locale, vizita dlui ministru reprezinta o oportunitate de a prezenta direct, ministerului de resort, care sunt nevoile producatorilor din judetul nostru, dar si care sunt masurile necesare pentru o crestere sustenabila. Cunoastem implicarea si dorinta dlui. ministru Adrian Oros de a sustine dezvoltarea fermierilor locali, cresterea acestora, precum si gasirea unor solutii fezabile bazate pe opinii din vizite constante in teren.

Asadar, agenda vizitei din judetul Sibiu a dlui. ministru si a dnei. vicepremier va incepe cu o intalnire alaturi de reprezentantii din institutii deconcentrate cu atributii pe agricultura si dezvoltare rurala din judetul Sibiu. Intalnirea va avea loc la Institutia Prefectului, iar in cadrul intrevederii se vor purta discutii despre situatia agriculturii in judet, principalele provocari, dar si ce solutii exista pentru depasirea problemelor cu care se confrunta acest domeniu in prezent.

Vizita va continua la Targul de tara din cadrul Muzeului ASTRA care reuneste producatori de alimente, artizani si mesteri populari din judetul Sibiu, fiind urmata de o intalnire cu crescatorii de ovine din judetul nostru, dar si cu Asociatia Telemeaua de Sibiu. Aici, vor fi dezbatute teme care tin de perspectivele de dezvoltare ale fermierilor, care sunt cele mai bune solutii pentru valorificarea lanii, care sunt oportunitatile de finantare pentru crescatorii de ovine, dar si cum pot fi valorificate produsele lactate care provin din oierit.

Pentru a arata si exemple de buna practica din judetul nostru, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, alaturi de vicepremierul Romaniei si presedinta Consiliului Judetean Sibiu vor vizita ferma unuia dintre producatorii din judet care detine o suprafata de teren arabil de 2200 mp, acoperit cu solarii dotate cu sistem central de incalzire, unde cultiva legume cum ar fi: cu tomate, fasole verde, varza, conopida, gogosar, salata si ridichi. Produsele sunt valorificate de producator la Piata Volanta Transilvania, care se afla in subordinea Consiliului Judetean Sibiu.

Karpaten Meat va fi urmatoarea vizita a delegatiei, unde experienta producatorului de carne de vita de calitate din bovine Angus, se imbina perfect cu pasunile nelucrate din judetul Sibiu.

“Dezvoltarea sustenabila si sustinerea producatorilor din judetul Sibiu este una dintre prioritatile pe care mizam si am avut numeroase actiuni care au contribuit la cresterea acestui sector. Suntem printre primele judete din tara care a introdus gastronomia in Strategia de dezvoltare, si care a definit termenul de ‘local’ pentru impulsionarea consumului. De asemenea, am creat un compartiment de Dezvoltare durabila cu scopul de a identifica, promova si sustine producatori din judet. Vizita dlui. ministru Adrian Oros, precum si a vicepremierului Romaniei dna. Raluca Turcan vine in sprijinul eforturilor sustinute de a gasi solutii care sa promoveze agricultura romaneasca si dezvoltarea rurala, consumul produselor locale, dar si promovarea lanturilor scurte de aprovizionare. Toate acestea fac parte din Pactul Verde European, strategie pe care imi doresc sa o aplicam in judetul nostru.” a declarat Daniela Cimpean presedinta Consiliului Judetean Sibiu.

Consiliul Judetean Sibiu

  

 


Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.