Maini negre, cu degete tabacite de radacina buruienii ce-si face loc printre tulpinile de ardei si calcaie crapate de apa de irigat si pamant calcat zi de zi cu talpa goala… Oamenii astia se chinuiesc practic pentru mai nimic. O tarna cu ardei, o alta cu vinete si cateva lazi cu rosii.
Odinioara, zonele legumicole de pret ale Buzaului, Maracineni, Matesti, Sageata, Glodeanu Silistea si Sarat, Lipia sau Merei, erau inconjurate de militieni, cate 60-70 in jurul unui sat, astfel incat recolta sa ajunga acolo unde trebuie. La tovarasii aleşi!, spun oamenii. Acum insa…
Imaginea taranului cu mainile si calcaiele crapate este de vazut la fiecare margine de sat al Buzaului care are o bucata de pamant roditor. Povestea incepe intr-o zi cu 35 de grade C in aer si vreo zece in plus la nivelul solului. Adaugam si nori de praf, galagie si o duzina de probleme, dar si pasiune si munca neplatita. Pana una alta, gradinarii Buzaului isi gasesc singuri rezolvare: caldura o combat cu imbaierea palariei de paie; lipsa apei de irigat cu galeata cu apa potabila; iar absenta depozitelor pentru legume ori a unei piete sigure o suplinesc cu o piata angro asezata chiar pe DN2 E 85 Buzau – Urziceni, la capatul satului intesat cu solarii, Pitulicea.
Am cautat la Buzau si gustul care a facut celebre ceapa, rosia si varza. Si l-am gasit tot in gradina. Ceapa de apa e dulce, zemoasa, iar rosia iti lasa in gura o singura dorinta: mai vreau.
Pe vremuri, Buzaul era una dintre vedetele emisiunilor Viata Satului. Legumele buzoiene erau la fel de celebre ca granele Baraganului sau ca lactatele dobrogene, iar recoltele de la Maracineni, Matesti, Glodeanu Silistea si de la cel Sarat, din Sageata, Lipia-Merei sau Candesti – dincolo de raportarile pompoase – erau adevarate spectacole in care rolurile principale reveneau celor mai zemoase rosii, celor mai fragede verze si celor mai dulci cepe…
Am colindat, asadar, vara asta, Buzaul in lung si-n lat ca sa vedem ce s-a schimbat. Si nu prea sunt notabile schimbarile. Nicolae are 34 de ani. Pe o ploaie mocaneasca rece, de vara, si negrul ca pamantul pe care il rascolea cu plugul tras de cal, sarbul din Buzău – sarbi, asa sunt numiti legumicultorii care si-au infiintat gradini pe malul raului Buzau – isi scrasneste amarul printre dinti si le aduce aminte conducatorilor de azi ai tarii ca legumicultorii ca el nu au vazut vreodata subventiile cu care ei se lauda in campanii electorale.
Nea Gogu, in fapt Barbu Preda, si Primaru’, Constantin Platica, din Pitulicea spun lucrurilor pe nume stergandu-si cu dreapta sudoarea groasa de pe fruntea arsa de soare: “facem solarii de 40-50 de ani. Nici nu vrem sa le mai vedem. Aici, la noi a mers, dar pe vremea lui Ceausescu. Atunci din rosiile vandute iti schimbi maşina, acu’ strangem bani de vreo 15 ani ca sa ne luam una noua.”
Ofteaza amandoi. Parca si soarele e mai aprig. La fel ca aceia din Pitulicea, toti legumicultorii buzoieni se lupta astazi cu pamantul avand in minte mereu imagini de altadata.
Necazurile sunt: lipsa pietei de desfacere, politica de importuri a retailerilor si degradarea sistemului de irigatii. Dar nu se lasa.
Nea Gogu de la Pitulicea e mai explicit: “Cine nu cultiva rosii in satul nostru e de rasul lumii. Doar betivii si prostii stau degeaba la Pitulicea“. Si astfel, la rascrucea DN 2 E85 Buzau-Urziceni a aparut una din cele mai mari piete angro de legume din tara: “Caldarusanca“. E cea mai mare piata angro din partea asta de tara. Si nimeni nu face un efort ca oamenii astia sa aiba macar o taraba pe care sa-si urce sacii, in asteptarea samsarilor si a angrosistilor..
Producatorii ne povestesc ca piata este cautata de proprietarii de magazine sau tarabe prin pietele mari ale Capitalei, Aradului, Timisoarei, Neamtului, Sibiului.
Bat uneori drum lung pentru a cumpara vestitele legume cultivate de oameni vrednici din sate cu nume care ti se intiparesc in minte: Glodeanu Sarat, Mihailesti, Margineanu, Glodeanu Silistea, Maracineni, Matesti si Candesti..
“Ne doare, domle, ne doare! Marfa se deterioreaza si trebuie sa o dam cu un leu, un leu cincizeci kilogramul de rosii la angro. Pierderile le suportam tot noi. Nici zece la suta nu-s producatori pe piata. Pe tarabe nu putem sta pentru ca avem de lucru in gradina. Asa ca dam la samsari.” Producatorii nu ar avea nimic impotriva intermediarilor, pentru ca ei nu au timp sa se ocupe si de negot.
Li se pare insa nedrept ca intermediarii sa obtina pret dublu pe marfa vanduta, in conditiile in care nu fac decat s-o transporte. Si se pare ca-i o afacere buna, din moment ce intermediarii vin tocmai de la Arad pentru rosiile de Buzau.
Samsarii spun la randul lor ca ar vrea ei sa scoata marfa pe piata cu 5 lei, insa n-au incotro si dau marfa angro cu 1,5-2 lei kilogramul. Or fi sinceri? Sau e o gogoasa umflata? Pentru ca altfel cum si-ar permite sa vina saptamanal la Buzau pentru o duba cu rosii?
In mod normal, regulile sant stabilite de cerere si de oferta, dar producatorii sant nemultumiti pentru ca nu exista nici un control al preturilor si al pietelor. Oamenii ar vrea ca marfa veche, fara cautare pe piata, sa ajunga la o fabrică de conserve. Ca pe vremuri.
Despre inceputurile legumiculturii in Buzau ne povesteste Grigore Buga din Măteşti.
De la el aflam ca afacerea cu legume a fost “implementata de investitori straini“: “Prin secolul al XIX-lea a fost adusă traditia aici de catre bulgari care au fugit de sub turci si s-au dat drept sarbi ca sa nu fie omorati. S-au intins cu gradinile pana unde au gasit apa de irigat prin cadere libera, adica pana la noi la Matesti“.
Azi, cea mai mare problema a celor peste doua mii de legumicultori din zona Glodeanu Sarat si Matesti ramane desfacerea marfii. Pentru asta, explică unul dintre taranii cu pantalonii sumesi pana la genunchi si mainile crapate de cat pamînt cuprind zilnic, se face acum o asociatie la Glodeanu Sarat, insa usile catre birouri sant cam inchise.
Altii nu mai asteapta rezolvari de la nimeni. Isi iau pur si simplu marfa si o vand la poarta, in strada.
Pana una alta, singurele ocazii in care producatorii isi pot prezenta cu mandrie legumele sant asa numitele sarbatori ale recoltei, cum va fi si cea programata la 28 septembrie la Matesti, de care primarul Iulian Manea e foarte incantat.
Taranilor le ramane doar satisfactia ca fac bine ceea ce fac si ca gospodinele adevarate stiu sa faca la piata diferenta intre legumele aratoase, dar fade din import si cele sanatoase si gustoase de pe la noi. De la Buzau.
In perioada de glorie a legumiculturii buzoiene s-a infiintat Statiunea de Cercetare, care, de-a lungul a 51 de ani, a inventat peste 20 de soiuri de rosii, ardei si alte legume. Se facea pe atunci cercetare pe 500 de ha de pamant. Acum, au mai ramas 67, dar interesele imobiliare ameninta sa le imputineze la 17.
Florica Gheorghe, secretar stiintific, ne-a invitat in sera experimentala a staţiunii: cercetatorii au o cultura de castravete hibrid, Favorit, extrem de productiv; un hibrid de tomate, Siriana, rezistent la transport, timpuriu, foarte productiv si cu gust excelent. Tot in sera statiunii se catara pe sarma ardei iuti buni pentru boia, deci pentru babic.
In birou la presedintele Consiliului Judetean Buzau, Victor Mocanu, rosia de Buzau ni se dezvaluie ca o cenusareasa la ea acasa si vedeta in lume. Ce fac autoritatile pentru ca rosia aceasta sa fie vedeta si la ea acasa? Mocanu a promis sprijin in promovare. Spune el ca va incepe cu promovarea paradei legumicultorilor din Matesti si ca va incerca sa sensibilizeze autoritatile prietene sa puna umarul la iesirea in lume a legumelor de Buzau. Altfel riscam sa le cumparam de pe la bulgari ori olandezi dupa ce sunt culese si impachetate in gradinile taranilor din Buzau.
Cristina Moise
corespondent Radio Romania Actualitati – Buzau
