
Secretarul de stat Daniel Botanoiu a convocat in data de 25 iulie, la sediul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Federatia Nationala a Cartofului din Romania si cu Institutul Naţional pentru Cercetare si Dezvoltare a Cartofului si Sfeclei de Zahar pentru o sedinta in cadrul unui grup de lucru.
Cu aceasta ocazie au fost discutate problemele cu care se confrunta sectorul de cultivare a cartofului in vederea identificarii unor solutii legislative pentru redresarea acestui sector din agricultura romaneasca.
Astfel, au fost dezbatute problemele sectoriale de productie, de impozitare, accesarea proiectelor de dezvoltare rurala si masurile de stimulare necesare pentru ca producatorii sa se organizeze intr-o forma asociativa cu rol economic – organizatie interprofesionala pe produs. In urma analizei situatiei privind efectele secetei prelungite, care s-a manifestat in cele mai importante bazine de cultivare a cartofului, cu implicatii asupra veniturilor producatorilor si a necesarului de aprovizionare pentru consum a populatiei, Daniel Botanoiu a explicat mecanismele gandite de catre MADR pentru compensarea pierderilor de venit suferite de producatori.
Totodata, au mai fost explicate si mecanismele de reglementare a filierei de produs, unde MADR si-a exprimat disponibilitatea de a veni in sprijinul producatorilor de cartof cu masuri de stimulare a cresterii productivitatii, de crestere a fortei de negociere a producatorilor in raport cu hypermarket -urile, precum si pentru impartirea corecta a profitului pe filiera (producator, depozitar, comerciant).
Sursa: www.mapam.ro





