Propunerile Romaniei privind simplificarea Politicii Comune in domeniul Pescuitului (PCP)

CategorIes:

By

·

2 – 3 minute
ANPA - Propunerile Romaniei privind simplificarea PCP
ANPA - Propunerile Romaniei privind simplificarea PCP

In perioada 7-9 septembrie a.c., a avut loc la Bratislava reuniunea informala a directorilor generali ai Agentiilor Nationale pentru Pescuit si Acvacultura ai statelor membre UE. In cadrul intrevederilor s-au dezbatut aspecte referitoare la Politica Comuna in domeniul Pescuitului (PCP), precum si aspecte legate de modificarile propuse pentru perioada urmatoare.


La aceasta reuniune au participat reprezentanti ai institutiilor responsabile din domeniul pescuitului, delegati ai statelor membre la Comisia Europeana, reprezentanti ai EFCA si oficiali ai Comisiei Europene.

Comisia Europeana doreste sa propuna, in urma negocierilor cu statele membre, un nou sistem de reglementare in care sa fie stabilite obiective clare, numerice sau procentuale, in vederea evaluarii indeplinirii obiectivelor generale si specifice a PCP.

Propunerea Comisiei are ca obiectiv principal simplificarea si modernizarea numarului mare de regulamente care cuprind masuri tehnice prin abordare regionala, pentru ca aceste norme si reglementari afecteaza in mod direct operatiunile din sectorul pescuitului. Aceasta are rolul de a optimiza contributia masurilor tehnice la realizarea obiectivelor-cheie ale noii PCP ce va fi promovata de CE.

In principal, propunerea modifica structura de guvernanta a masurilor tehnice, fara sa faca modificari specifice directe ale masurilor propriu-zise, prin acordarea unei flexibilitati imbunatatite si a unor stimulente pentru pescuitul selectiv, introducerea acestor principii avand scopul de a spori eficacitatea masurilor tehnice. Introducerea gestionarii bazate pe rezultate si in functie de specificul regiunii are ca scop responsabilizarea pescarilor in activitatea pe care o desfasoara, nu doar respectarea regulilor privind uneltele pe care le pot folosi. Pentru prima data in regulamentele privind masurile tehnice Comisia propune introducerea de obiective concrete pentru conservarea si protejarea speciilor din habitatele marine.

Delegatii statelor membre si-au exprimat opinia in legatura cu acest subiect, au venit cu propuneri concrete, observatii si argumente pentru a-si sustine pozitia.

Romania a sustinut celelalte state membre in ideea ca masurile tehnice trebuie analizate si stabilite la nivel regional, in functie de avizul stiintific dar si faptul ca simplificarea regulamentelor europene reprezinta o necesitate, in vederea indeplinirii obiectivelor din acest domeniu printr-o mai buna intelegere a acestora. De asemenea Romania a sustinut importanta unei bune guvernante la Marea Neagra, ce poate fi realizata doar printr-o colaborare eficienta intre tarile riverane.

In interventia avuta, Romania a mentionat ca desi exista prevederi la nivelul UE care confera flexibilitate statelor membre in ceea ce priveste sectorul acvaculturii, este importanta existenta unor reglementari minimale la nivel european, pentru a se stabili un cadru uniform si pentru a se evita concurenta neloiala, contribuind astfel la dezvoltarea acestui sector.

A.N.P.A.
Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura

  



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.