Aceste gradini legendare, considerate una dintre cele sapte minuni ale lumii antice, au fost descrise de poetii si istoricii greci si poate nu ar fi fost considerate reale daca arheologii nu ar fi descoperit vestigii ale vechilor ziduri.
Multi savanti atribuie constructiile regelui Nabucodonosor II. Altii spun ca este gradina semilegendarei Regine Samiramis.
Gradinile nu erau suspendate propriu-zis, ci construite pe terase si erau irigate cu ajutorul unor instalatii sustinute de un sistem de lanturi continue care preluau apa direct din fluviul Eufrat.
Gradinile suspendate erau adevarati munti. Gradinile Semiramidei aveau o baza patrata cu latura de 480 m pe care se ridicau terase cu dimenisuni de la 2 m la baza, pana la 1 m spre varf.
Sub ele erau construite sali fastuoase avand un sistem de iluminat prin partea superioara.
Vegetatia era luxurianta si depasea zidurile din incinta, fiind vizibile la mare distanta.
Terasa cea mai de sus era partea principala a gradinii.
Pe terase, in straturi masive de pamant, se plantau vegetatie si copaci mari. Terasele plantate ambundent au facut ca gradinile sa fie asemenea unui munte acoperit de paduri.
Gradinile suspendate ale Samiramidei, au servit ca model pentru gradinile terasate care au aparut mai tarziu.
In parcurile babiloniene era indragit muntele artificial pentru panorama, cu drum in panta care ducea sus, idee reluata mai tarziu in gradinile renasterii.
In parcurile babiloniene plantatiile de pomi (livezile de curmal) reprezenta ponderea. Copacii erau randuiti ca in livezile de azi si erau contopite cu peisajul.
Mesopotania antica prin parcurile in peisaj erau considerata o gradina vesnic infloritoare, asemanatoare Edenului – gradina raiului.
