Actualizarea obligatorie a actelor constitutive ale cooperativelor agricole pana la 20 aprilie 2021

CategorIes:

By

·

2 – 4 minute
Este obligatorie actualizarea actelor constitutive ale cooperativelor agricole din Romania pana la 20 aprilie 2021
Este obligatorie actualizarea actelor constitutive ale cooperativelor agricole din Romania pana la 20 aprilie 2021

Uniunea de Ramura Nationala a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – U.N.C.S.V., reaminteste tuturor cooperativelor agricole din Romania ca prin modificarile si completarile aduse la Legea Cooperatiei Agricole nr. 566/2004, au obligatia actualizarii actelor constitutive conform prevederilor nou introduse si inregistrarea la Oficiul Registrului Comertului pana la 20 aprilie 2021.


Sunt dovezi istorice ca, mai ales in perioadele de criza, cooperativele agricole moderne sunt alternative de echilibrare economico-sociala, a puterii de negociere, veniturilor pe lantul agro-alimentar si suntem convinsi ca vor continua sa intareasca aceasta realitate si in contextul actualei crize provocate de pandemia de coronavirus.

Pentru a nu aglomera birourile ORC aproape de termenul limita, recomandam organizarea din timp, in conditii de siguranta a Adunarilor Generale, pregatirea propunerilor de modificare a actelor constitutive si depunerea acestora incepand cu luna martie 2021. Alaturi de modificarile actelor constitutive, este de nevoie de elaborarea, aprobarea si respectarea altor documente interne precum:

    • Regulamente interne urmarind relatiile dintre cooperativa agricola si membri;
    • Contract cadru intre cooperativa si membru, incheiat pe o perioada de minimum 3 ani de zile;
    • Fisa de post director executiv cooperativa agricola.


Pentru buna functionare, dezvoltare si consolidare a formelor cooperatiste moderne, reiteram necesitatea respectarii principiilor cooperatiste stabilite de Alianta Internationala a Cooperativelor si tragem un semnal de alarma prin care solicitam respectarea prevederilor art. 12 alin (2) care interzice societatilor comerciale sau societatilor pe actiuni din Romania, sa foloseasca sintagma cooperativa agricola, coop sau cooperativa, in denumirea, brandurile, marcile inregistrate ale societatilor, in promovarea entitatilor care nu au statutul de cooperativa/societate cooperativa si forma de organizare corespunzatoare. Cei care sunt convinsi de beneficiile asocierii in cooperative, sunt bineveniti sa preia principiile cooperatiste, toate drepturile si obligatiile specifice cooperativelor si sa acorde parti sociale partenerilor implicati in activitate.

Principalele modificari de avut in vedere la actualizarea actelor constitutive sunt:

    • Definirea cooperativei agricole active conform lit. g) a art. 9;
    • Completarea obligatiilor membrilor, art. 16 alin. (6), lit. f). cu respectarea regulamentelor interne si lit. g). sa acopere integral eventualele prejudicii cauzate cooperativei agricole;
    • Mentionarea expresa ca angajatii si prestatorii de servicii cu profesie liberala raspund solidar fata de cooperativa, de modul in care isi indeplinesc atributiile si sunt responsabili pentru erorile personale comise, in conformitate cu art. 19 alin (2) si legislatia in vigoare;
    • Precizarea obligativitatii incheierii intre membrii si cooperativa a unui contract pe minimum 3 ani, conform alin. (3) al art. 19;
    • Completarea actelor constitutive cu modificarea regulamentelor interne, urmarind relatiile dintre cooperativa agricola si membri conform art. 24 lit. c);
    • Introducerea obligatiilor prevazute la art. 29 alin. 21 si 22 prin care un fermier poate fi membru intr-o singura cooperativa pe acelasi sector de activitate si pentru cooperativele cu o vechime mai mare de 2 ani, sa aleaga in Consiliul de Administratie doar membri cooperatori detinatori de parti sociale cu o experienta in cooperativa de minimum 2 ani;
    • Prevederea expresa ca atat cooperativele agricole cat si membrii acestora nu se incadreaza in categoria intreprinderilor afiliate conform art. IV alin. (2) din Legea nr. 265/2020;
    • Precizarea in actele constitutive ca Legea Cooperatiei Agricole nr. 566/2004 se completeaza in mod corespunzator cu prevederile Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, republicata, cu modificarile ulterioare.


Romania, sectorul agroalimentar si fermierii au nevoie de cooperative agricole autonome, independente, rentabile si consolidate!

U.N.C.S.V. s-a implicat activ in perfectionarea cadrului legislative specific cooperativelor agricole si isi manifesta disponibilitatea de a veni cu informatii suplimentare pentru clarificarea tuturor aspectelor din activitatea cooperativelor, inclusiv in relatiile cu membrii acestora, putand impartasi din experienta membrilor. 

Cu respect,
IMPREUNA PENTRU VIITOR,
Echipa U.N.C.S.V.

  

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.