Summitul Național al Porumbului se reîntoarce pe 22 septembrie 2026 în Ialomița

By

·

1 – 2 minute

Forumul APPR organizează cea de-a doua ediție a evenimentului în noul format, continuând tradiția Zilei Porumbului Orezu, cu o istorie de peste 15 ani

Summitul Național al Porumbului va avea loc pe 22 septembrie 2026, la SC Sopema din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Ialomița. Evenimentul este organizat de Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), în cadrul platformei FarmForum.

Summitul continuă tradiția Zilei Porumbului Orezu, unul dintre evenimentele de referință dedicate culturii porumbului în România, cu o istorie de peste 15 ani. Începând cu ediția din 2025, Ziua Porumbului Orezu a trecut într-o nouă etapă și s-a transformat în Summitul Național al Porumbului, o schimbare de format care a venit în contextul efectelor severe ale secetei asupra culturii.

Prima ediție în noul format a avut loc pe 17 septembrie 2025, tot la ferma Sopema din Mihail Kogălniceanu, și a reunit fermieri, specialiști, companii din agribusiness, cercetători și reprezentanți ai autorităților. Ediția din 2025 a marcat adaptarea tradiționalei Zile a Porumbului Orezu într-o conferință strategică dedicată viitorului culturii.

Ediția din 2026 este programată pentru 22 septembrie, iar în centrul evenimentului va rămâne viitorul culturii porumbului și provocările cu care se confruntă fermierii. Organizatorii propun un cadru mai larg de discuții privind riscurile, tehnologiile și perspectivele sectorului, în contextul în care seceta și schimbările climatice continuă să afecteze producția agricolă.

Detalii privind programul și temele ediției din acest an urmează să fie anunțate de organizatori. Summitul Național al Porumbului își propune să contribuie la coagularea unei viziuni privind viitorul culturii porumbului în România și să ofere un spațiu de dialog între toți actorii implicați în lanțul valoric al acestei culturi.

Alte articole de interes

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.